5 lecţii pe care le-am învăţat în liceu

A trecut o săptămână de când a început şcoala, timp în care am tot auzit zvonuri despre manuale alternative (sau lipsa lor), materii şi noi regulamente. Ca să rămânem în aceeaşi atmosferă, dar schimbând registrul, după ce am scris despre ce mi-aş fi dorit să învăţ în liceu, acum aştern pe hârtia virtuală 5 lecţii pe care am avut ocazia să le deprind în anii de şcoală şi pentru care sunt recunoscătoare:

Spune-ţi părerea!

În liceu am dobândit curajul să mă exprim mai mult decât o făceam înainte, să spun ceea ce cred, chiar dacă ideile mele nu sunt în asentimentul celorlaţi. Nu am fost şi nici nu sunt genul vocal, dar m-am mai dezgheţat puţin. Am învăţat să ascult opiniile celorlalţi şi să le respect, deşi poate nu sunt de acord cu ele. Cel mai important, am aflat că e bine să gândesc înainte de a vorbi şi că exprimarea unei opinii trebuie să fie însoţită de asumarea ei. Tot în şcoală am prins gustul dezbaterilor şi a început să-mi placă să întorc pe toate părţile un subiect, ca să-l înţeleg mai bine.

colegiul-dobrogean-spiru-haret-tulcea

Nu judeca oamenii după aparenţe

Chiar dacă unele persoane par mai aeriene sau neinteresante la prima vedere, dacă stai de vorbă cu ele şi le dai ocazia să se deschidă, poţi să ai surprize uriaşe şi să descoperi oameni profunzi, cu idei faine şi un caracter deosebit. În liceu am scăpat de prejudecăţi de genul: dacă x se îmbracă extravagant înseamnă că îi lipseşte încrederea, dacă îşi vopseşte părul într-o culoare mai îndrăzneaţă înseamnă că e superficial, dacă merge în locul y înseamnă că vrea să se dea mare etc. Am aflat că nu e corect şi nici sănătos să categoriseşti oamenii în alb sau negru (deşi stereotipurile spre asta ne îndeamnă), căci fiecare este înzestrat cu o grămadă de nuanţe din toată gama culorilor şi a non-culorilor.

Citeşte continuarea AICI.

Tu ce “lecţii” ai învăţat în liceu?

2 thoughts on “5 lecţii pe care le-am învăţat în liceu

    1. Andra :) Post author

      Interesant 🙂 Sunt multe chestii pe care mi-aş fi dorit să le ştiu în liceu, dar pe care le-am aflat de-abia mai târziu.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *