Tag Archives: Cetatea Belgrad

Cetatea Belgrad – pe urmele unei alte panorame

Pe hartă, Cetatea Belgrad ocupă o suprafață deloc de neglijat, fiind înconjurată de Parcul Kalemegdan, un spațiu verde plin de surprize, așa cum aveam să constat mai apoi. Aflată pe un mal plin de verdeață, la confluența dintre Dunăre și Sava, cetatea Belgrad este considerată inima vechiului oraș și un must visit de către turiști.

Cetatea-Belgrad-vizita

Am “programat” vizita la cetate de dimineață, când orașul era deja treaz, cu claxoanele active. Am intrat prin partea dinspre Grădina Zoologică, inclusă și ea în complexul din zonă. Când am pătruns pe poartă, m-am găsit în fața unei suprafețe vaste, acoperită de iarbă și ceva arbori, în timp ce aerul era dominat de mirosul inconfundabil de tei. Partea de la poalele cetății e mai sălbatică, buruienile prosternându-se la zidurile bătrâne, alături de sistemele de ilminat care pun în valoare construcția pe timpul nopții. Cu toate astea, nici de aici nu lipsește o cișmea cu apă numai bună de băut, element întâlnit foarte des în Belgrad. Continue reading