Tag Archives: frica de dentist

Teama de stomatolog și cum scăpăm de ea

Nu știu cam pe unde se situează frica de dentist în topul temerilor noastre, dar cu siguranță că pentru cei care o au reprezintă o problemă spinoasă. Recunosc, pe mine încă mă macină și sunt la stadiul în care strâng informații ca să-mi fac curaj să o depășesc. Am adunat în acest articol câteva metode interesante și idei care pot fi explorate pentru a merge mai relaxați la dentist.

clinica dental 24-7

De unde apare frica de stomatolog?

Deseori, aceasta vine în urma unei experiențe neplăcute într-un cabinet stomatologic, în timpul copilăriei ori mai târziu, din cauza procedurilor și a abordării brutale utilizate în trecut. În cazul meu, țin minte că după ce m-am așezat pe scaun, medicul mi-a spus că doar se uită, iar în secunda doi mi-a zburat vreo 4 dinți cu mâinile goale. Se întâmpla acum vreo 25 de ani, dar senzația aia n-am s-o uit niciodată.

În alte cazuri, temerea este “moștenită” ori primită de la alții (familie, prieteni etc.), provenită din perioada în care tratamentul stomatologic era aproape întotdeauna însoțit de dureri mari, astfel că “dentist” a ajuns să fie sinonim cu “dureros”. În plus, tratamentul stomatologic este unul invaziv prin natura sa, iar pacientul culcat pe scaun se simte vulnerabil față de medic, care se află deasupra sa, într-o poziție de forță. La asta se adaugă și zgomotele sau unele mirosuri neplăcute.

Cum combatem teama de dentist?

Ca și în cazul celorlalte frici, prin confruntare. Mda, ușor de zis, greu de făcut 🙂 Hai s-o luăm pe rând.  Continue reading