Deşi nu este un oraş foarte turistic, Varşovia are o mulţime de locuri deosebite de văzut, pline de istorie şi farmec. Ca de fiecare dată, n-am reuşit să “bifez” chiar tot ce mi-am propus, dar mă declar mulţumită la capitolul “calitate” – am trăit clipe tare frumoase şi am savurat privelişti speciale 🙂
Pentru a ajunge în centrul Varşoviei de la aeroportul Chopin, am luat autobuzul 175. Are mai multe staţii în puncte importante ale oraşului, iar un bilet costa 4,4 zloţi. Că tot veni vorba de mijloace de transport, capitala Poloniei se bucură de o reţea bine pusă la punct de tramvaie şi autobuze. Unele dintre acestea sunt dispuse chiar cu tonomate de unde se pot cumpăra bilete. Biletele se mai găsesc de vânzare şi în magazinele obişnuite; chioşcuri speciale nu am văzut. Metroul nu are prea multe linii şi nici staţii, în schimb bicicletele sunt foarte populare – despre ele voi scrie într-o postare separată.
Unul dintre simbolurile Varşoviei este Palatul Culturii şi Ştiinţei, “un dar al URSS pentru Polonia”, construit în anii ‘50. Dupa cum intuiţi poate, este o clădire destul de controversată, amintind de perioada comunistă. Seamănă foarte bine cu clădirea din Piaţa Presei din Bucureşti, dar este mai îngustă şi are o înălţime totală de 237 de metri, fiind cea mai înaltă cladire din Varşovia.
Palatul Culturii este înconjurat de zgârie-nori şi de un complex modern de magazine, ca şi cum polonezii ar vrea să-l ascundă sau măcar să-l camufleze. Mie acest peisaj mi s-a părut chiar interesant, parcă desprins dintr-un tablou SF – nu neapărat respingător, cum îl consideră mulţi.
Dacă sunteţi amatori de panorame, puteţi urca la etajul 30 al Palatului Culturii contra sumei de 18 zloţi, un preţ cam mare, dupa părerea mea. Însă eram prea curioasă să văd oraşul de sus, aşa că am plătit cât a fost nevoie 😀 De pe terasă se văd atât blocurile comuniste şi clădirile de altă dată, cât şi parcurile întinse ale Varşoviei.
Pentru o privelişte mai medievală, am urcat şi în turnul din Piaţa Palatului. Biletul costă doar 5 zloţi, iar la capătul unui şir de scări în spirală se arată în toată splendoarea centrul vechi al Varşoviei, cu roşcatul Palat Regal (Zamek Królewski), Coloana regelui Sigismund, clădiri colorate, terase mustind de lume şi muzicieni veseli. Am ajuns aici seara, aproape de ora închiderii, şi am surprins o atmosferă de vis. Pozele vorbesc de la sine…
În piaţă, în zilele caniculare, funcţionează un furtun pentru răcorit, foarte eficient; lumea din jur era entuziasmată de această mică oază de reîmprospătare. Am trecut de câteva ori pe sub jetul de apă rece şi a fost tare bine…
Un loc liniştit din centrul vechi este Kanonia, o mică piaţetă situată aproape de Palat Regal, în mijlocul căreia se află un clopot de bronz din secolul XVII, despre care se spune că aduce noroc dacă este înconjurat de trei ori.
Nu am urmat această superstiţie :D, ci ne-am aventurat mai departe pe străduţe. Am dat şi peste zidurile de apărare şi fortificaţia Barbican, care leagă Oraşul vechi de Oraşul nou. Aici am luat cina la lumina lumânărilor, la o terasă foarte simpatică, situată chiar lângă zid.
Stadionul Naţional este un alt simbol al oraşului, în culorile steagului Poloniei, alb şi roşu. Noaptea, când se aprind luminile, dă impresia unui steag care flutură.
La intersecţia străzilor Nowy Swiat şi Aleje Jerozolimskie se înalţă mândru un… palmier.
