Nu mai ştiu ce am avut în cap când am cumpărat cartea “O viaţă nouă în 7 zile”, probabil a fost curiozitatea, pentru că nu mă dau în vânt după reţetele care promit transformări uriaşe cât ai bate din palme. Iar o viaţă nouă în doar şapte zile chiar este o schimbare fulger.
Din ce am observat până acum, mai toate cărţile din categoria „cum să ai tot ce vrei” bat pe aceeaşi monedă, împrumutată din Biblie, „Cere şi ţi se va da”, transformată în „Vizualizează şi vei deveni”. Asta este şi ideea pe care mizează Paul Mckenna: îţi stabileşti o ţintă, te imaginezi deja ajuns acolo unde-ţi doreşti, iar mintea va găsi căile prin care să obţii ceea ce visezi şi în realitate.
Desigur, nu la asta se reduce totul; mai e nevoie să şi faci ceva practic în sensul ăsta, iar autorul ne reaminteşte importanţa acţiunii pe parcursul tuturor celor 7 părţi ale cărţii, care corespund celor 7 zile de schimbare. Fiecare zi începe cu exerciţii de relaxare şi vizualizare, sugestii, iar pentru ca acestea să fie mai eficiente, cartea conţine şi un cd cu programare mentală, în lectura lui Victor Rebengiuc.
Sfatul central al cărţii este Continue reading