Uneori, pentru o perspectivă mai bună a lucrurilor, e bine să dai zoom out şi să priveşti imaginea de ansamblu. Când eşti prea prins în micile detalii ale vieţii cotidiene, un pas înapoi poate fi revelator şi te poate ajuta să fii mai conectat la ansamblu, la întreg jocul de puzzle, şi nu la o piesă mai capricioasă, pe care nu reuşeşti să o potriveşti cum trebuie.

Serios acum, viaţa e prea scurtă ca să te superi că vânzătoarea nu ţi-a zâmbit destul de convingător sau că tipul ăla nesimţit nu s-a dat din calea ta la metrou. Să te plângi că plouă şi că pantofii nu se asortează cu fusta ori să nu mai vorbeşti cu cineva drag din cauza unor orgolii sau a unor motive pe care nici nu le mai ţii minte. Viaţa-i prea scurtă ca să arunci cu vorbe grele în stânga şi-n dreapta, ca şi cum ai fi un judecător atotputernic.

„Dacă un măgar îţi dă o copită, nu face şi tu la fel”. Când cel de lângă tine e îmbufnat, nu trebuie să faci şi tu ca el. Nu e cazul să te laşi tras în vârtejul indispoziţiei şi să te superi pentru micile detalii lipsite de relevanţă în viaţa ta. Până la urmă, mai mult decât realitatea contează percepţia noastră asupra ei. Dacă tranformăm orice mic inconvenient al vieţii de zi cu zi într-o catastrofă, cum ne mai raportăm la boli, accidente sau alte evenimente tragice?

Apropo de asta, mi-am amintit de un pasaj din „Mănâncă, roagă-te, iubeşte” Continue reading →