Am fost puţin mirată când l-am văzut, pentru că ştiam de iernile aspre de aici, însă există o explicaţie. De fapt, e un palmier artificial :D. Lucrarea aparţinei artistei Joanna Rajkowska, care a avut ideea de a aduce în Varşovia puţin din soarele şi căldura Israelului. Lucrarea poartă numele “Greetings from Jerusalem Avenue”.
De la palmier, mergând pe strada Nowy Swiat (Lumea Nouă) spre centrul vechi, privirea e inevitabil atrasă de clădirile frumoase cu restaurante, cafenele şi magazine de tot felul. Este o stradă foarte pitorească, cu trafic blând, cu mulţi biciclişti care pedalează energici în faţa autobuzelor şi un dute-vino permanent.
Recunosc, nici mie nu prea mi-a trezit interesul Varsovia, dar felul in care ai descris locurile vazute si traite ma determina sa-mi doresc sa ajung pe acolo.
Abia astept sa povestesti si despre bicicletele de acolo, caci mereu caut ca un oras pe care urmeaza sa-l vizitez sa fie bike-friendly, caci e mai simplu, comod si rapid sa te plimbi cu bicicleta. 😛
Scriu în curând şi despre biciclete, chiar au fost o super-surpriză! M-aş fi aşteptat la multe de la Varşovia, dar la aşa multe biciclete nu m-aş fi gândit 🙂
Îmi place mult cum arată, e un oraș pe gustul meu, se vede clar…Totuși, dacă acum ar trebui să aleg un oraș din Polonia pe care sa-l vizitez, cred ca as alege Cracovia 😀 Ma tot bate gandul sa fac traseul ăsta cu mașina: Cluj – Kosice – Cracovia 😀 Sunt undeva la 400 de km…
Cracovia mi-ar plăcea şi mie cândva, într-o vacanţă viitoare, am auzit de bine despre ea 🙂
Hmmm…cred că drumurile cu maşina pot fi obositoare, chiar mai mult decât cele cu avionul. Deşi clar ai un mare avantaj când eşti cu maşina personală – te poţi opri unde/când vrei. Dacă aş merge într-o vacanţă de genul ăsta, aş prefera să fie una luuuungă (minin 2 săptămâni), să fie timp de explorat tot pe drum :))
Frumos centrul vechi, pitoresc… Şi chiar nu ai vrut tu să îţi iei norocul de la clopotul de bronz? 🙂
Mie îmi place să cred că norocul şi-l face omul cu mâna lui 😀 Oricum, sunt simpatice legendele şi credinţele astea, dau mai multă culoare locurilor.
In unele fotografii seamana cu Brasovul. Sau, ma rog, invers… 😛
Mie-mi plac mult cladirile “comuniste”, dupa cum probabil ti-ai dat seama. Din cate citesc aici la tine, cred ca as vrea sa vizitez acest oras. 😀
Da, are o parte cu clădiri medievale 🙂 Asta îmi place mult la Varşovia, are şi clădiri comuniste, şi clădiri moderne şi convieţuiesc toate în bună armonie :)) sau cel puţin aşa mi s-a părut mie.
Varsovia, nice! 🙂
Am fost si eu vara aceasta in Varsovia, am ajuns acolo fara sa vreau, cu ocazia unui concert (am ales Varsovia deoarece nu am mai gasit bilete la concertul respectiv in Belgia si Anglia 🙂 )
Am plecat cu sentimentul de ”mda, Varsovia, whatever, eh, e bine ca vad ceva nou dar meh, mi-e indiferent. unde-s mallurile?” insa, din fericire, acest sentiment mi-a fost total spulberat de indata ce am ajuns in Varsovia.
As reveni oricand cu placere, este un oras placut, cu multe locuri bune de vizitat, cu mancare buna si ieftina, cu oameni linistiti.
Şi eu m-aş întoarce acolo, mi s-a lipit de suflet 🙂 În plus, mi-a trezit curiozitatea să descopăr şi alte oraşe nu foarte turistice/promovate.
PS: Au şi mall-uri, ai văzut, da? :)))
Da, au.:)))) Vis-a-vis de un mall am stat.:))))