Pentru că de 1 Decembrie batem apa-n piuă despre România, vorbind-o de bine sau de mai puţin bine, anul acesta am făcut un top foarte personal despre câteva chestii care-mi plac în ţara mea natală. Desigur, unele dintre ele sunt de găsit şi pe alte meleaguri, însă eu le-am trăit aici cu drag, aşa că le-am inclus în acest puzzle subiectiv de gânduri pozitive.

România se cere descoperită, căci frumuseţea i se ascunde timidă după un paravan uneori prea cenuşiu. Nu se multumeşte să-i arunci o privire scurtă, ci se lasă greu cucerită. Vrea să-ţi capteze atenţia, să i te dedici total pentru a o descoperi. Ce-i drept, uneori trebuie să treci prin încercări serioase, ca Făt-Frumos din poveste, dacă vrei să-i descoperi farmecul. Îţi cere multă răbdare şi te supune unor provocări acerbe, aşa că satisfacţia e cu atât mai mare când reuşeşti să-i afli caracterul şi comorile tăinuite bine-bine.

Am înţeles asta după vreo 10 ani de stat în Bucureşti, oraş care m-a făcut să privesc cu alţi ochi realitatea din jur. Cel mai important, am învăţat să fiu curioasă. Nu se ştie ce detaliu poate apărea după o poartă veche sau pe o stradă uitată de lume, în spatele platoşei de blocuri gri. O lecţie valoroasă a fost că dincolo de aparenţe, deseori îşi arată lumina o realitate surprinzător de plăcută.

Pe de altă parte, România îţi predă o lecţie inedită despre estetica urâtului, cu dărăpănături, kilometri de cabluri şi forme contorsionate care creează adevărate opere de artă în spaţiul urban, într-un neintenţionat, dar delicios amalgam eclectic.

Trăind în România îţi testezi rezistenţa şi devii flexibil, mai adaptabil la schimbări. Te căleşti, fie că vrei, fie că nu.

Aici ai şansa să cunoşti oameni de admirat, care nu uită să viseze, dar şi să lupte pentru visele lor, zi de zi, fie că o fac dintr-un birou corporatist, de pe schele sau de la un birou din propria locuinţă. Nu sunt super-eroi, cel puţin nu din aceia cu pelerină şi costume spectaculoase, ci oameni obişnuiţi, care şi-au luat inima-n dinţi şi au îndrăznit să nu-şi piardă speranţa în mai bine. Peisajele de vis te surprind cu atât mai mult cu cât nu te aştepţi să dai peste prea multă frumuseţe după drumuri şubrede şi pierdut vremea în trafic.

Nu cred că fericirea depinde 100% de ţara în care locuieşti, deşi cu siguranţă are de-a face şi cu unele condiţii obiective. Deocamdată, eu am ales să fiu fericită în România pentru că pur şi simplu mă simt bine aici, mai ales că e ţara care se întâmplă să închidă între graniţele sale o mare parte din amintirile mele plăcute. E un loc unde mă simt în largul meu, pentru că alături îmi sunt familia şi (o parte din) oamenii dragi. Aşa s-a nimerit să fie. Dacă m-aş fi născut în altă ţară, aş fi scris aceste rânduri despre ea şi nu despre România.

Nu în ultimul rând, iubesc România şi pentru pepenii roşii, dulci şi zemoşi, pentru mirosul de sarmale cu cimbru care pluteşte în bucătăria alor mei în preajma Crăciunului şi pentru magazinele deschise duminică seara ori în miez de noapte. Pentru că aici sunt acasă şi mă simt ca şi cum aş sta într-o pijama confortabilă şi călduroasă. Iar dacă la un moment dat trebuie să mă îmbrac în haine de stradă şi să ies în lume, ştiu că ea mă aşteaptă cu răbdare, mereu bucuroasă să mă primească.

Articol publicat pe România Pozitivă