Tag Archives: grădină

Castele cu grădini superbe în Italia: Duino și Miramare (+ câteva ore în Trieste)

Dacă tot e așa aproape Italia (de Rijeka), cum să nu facem o vizită și acolo? Aveam pe hartă două castele lângă orașul Trieste – Duino și Miramare, așa că am dedicat o zi întreagă explorării tărâmurilor italiene vecine cu Croația. Ca transport am folosit mașina personală.

Am început ziua cu o oprire scurtă în Trieste, pentru micul dejun, ocazie cu care ne-am plimbat puțin pe faleză și în centru. Mă așteptam să fie mai mic, dar m-a surprins prin clădirile elegante, impunătoare, atmosfera agitată și traficul infernal. Ca în mai toate orașele italiene, sunt la loc de cinste fântânile monumentale, statuile și bisericile, dar și străduțele înguste, care te îmbie să te pierzi în explorare.

Continue reading

Grădina Botanică Macea și intrarea misterioasă

După plimbarea în Parcul Dendrologic Bazoș am aflat că mai există o grădină botanică relativ în zonă, la Macea, județul Arad. Am citit ceva și despre un castel care ar fi pe-acolo, deci cu prima ocazie ne-am făcut drum s-o vizităm.

Localitatea Macea se află aproape de graniță, lângă vama Curtici, la vreo 20 de km de Arad. După un drum cu mașina pe șoseaua pustie, am ajuns în fața a aceea ce GPS-ul ne spunea că e Grădina Botanică Macea. Toate bune și frumoase, doar că pe poartă scria „Accesul interzis”, cu excepția angajaților (grădina aparține de Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad).

Hmm… oare am văzut eu greșit că se poate vizita? O fi permis doar accesul celor de la Universitate? Și totuși, lângă intrare e un panou cu Castelul și Grădina Macea, nu prea ar avea sens, dacă nu e permis accesul în interior…

Am dat o tură prin centru satului, iar apoi am zis să verificăm și o altă latură a grădinii. Și iat-o! Intrarea în Grădina Botanică “Pavel Covaci” din Macea, în toată splendoarea sa.

Continue reading

I Giardini di Zoe – Grădini cu aromă de Italia, lângă Deva

Mi-a tresărit sufletul de bucurie mai ceva ca la o pizza bună când am auzit că aproape de orașul Deva, la Banpotoc, s-au deschis I Giardini di Zoe. Iar când am văzut poze, le-am pus imediat pe wishlist.

Este vorba de o grădină șic, de inspirație italiană. Proprietarul, un italian, și-a dorit să aducă aici un pic din magia naturii din țara sa.

De la intrare, după ce am lăsat mașina, am pășit pe o alee umbroasă, unde grădina rămâne încă ascunsă privirii. De-abia după ce am intrat în locul propriu-zis am văzut minunea. Colina cu flori și arbuști este incredibilă, iar aleile urcă până în vârf, de unde ai o priveliște spre zona de jos. Terasa asta permite să admiri gardurile vii tunse cu grijă, stând aliniate cuminți lângă aleile netede.

Continue reading

Prânz cu o Calorie la Voila Bistro

Era liniște și bine în sufrageria de la Voila Bistrot când i-am trecut pragul, lăsând în urmă picăturile de ploaie și rinocerul roșu, de pază la terasă. A fost începutul unei amieze cu zâmbete, mâncare bună și o doză serioasă de pufoșenie.meniu voila le bistrot pisica voila bistrot

La Voila Bistrot mai fusesem acum vreo 3-4 ani, însă de fiecare dată am stat pe terasă. Acum, ploaia m-am făcut să mă refugiez înăuntru. Îmi aminteam vag un loc micuț, așa că am fost mega-surprinsă să mă trezesc într-o sufragerie spațioasă, cu tavan înalt și perne colorate răsfirate pe scaune și canapele.

