O îmbrăţişare

La mai puţin de o lună până la Crăciun, parcă se simte deja discret în aer mirosul de brad, portocale şi zăpada. Începem să ne facem planuri pentru sărbători, în compania luminiţelor şi a speranţelor pentru un an nou. Atmosfera colorată ne îmbie la cumpărat cadouri, cu gândul la bucuria celor dragi când vor primi darul mult-visat.

Ce-ar fi dacă, pe lângă daruri, am oferi şi o îmbrăţişare?

O îmbrăţişare înseamnă mai mult decât un sărut. Ea implică tot corpul, toată fiinţa este atentă la celălalt, îndreptată spre sufletul său. Sărutul pe obraji a devenit foarte folosit şi deja nu mai transmite afecţiune, ci doar amiciţie; în schimb îmbrăţişarea păstrează încă acel grad de intimitate şi apropiere care poate exista doar într-o relaţie de afecţiune profundă.

imbratisare

O îmbrăţişare nu costă nimic, decât poate puţină deschidere. Unii dintre noi nu agreăm îmbrăţişările şi simţim contactul fizic ca o intruziune în spaţiul personal. Ne temem că am deveni prea vulnerabili, prea deschişi în faţa celorlalţi. Dar ce-ar fi dacă ne-am lepăda puţin de obişnuinţe, de temeri, şi am experimenta acest gest simplu? Să o luăm ca o provocare de sărbători, de exemplu, ca un fel de depăşire a propriilor limite.

O îmbrăţişare spune mai mult decât o mie de cuvinte. Atingerea ne apropie de celălalt fără să avem nevoie de texte, versuri sau citate cu care să exprimăm ce simţim. E un „instrument” la îndemâna tuturor, indiferent că avem sau nu talent la vorbit şi mângâiat.

Îmbrăţişări timide, dulci, îmbrăţişări călduroase, de iarnă, îmbrăţişări de bun-venit, de „mi-a fost dor de tine” – toate sunt nişte gesturi minunate de împărtăşit cu ceilalţi.

Vă propun ca de acest Crăciun să-i îmbrăţişăm mai mult pe cei dragi şi să ne lăsăm la rândul nostru îmbrăţişaţi.

Să oferim o îmbrăţişare nu doar cu braţele, ci în primul rând cu inima.

Dar să nu ne oprim aici. Să scoatem acest gest din tabloul sărbătorilor sau al evenimentelor Free Hugs, să-l ducem în viaţa noastră de zi cu zi şi să-l plantăm acolo cu drag. Din el vor rodi multe clipe şi sentimente frumoase.

Sursa foto

—–

Articol publicat pe RomâniaPozitivă

 

0 thoughts on “O îmbrăţişare

  1. Mira

    Frumos, Andra, scris cu suflet! 🙂 O îmbrăţişare cu un om drag merge oricând, nu trebuie aşteptat Crăciunul, nu-i aşa? 🙂

    Reply
  2. Laura

    In ultimele saptamani am traversat o perioada mai dificila si cu mana pe inima iti spun ca imbratisarile au fost cel mai bun medicament pe care l-am primit… 😉

    Reply
  3. Iulia Nanescu

    O imbratisare mi s-a parut intodeauna gestul potrivit, gestul pe care il poti face cu simplitate si naturalete. Pentru mine, o imbratisare nu inseamna niciodata prea putin sau prea mult. De multe ori, am momente cand pur si simplu vreau sa fiu tinuta in brate si nimic mai mult.

    felicitari pt articol!

    Reply
    1. Andra :)

      Iulia, şi eu am momente din ăstea în care vreau să fiu ţinută în braţe, cred că e cel mai simplu mod de relaxare.
      Mulţumesc 🙂

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *