Pentru vacanța de toamnă 2023 am planificat o săptămână în Croația, mai exact la Rijeka, oraș care acum câțiva ani a fost Capitală Europeană a Culturii. Însă nu acesta a fost motivul pentru care ne-am ales acolo cazarea, ci faptul că e destul de aproape de Timișoara, în comparație cu alte orașe de pe coasta croată.
Rijeka înseamnă „râu” în limba croată, și la fel și denumirea pe care a purtat-o în trecut – Fiume – doar că în italiană. Moștenirea italiană se vede și în vechile nume ale unor străzi și piațete, apărând pe plăcuțe alături de numele actual în croată.
Am ajuns în Rijeka într-o vineri la prânz, când orașul era extrem de agitat și aglomerat. Ne-am învârtit vreo oră ca să găsim un loc liber de parcare în centru, iar apoi ne-a luat ceva să ne dăm seama cum se poate plăti. Nu a fost o primire prietenoasă, pentru că îmi doream relaxare de la acest concediu, dar se pare că doar am nimerit într-un moment nepotrivit. În restul zilelor, Rijeka ni s-a arătat ca un oraș cuminte, destins, gata să fie explorat la pas.
Plimbare în centru
Străduțele pietonale din centru sunt pline de restaurante și cafenele, iar clădirile, variate ca stil arhitectural. Per total, l-aș descrie ca mediterano-balcanic cu touch comunist. Ca apariții mai altfel, mi-au atras atenția biserica Maicii Domnului din Lourdes și Casa Venețiană.
Am făcut o plimbare și “la răcoare”, în tunelul-buncăr care se poate vizita gratuit și despre care găsești mai multe informații aici.
Prin centru sunt cișmele cu apă potabilă, deci dacă ai o sticlă la tine, te poți hidrata gratis.
Plajă Rijeka
Pentru iubitorii de bălăceală și soare, Rijeka are câteva plaje – cu pietricele, ce-i drept, însă suficiente pentru o porție mică de leneveală la malul mării.
Castelul Trsat din Rijeka
Am urcat pe scările Petar Kružić, am admirat panorama, castelul și parcul, apoi am coborât pe o altă stradă și am nimerit într-un fel de zonă rezidențială, cu multe clădiri cochete. Am văzut pentru prima dată arbuști cu rodii 🙂
De sus, orașul se vede tare frumos, ca un amfiteatru la marea Mediterană. Plus niște blocuri uriașe la orizont, desigur.
Hidden gems of Rijeka
Când am coborât de la castel, am căutat Parcul Lole Ribara, pe care îl văzusem din întâmplare pe Google Maps. A fost o adevărată oază de liniște, cu un bazin cu apă cam… verde, dar și o panoramă de vis spre mare. Grupul de țestoase care stăteau liniștite la soare mi-a dat o senzație incredibilă de pace și m-au molipsit cu relaxarea lor.
Galeria cu artă urbană. Pe drumul spre centru, venind de la castel, am trecut și pe o stradă-portic (Križanićeva), transformată într-un fel de galerie de artă urbană, cu multe scene colorate pe pereți. Merită o vizită, mai ales că e aproape de zona centrală.
Micile detalii de pe clădirile din centru au fost o surpriză plăcută. Nu citisem despre ele pe nicăieri, le-am zărit din întâmplare.
Muzeul Orașului Rijeka
Dacă prinzi o zi cu ploaie sau frig și nu îți arde de plimbare în aer liber, rezervă-ți câteva ore pentru Muzeul orașului (Palatul Rafinăriei de Zahăr). Cuprinde mai multe expoziții, atât despre istoria tumultuoasă a orașului, cât și a palatului și este extrem de bine documentat: la fiecare exponat sunt informații detaliate, inclusiv în engleză. Este un muzeu modern și interactiv, unde chiar nu ai cum să te plictisești. Eu am luat și ghid audio (contra-cost), însă mi-am dat seama că are doar un rezumat pentru fiecare cameră, în timp ce informațiile de pe panouri sunt mult, mult mai detaliate. Poate fi o idee bună dacă te grăbești sau nu vrei să stai să citești.
Piața și Teatrul Național. În ultima dimineață petrecută în tihnă la Rijeka am făcut o vizită la piața de fructe, legume, pește și alte de-ale gurii, aflată aproape de Teatrul Național. Sunt câteva clădiri frumoase pe-acolo, pe lângă bunătățile care te îmbie de la tarabe, așa că recomand o vizită, chiar și pentru clătit un pic privirea.
Portul
De-abia spre finalul vacanței ne-am dat seama că digul care se vede din port este foarte lung și se poate merge (sau alerga :D) pe el până la capăt. Pe timp de seară, de aici se văd tare fain luminile orașului.
Alte locuri interesante din Rijeka găsești pe visitrijeka.hr/en
Unde am mâncat în Rijeka
La Buffet Cocco nu am fi ajuns dacă nu ne-ar fi fost recomandat de gazda noastră. La acest bistrou vin mai mult localnicii, la prânz, iar meniul e doar în croată; însă chelnerii ne-au spus în engleză ce au în meniul zilei și am putut alege fără probleme. Mâncarea a fost delicioasă, porțiile, consistente, iar prețurile, foarte convenabile. Că tot am adus vorba, prin Rijeka se vorbește destul de bine engleza, nu am avut deloc probleme de comunicare în magazine și restaurante.
Taverna Borik am descoperit-o din întâmplare în ziua de plajă, când eram hămesiți la prânz. Am revenit aici și pentru o cină cu fructe de mare și pește, că prea a fost frumos.
Mi-a plăcut și la Spoon, însă, așa cum sugerează și numele, au doar supe și ciorbe. Sunt gustoase și consistente, dar se găsesc prin rotație, în funcție de zi. Deci nu te lua după meniu, de obicei nu le au pe toate.
Grad – cafenea și bistro a fost o alegere bună pentru un brunch, iar la Cofetăria Cacao, aproape de faleză, am servit un ceai și un cheesecake gustos.
Bonus: O zi în Malinska, pe insula Krk
Situată aproape de Rijeka, insula Krk este legată de continent printr-un pod, deci se poate merge direct cu mașina. Am ales localitatea Malinska, în nordul insulei, pentru că e destul de aproape de Rijeka. Pe 20 septembrie când am fost noi, am găsit deja locul în atmosfera extra-sezon, cu foarte puțină lume pe plaje și parcarea fără plată. A fost o zi extrem de tihnită, cu temperatură ideală pentru mine (apa era cam rece). Recomand King’s Caffe pentru prânz (e unul și în Rijeka).