Ce poate fi mai simplu decât mersul pe jos? Pentru majoritatea dintre noi, care ne bucurăm de două picioare funcţionale, deplasarea pe cont propriu e atât de banală, încât rareori ne sinchisim s-o băgăm în seamă. Ne amintim de picioare poate doar după o noapte lungă de dansat sau când am încălţat o zi întreagă pantofii cei noi, cu toc de 12, nu tocmai comozi (dar arătoşi foarte). În rest, mersul pe jos e un fapt mecanic, pe care-l executăm fără prea mare atenţie.
Din păcate, picioarele sunt considerate un instrument uşor desuet. Le folosim din ce în ce mai puţin pentru deplasare şi plimbare şi din ce în ce mai mult pentru pedala de acceleraţie sau ca suport pentru punga de chipsuri, atunci când privim la tv. Liftul şi scările rulante ne fac să uităm de ele. Însă aceste două prelungiri armonioase pot face mai mult decât să trezească admiraţie din partea trecătorilor. Le putem folosi în scopul pentru care au fost create: mişcare.
Mersul poate fi o sursă de plăcere, o mică bucurie care nu te costă nimic, prin conştientizarea simplului gest de a păşi. Continue reading