Tag Archives: Teatrul Naţional Cluj

Weekend la Cluuj

Weekendul ăsta am ajuns pentru prima dată la Cluj-Napoca, într-o mini-vacanţă activo-relaxantă. A fost şi soare, au fost şi nori şi vânt, dar per total vremea a fost prielnică pentru hoinăreală. Luna iulie este una liniştită în Cluj, având în vedere că lumea e prin concedii, iar studenţii în vacanţă; în plus, fiind weekend, traficul în centru era închis.

Am admirat un oraş calm, care îşi întine leneş acoperişurile spre soare în acord cu vorbele molcome ale locuitorilor. Şi mi-a plăcut mult.

Aşa că… vă invit la o plimbare prin Cluj:

Biserica Sfântul Mihail se înalţă curajoasă în Piaţa Unirii. În faţă, o expoziţie de fotografii cu peisaje de vis din România

Biserica Sfântul Mihail Cluj

Strada în oglindă – nu mi-aş fi dat seama de simetria clădirilor dacă nu aş fi aflat pontul ăsta de la o clujeancă autentică 😉 O parte este renovată şi arată foarte fresh, cealaltă îşi poartă cu mândrie patina (şi praful) timpului. Un fel de before and after în acelaşi timp.

strada in oglinda Cluj

Clujul are un punct în plus din partea mea pentru că poate fi văzut de sus, Cetăţuia oferind o vedere panoramică asupra oraşului

cluj vedere panoramica Continue reading