În weekendurile în care ies să iau masa în oraș, nu o fac doar ca să mănânc. Îmi doresc o experiență cu relaxare și good vibes, un loc care să-mi transmită o stare de bine, de tihnă. La Voila Bistrot am găsit nu doar relaxare boemă, ci și multe lucruri de privit și admirat. Da, genul ăla de loc în care nu-ți vine să te mai oprești din făcut poze.  Continue reading

Arome se reinventează ca Bistro și Grădină

Am vizitat de multe ori micuța cafenea Arome de pe Câmpineanu. Îmi plăcea pentru că era lângă Universitate, ușor accesibilă, cu ambianță cozy și puține feluri de mâncare, dar tare bune. Când am auzit că s-a mutat pe str. Luigi Cazzavillan, nr. 25, în locul fostei ceainării La un Ceai, am avut sentimente contradictorii.

Pe de-o parte, mi-a părut rău că nu mai e așa de aproape, dar pe de altă parte, m-am bucurat că s-au extins și acum au o grădină frumoasă. Plus că minunatul parc Cazzavillan se află la doi pași.

arome bistro si gradina

N-am putut ajunge la deschiderea oficială, însă mi-am luat revanșa câteva zile mai târziu, când am ieșit la un pahar de povești în noua grădină Arome. De cum am deschis ușa cochetei clădiri, am simțit mirosul de vopsea proaspătă; am găsit aici aceeași simplitate liniștitoare de la veche locație, însă cu încăperi mai spațioase, înalte.  Continue reading

Paradisul în stil italian – Grădina Giusti din Verona

O bibliotecă? Un magazin cu dulciuri? Un tărâm al plăcerilor infinite? Nu ştiu cum vă imaginaţi voi paradisul, dar pentru mine se aseamănă mult cu o grădină în stil italian. Iar ultimul astfel de paradis descoperit a fost Giardino Giusti din Verona, unde am uitat de timp şi de alte detalii, uimită de atâta frumuseţe.

giardino giusti

Grădina Giusti este un adevărat parc de 5 stele, îngrijit şi elegant, cu o alură regală. Biletul de acces costă 7 euro, dar merită! Iniţial am ezitat dacă să plătesc suma asta ca să văd doar o grădină, dar mă bucur că am luat decizia să intru, pentru că atmosfera este superbă.

Parcul a fost creat la finalul anilor 1400, iar structura actuală a fost realizată de către Agostino Giusti, cavaler al Republicii Veneţiene, în anul 1570, pentru palatul Giusti. Continue reading

Viena: Grădina Botanică a Universităţii şi Palatul Belvedere

După ce am urcat în Stephansdom şi am admirat Hundertwasser, îndeplinindu-mi singurele două obiective pentru vacanţa la Viena, am pus harta pe masă pentru a vedea în ce parte să mă îndrept. Am văzut că Palatul Belvedere nu părea să fie prea departe, aşa că am luat-o încet la pas într-acolo.

belvedere viena

Nu mai ştiu pe ce străzi am rătăcit, însă într-un final am zărit în faţă un gard mare ce părea că ascunde un spaţiu verde întins. Conform hărţii, mă aflam în zona Belvedere, aşa că am pornit într-acolo. Am avut însă surpriza să descopăr Grădina Botanică a Universităţii din Viena, un parc încântător, cu bănci aliniate sub lumina amiezii. Intrarea era liberă, aşa că am profitat şi am făcut o plimbare şi pe-acolo, printre straturile de plante şi flori organizate şi etichetate cu grijă. Mi-au plăcut tufele zvelte de bambus şi micul heleşteu cu câteva răţuşte jucăuşe, iar la ieşire mi-au atras atenţia ghivecele cu flori super-colorate şi o tufă de narcise galbene. Continue reading

Oază de relaxare în mijlocul capitalei: Grădina de citit de la Biblioteca Metropolitană (foto)

Bucureştiul s-a îmbogăţit cu un nou loc minunat 🙂 E vorba despre Grădina de citit, un spaţiu de relaxare în inima capitalei, aproape de Piaţa Romană, în curtea Bibliotecii Metropolitane. Am auzit că s-a deschis de curând, aşa că i-am făcut imediat o vizită.

biblioteca-metropolitana-gradina-de-citit-din-bucuresti

Mai fusesem de câteva ori la Biblioteca Metropolitană şi ştiam că e o clădire impunătoare, veche, ascunsă după un gard şi ceva vegetaţie. Până acum nu am băgat de seamă curtea destul de încăpătoare; într-unul din colţurile ei a luat naştere un loc răcoros, perfect pentru o escapadă din faţa stresului şi a agitaţiei zilnice. Continue reading