Am citit de curând un articol care m-a pus puţin pe gânduri. În mai toate cărţile de tipul “cum să ai succes” se accentuează importanţa obiectivelor, nişte paşi mărunţi pe care să-i bifezi treptat cu scopul de a realiza ce-ţi doreşti. Pare foarte logic şi pragmatic şi până acum nu mi-a trecut prin cap că un asemenea algoritm ar avea dezavantaje.
Obiectivele îţi limitează acţiunile, te fac să mergi pe un drum deja prestabilit şi omoară spontaneitatea. Dacă nu îndeplineşti ceea ce ţi-ai propus devii frustrat şi începi să crezi că nu eşti bun de nimic. Mulţi îşi stabilesc obiective pe care însă nu le duc la bun sfârşit pentru că se simt presaţi, iar în drumul spre a obţine ceea ce-şi doresc se lovesc de lucruri care nu le fac plăcere. Soluţia? Să nu ne mai propunem obiective.
La prima vedere este o concepţie cam radicală: adică nu faci nimic, dar absolut nimic?? Ba da. A trăi fără obiective nu înseamnă a renunţa la viaţă, ci a face ce-ţi place în fiecare moment, fără a te simţi forţat de vreo obligaţie sau de ceva prestabilit. Îţi urmezi pur şi simplu pasiunile, fără să le integrezi într-un plan rigid, ci pur şi simplu te bucuri de prezent. Altfel spus, mai mult contează călătoria şi nu destinaţia.
Personal, mi-e puţin cam greu să-mi imaginez o viaţă complet lipsită de obiective şi cred că uneori pot fi utile dacă ştii cum să pui problema. Însă încerc pe cât posibil să învăţ şi să fac şi lucruri care îmi plac şi punct, chiar dacă poate nu îmi vor folosi în viitor. Ar fi tare bine dacă o săptămână, o lună sau un concediu am trăi fără să ne simţim presaţi de “mâine” sau de “datorie” şi am face doar lucrurile pe care vrem să le facem cu adevărat, în momentul respectiv, fără să ne gândim la obiective. Să ne concentrăm pe experienţe, pe senzaţii şi mai puţin pe scopuri.
———–
Sursa de inspiraţie aici
Dar fără obiective nu poți ajunge la toate experiențele și senzațiile. Unele necesită o plănuire înainte.
Cred că la subiectul ăsta depinde mult de personalitatea fiecăruia.
Eu de pildă, nu aș putea fără obiective. Ele m-au ajutat să devin omul care sunt, să obțin lucrurile care mi le-am dorit, nu mi-aș fi putut realiza pasiunile, nu mi-al fi putut construi viața pe care mi-am dorit-o.
Acum… dacă obiectivul meu e să construiesc o relație de prietenie frumoasă, asta nu înseamnă că nu pot fi spontană în momentele petrecută alături de prieteni. Ci doar că muncesc mult ca să „înflorească” acea prietenie.
Clar, depinde de fiecare. Pe mine ideea asta cu lipsa obiectivelor m-a ajutat sa nu mai am asteptari absurde, sa fiu un pic mai flexibila cu mine si sa dau prioritate dorintelor mele. Si mie mi se pare cam greu fara niste repere, simt nevoia macar a unei directii, iar drumul il pot alege pe parcursul calatoriei.
Pingback: O viaţă nouă în 7 zile – Paul McKenna | Zâmbet şi sănătate