Aţi ghicit, scriu acest articol tocmai pentru că n-am chef de lucru. Ce-i drept, nu e o perioadă foarte aglomerată, deci să spunem că-mi permit să mai pierd un pic vremea în visare. Cum însă nu întotdeauna e posibil aşa ceva, mi-am propus să fac un mic inventar cu metode de concentrare pentru atunci când ar cam trebui să ne mobilizăm la muncă, însă pofta de lucru nu-şi face simţită prezenţa:
- Scrie o scurtă listă cu ce ai de făcut. Una din cauzele lipsei de chef poate fi tocmai lipsa de claritate cu privire la activităţile de realizat. Începe cu task-urile mici, uşor de dus la capăt, care nu presupun un consum mare de energie.
- Dormi 20-30 de minute, dacă este posibil. Un power nap te va energiza, dar în acelaşi timp nu-ţi vei strica somnul de noapte (metoda mea preferată, până acum n-a dat greş).
- Fă mişcare. Câteva exerciţii de yoga, o alergare scurtă sau pur şi simplu nişte mişcări de streching pot face minuni. Pe mine mă ajută mai ales cele care implică gâtul şi umerii, mi se pare că acolo e sursa lipsei de energie şi, în consecinţă, de chef. Nu trebuie să cauţi cine ştie ce chestii complicate, e de ajuns să-ţi pui sângele în mişcare.
- Propune-ţi să rezolvi doar o sarcină simplă-simplă. După ce ai dus-o la capăt, treci la următoarea, şi tot aşa.
- Ia lucrurile pe rând. Multitasking-ul nu e deloc productiv, devine şi mai greu să te concentrezi.
- Din capitolul “Uşor de zis, greu de făcut”: nu sta pe Facebook şi alte reţele sociale, dacă sarcinile tale din ziua respectivă nu implică aşa ceva (când lucrezi în comunicare sau social media, e mai dificil…).
- Ascultă melodii sau sunete care te inspiră. Fie că e un playlist de concentrare, o muzică antrenantă sau ceva clasic, melodiile te pot acompania în timp ce lucrezi, creând un cadru plăcut.
- Ridică-te de la birou şi priveşte pe fereastă, la depărtare. Te ajută mai ales dacă stai toată ziua cu ochii în calculator.
- Dacă e o zi cu soare, ieşi pe afară şi fă câţiva paşi, bucurându-te de lumină şi căldură.
- Ia o pauză de 15 – 20 de minute şi citeşte câteva pagini dintr-o carte, de preferat beletristică. O evadare în altă lume te poate stimula şi îţi poate trezi simţurile.
- Fă ordine în jurul tău. Organizează-ţi lucrurile de pe birou, din cameră sau realizează anumite activităţi de rutină, pe care oricum trebuie să le faci (plată facturi, programări, rezervări etc.). În felul ăsta, chiar dacă nu lucrezi, măcar recuperezi timpul alocat altor sarcini.
- Bea un pahar mare cu apă sau fă-ţi un ceai bun, eventual unul nou sau pe care nu l-ai mai savurat de ceva vreme.
- Se spune că “Pofta vine mâncând”. Ei bine, cam aşa e şi cu munca. Odată ce ţi-ai intrat în ritm, parcă totul devine mai uşor. Dacă te aşezi la birou, faci câteva chestii mărunte, cheful se ia de mână cu inspiraţia şi te vizitează când te aştepţi mai puţin.
PS: Şi uite-aşa am mai scris un articol, chiar dacă la început nu aveam chef de nimic 😀
PPS: Din cele de mai sus, poţi aplica o singură idee sau mai multe, una după alta. Probabil nu toate ţi se potrivesc (depinde şi în ce constă munca ta), însă merită să încerci.
Alte idei pentru a stimula pofta de lucru şi concentrarea? Voi cum procedaţi când nu aveţi chef de muncă?