Tag Archives: plante aromatice

Natura într-o cană: Fares şi ceaiurile pentru o stare de bine

Chiar dacă a trecut Crăciunul, Moşu’ mi-a făcut o surpriză şi a venit prin nămeţi, pe ger cu un pachet de ceaiuri şi alte bunătăţi de la Fares (Mulţumesc!). Mă întorsesem de vreo două zile de la Tulcea, afară ningea ca-n poveşti, iar cadoul primit mi-a readus în suflet luminiţele de sărbătoare şi senzaţia aia specială de a deschide o cutie fără să ştii la ce să te aştepţi, mustind de curiozitate şi nerăbdare.

Mai încercasem produse Fares, însă acum am avut ocazia să gust pentru prima dată şi două ceaiuri tare potrivite cu blogul meu, respectiv din gama “Stare de Bine”: Ceai Relaxant şi Ceai Antistres 🙂

fares-ceaiuri

Preferatul meu a fost ceaiul relaxant, o infuzie de plante, cu hibiscus, lemon verbena, mentă, lavandă, roiniţă, mărghiran, cardamom şi ulei esenţial de portocale. Nu conţine arome sau coloranţi, aşa că băutura este blândă şi nu are un gust strident. Parfumul său liniştitor se simte discret, plăcut. Partea bună la acest ceai este că relaxează şi elimină stresul, dar fără să te moleşească sau să-ţi facă somn, aşa că poate fi savurat şi dimineaţa, pentru un început de zi cu zâmbetul pe buze. Continue reading

Plante aromatice – cultivare, gastronomie, cosmetică, efecte terapeutice

plante-aromaticeAnul trecut pe vremea asta am avut o tentativă de a-mi face o mini-grădină cu plante aromatice pe balcon. Vroiam să plantez muşeţel, mentă, busuioc şi alte asemenea. Nu ştiu dacă a fost din cauza lipsei mele de cunoştinţe şi atenţie, a vremii sau a destinului potrivnic :D, dar încercarea a fost un eşec total. Au apărut doar câteva frunzuliţe care s-au uscat foarte repede.

Primăvara asta am de gând să repet experienţa, aşa că mi-am propus să mă documentez puţin despre cum se îngrijesc plantele, ca să nu mai am surprize neplăcute. Campania vALLuntar a picat la ţanc şi nu am stat prea mult pe gânduri să aleg cartea „Plante aromatice”, un ghid despre cum se cresc şi se folosesc aceste minunate verdeţuri.

Cartea cuprinde 70 de plante aromatice, iar pentru fiecare sunt date informaţii despre origini, caracteristici, zonă de creştere, cultivare, recoltare, utilizare şi precauţii. Descrierile sunt însoţite de imagini cu planta respectivă, plus reţete pentru prepararea unor mâncăruri sau băuturi.

Am rămas uimită de câte plante comestibile există, plante de care nu am auzit până acum sau am auzit, dar nu le-am încercat niciodată. Cartea mi-a trezit curiozitatea pentru gustat şi alte plante decât cele clasice, gen busuioc, pătrunjel, tarhon, rozmarin (descrise şi ele în ghid). Am aflat că nalba poate fi folosită atât la ceaiuri, cât şi la salate. Angelica, cresonul, lingurica, iarba lămâioasă, iarba mare, cătuşnica, luminiţa de seară, colţunaşii, sorbestreaua de salată – sunt doar câteva din plantele de a căror existenţă nu ştiam, dar care au multiple utilizări, atât în bucătărie, cât şi în scopuri medicinale sau ca produse cosmetice.

Nu cred că toate se cultivă la noi, dar cu siguranţă o să fiu mai atentă la verdeţuri şi ierburi când voi merge la piaţă. Şi sper ca anul ăsta să reuşesc să cultiv pe balcon măcar câteva plante de bază 🙂

Continue reading