Ne dorim ca totul să fie perfect, şi asta imediat. Să nu aibă defecte, să nu fie şifonat. Vrem ca un fruct, de exemplu, să fie neted, rotund, fără pată.
Belşugul din jurul nostru ne-a strecurat ideea că totul se găseşte în cantităţi uriaşe, este disponibil oricând şi nu trebuie să mai facem niciun efort să-l obţinem. Nimic nu mai pare atât de valoros încât să merite să ne zbatem pentru a-l păstra. Moda vine şi trece, aşa că înlocuim cu viteza luminii tot ce ne cade prin mână.
Trist e că nu facem asta doar când vine vorba de obiecte, ci şi de relaţii.
Dupa o ceartă, suntem gata să aruncăm la gunoi o prietenie fără a vedea dacă nu cumva putem s-o îndreptăm, s-o „reparăm”, fără a ne gândi dacă ceea ce ne-a deranjat atât va mai conta peste o săptămână, o lună, un an. Nu vrem să luăm în considerare motivele celuilalt sau să stăm puţin să judecăm dacă nu cumva şi noi am fi procedat la fel în locul lui.
Ne lepădăm imediat de o relaţie de iubire dacă nu se potriveşte întocmai şabloanelor modelate de revistele glossy sau de poveştile cu Făt-Frumos. Nu mai avem răbdare să ascultăm, nici să înţelegem sau să iertăm.
