Anul ăsta îmi doresc să fac mai multe ieșiri în weekenduri, așa că am început din prima săptămână a lunii ianuarie – coincidență sau nu, de ziua mea. Primul gând a fost Budapesta, care e relativ aproape, dar mi-am zis totuși că ar fi mai fain să mergem într-un loc nou, așa că am ales Novi Sad.

Știam despre acest orășel din Serbia că în 2022 a fost Capitală Europeană a Culturii și, cel mai important, că e foarte aproape de noi, adică la vreo 2 ore jumate de mers cu mașina de Timișoara. Cam atât. Astea au fost criteriile.

Cu vreo 4 zile înainte am rezervat cazarea, care s-a dovedit a fi surprinzător de ieftină (55 euro/ 2 nopți/ 2 adulți), într-o locație centrală. Bineînțeles, nu se putea să nu caut niște restaurante și cafenele drăguțe, iar investigația mea în domeniul culinar mi-a oferit o revelație: pe 7 ianuarie, sârbii, majoritatea ortodocși de rit vechi, sărbătoresc Crăciunul. “Super, asta înseamnă că totul va fi închis și vom ajunge într-un oraș pustiu și nu vom avea unde să mâncăm…” Însă pentru că nu am mai avut chef de schimbări și alte căutări, am zis că mergem așa, fie ce-o fi.

Ei bine, încă de vineri seara s-a dovedit că a fost o decizie bună. Am prins un apus spectaculos pe drum, cu cerul în culori incredibile. Am ajuns la cazare când deja era întuneric, iar gazda ne-a spus că nu mai e nevoie să plătim parcarea, fiind deja weekend. Am închiriat un studio micuț, dar primitor, la 2 străduțe de centru și, aveam să descoperim mai târziu, la doar 400 m de faleză. Pentru că Novi Sad se află pe malul Dunării – am aflat asta întâmplător, când am căutat orașul pe Google Maps și a fost o altă surpriză frumoasă. Tot datorită Internetului am aflat că este al doilea oraș din Serbia ca mărime și importanță, după Belgrad.

După ce ne-am lăsat bagajele, am pornit în explorarea centrului și ne-am bucurat să vedem luminițele de sărbători încă strălucind pe clădiri și străzi.

Centrul vechi este mai mare decât aș fi crezut și l-am găsit într-adevăr superb decorat de iarnă. Doar că fără zăpadă 🙂 Din prima ne-a luat ochii o clădire cu arhitectură interesantă, misterios luminată, despre care am citit că ar fi Palatul Episcopului.

Am continuat drumul pe o pietonală, admirând în stânga și în dreapta restaurante și magazine de tot felul, majoritatea deja închise.

Am intrat în biserica catolică Numele Mariei din Piața Libertății, o bijuterie gotică, unde tocmai era slujba de Epifanie. Vizavi, ne-a luat ochii o clădire plină de lumini, care am dedus că era Primăria sau, oricum, ceva administrativ. Deși întuneric afară, se vedea că multe clădiri din centru au fost renovate și arată surprinzător de bine.

Parcul Dunării, și el decorat la maxim cu lumini de sărbătoare, a fost o altă oprire în drum spre cazare. Am găsit Târgul de iarnă cam pustiu, fiind deschise doar vreo 2 căsuțe cu kurtos kalacs zis și chimney cake. Totuși, parcul fremăta de oameni ieșiți la plimbare, și deja se auzeau pocnitori peste tot, de parcă ar fi fost ajunul Anului Nou, nu al Crăciunului.

Faleza din Novi Sad

Ziua Crăciunului pe rit vechi – 7 ianuarie – nu a transformat totuși Novi Sad într-un oraș somnoros și pustiu. Am ieșit de dimineață la alergare pe faleză, cu o surpriză plăcută: prezența soarelui. Supriza și mai și a fost că erau deja alergători, iar mai târziu au apărut și oameni la plimbare, mulți dintre ei alături de câini.

Faleza din Novi Sad mi-a plăcut mult. Are cam 5 km lungime și două piste de alergare la capete (2500 m și 1500 m, dintr-un fel de tartan cam tare), alături de pistă de biciclete și loc de promenadă. Pe restul de aproximativ 1000 m este doar o zonă de plimbare, dar se poate alerga fără probleme. Am avut și o companie neașteptată: doi câini prietenoși ne-au însoțit o bună bucată din drum, așteptându-ne cuminți cât ne-am oprit pentru poze sau băut apă (pe faleză sunt și câteva cișmele, funcționale chiar și în ianuarie, se pare).

Într-o parte, între faleză și Dunăre este un spațiu verde cu copaci și vegetație. Mi s-a părut destul de curat, având în vedere câtă lume circulă pe-acolo.

Pe toată lungimea falezei am întâlnit oameni la plimbare, încurajați poate și de vremea însorită, perfectă pentru mișcare.

În Novi Sad există și o cetate, Petrovaradin, aflată în suburbia cu același nume, peste Dunăre. La prânz am pornit spre ea.

Cetatea Petrovaradin și panorama Dunării

Am trecut podul cel mai apropiat de centru spre cetate. De pe celălalt mal, construcția nu arată spectaculos. Se văd doar niște clădiri și un zid, ascunse parțial de un banner mare cu “European Capital of Culture”, rămas din 2022.

