Tag Archives: Novi Sad

Impresii despre Novi Sad (Serbia), din zile de iarnă cu soare și sărbătoare

Anul ăsta îmi doresc să fac mai multe ieșiri în weekenduri, așa că am început din prima săptămână a lunii ianuarie – coincidență sau nu, de ziua mea. Primul gând a fost Budapesta, care e relativ aproape, dar mi-am zis totuși că ar fi mai fain să mergem într-un loc nou, așa că am ales Novi Sad.

Știam despre acest orășel din Serbia că în 2022 a fost Capitală Europeană a Culturii și, cel mai important, că e foarte aproape de noi, adică la vreo 2 ore jumate de mers cu mașina de Timișoara. Cam atât. Astea au fost criteriile.

Cu vreo 4 zile înainte am rezervat cazarea, care s-a dovedit a fi surprinzător de ieftină (55 euro/ 2 nopți/ 2 adulți), într-o locație centrală. Bineînțeles, nu se putea să nu caut niște restaurante și cafenele drăguțe, iar investigația mea în domeniul culinar mi-a oferit o revelație: pe 7 ianuarie, sârbii, majoritatea ortodocși de rit vechi, sărbătoresc Crăciunul. “Super, asta înseamnă că totul va fi închis și vom ajunge într-un oraș pustiu și nu vom avea unde să mâncăm…” Însă pentru că nu am mai avut chef de schimbări și alte căutări, am zis că mergem așa, fie ce-o fi.

Continue reading