Am aflat că Petrovaradin a fost o localitate separată, dar acum face parte din Novi Sad. De cum am coborât de pe pod, am nimerit pe o străduță liniștită, mărginită de case renovate, cu hornuri albe și acoperișuri roșii, ca un fel de Brașov. Era câte un QR code la fiecare clădire, dar cum Internetul în Serbia e cam scump, am zis că mai bine doar admirăm priveliștea.

Ne-am apropiat încet de cetate și am urcat pe drumul pietruit. Deja când am ajuns la poartă ne-am dat seama că modesta cetate este tare cochetă, de fapt, cu spații verzi, alei, porți, scări, tuneluri, locuri de promenadă și de admirat priveliștea spre Dunăre și spre oraș.

Există magazine și cafenele cu terase, iar una dintre ele era chiar deschisă, cu lume stând la mese. Plimbarea pe zidurile cetății a fost minunată, cu soarele reflectându-se în apa Dunării.

Sus, la turnul cu ceas, era multă lume. Ce e interesant la acest ceas e călimbile sale sunt inversate: cea mare arată orele, iar cea mică, minutele. Astfel, cei care treceau cu bărcile pe Dunăre vedeau mai ușor cât e ora. Pentru că în funcție de temperatura de afară ceasul rămâne în urmă sau o ia înainte, i se mai spune și “ceasul beat”.

Cred că majoritatea covârșitoare erau localnici sau oameni de prin zonă; am auzit doar un grup mic vorbind engleză cu cineva, cu solicitarea de a li se face o poză. Balustradele erau pline de „lacăte ale iubirii”, ordonate cu grijă.

Am coborât pe un alt drum decât am venit, printr-un tunel bine ascuns (cel puțin pentru mine, că nu-l văzusem și nu m-aș fi gândit că există așa ceva). Am nimerit chiar lângă o biserică veche de la poalele cetății, apoi ne-am întors spre centru, trecând din nou Dunărea.

În centru, de Crăciun

Mă așteptam ca străzile să fie pustii în ziua Crăciunului pe rit vechi, dar de fapt iată că multă lume a ieșit la plimbare. Nu doar pe faleză și la cetate, ci și la terase – cel puțin la cele din centru, câteva fiind deschise. Am ales una dintre ele – Corso – pentru a lua un prânz târziu, iar mâncarea a fost bună.

Cu ocazia asta am admirat pe lumină clădirile din centru și am mai hoinărit pe străzi. Ce mi s-a părut fain e că străduțele paralele sunt legate între ele de mici pasaje-galerii, unde se aflau sau încă se află mici buticuri și cafenele. Când am trecut noi erau închise, dar chiar și așa mi s-au părut fascinante, de parcă te invită să le descoperi.

Am remarcat și un tramvai vechi transformat în cafenea – Trčika, care staționează pe o bucată de șină.

Am descoperit multe desene și picturi pe clădiri, unele chiar pe blocurile vechi.

Duminică în Novi Sad

În Piața Libertății, spre strada care trece prin fața Teatrului Național, am zărit pe jos niște plăcuțe. Le-am citit pe fiecare și a fost interesant să descoperim momente importante din istoria Novi Sad, care culminează cu titlul de Capitală Europeană a Culturii, dar și marcarea datelor când au trecut prin oraș diferite celebrități – actori, sportivi, politicieni etc.

Duminică, deci a doua zi de Crăciun, deja erau cam toate restaurantele și cafenelele deschise. Am mers la una din lista mea, dar n-a fost o alegere inspirată: a durat peste o oră să vină prânzul (nu comandasem cine știe ce), timp în care am fost “afumați” de cei de la mesele de lângă noi. Cu ocazia asta mi-am dat seama cât de bine e că la noi nu se mai fumează în interior. Deci dacă nu suportați fumul de țigară și vreți să luați masa undeva în Serbia, grijă la ce loc alegeți, mai ales în interior 🙂

Înainte de a pleca spre casă, am făcut un tur prin două supermarketuri de cartier, să vedem ce bunătăți găsim pe-acolo. Mă fascinează vizitele astea în magazinele locale, pentru că sunt un indicator interesant al preferințelor oamenilor dintr-o țară anume și poți să descoperi noutăți – pe lângă mărcile internaționale, omniprezente. Am cumpărat câteva borcane de ajvar – un fel de zacuscă de ardei, murături, dulciuri și ceai de oferit cadou. De-abia acasă ne-am dat seama că ar fi fost bine să luăm un bax de ajvar, că era delicios :)) Spre deosebire de ajvarul pe care îl luăm din Kaufland sau Lidl, acesta era doar din fâșii de ardei copți cu ulei, excelent la gust.

Concluzia mea

Pentru mine, Novi Sad a fost orașul perfect ca destinație de weekend, cu atmosfera sa relaxată, nepretențioasă, ușor boemă. Cetatea Petrovaradin merită cu siguranță o vizită. Din oraș nu lipsește amprenta moștenirii austro-ungare și nici a celei comuniste, iar clădirile cochete din centru, unele atât de frumos renovate, au personalitate și datorită (sau din cauza?) aerului balcanic.