De văzut în Reșița: picturi murale pline de culoare

N-ai ce să vezi în X.” E una dintre chestiile pe care le aud des când vine vorba de mici orașe din România, uitate de lume, unde clădirile se zbat sub tencuieli căzute, rugină și termopane total nepotrivite.

În acest caz, X este Reșița, oraș în județul Caraș-Severin, despre care știam doar că are o reputație în siderurgie. E la o oră și jumătate de mers cu mașina de Timișoara, așa că într-o sâmbătă, pe la prânz, ne-am îndreptat într-acolo. Desigur, aveam un plan 🙂

Văzusem pe Instagram o serie de picturi murale care îmbrăcau clădiri din Reșița și eram curioasă să văd cum arată live. Nu erau doar una-două, ci părea că e o adevărată campanie de a înveseli orașul.

Am ajuns și am parcat în centru, iar după ce am luat prânzul am pornit la vânătoare de culoare. *Nu-mi stă în fire, dar n-o să vă recomand niciun loc de luat masa, pentru că nu mi-a plăcut mâncarea în restaurantul unde am fost :)) Era o atmosferă simpatică, dar practic totul din farfurii a fost scăldat în ulei (și nu am fost la un fast food). Plus că raportul calitate-preț a lăsat mult de dorit.*

La prima vedere, Reșița e într-adevăr tristuță, cu blocuri-mamut și clădiri construite dezordonat, multe părăsite, cu geamuri sparte și crăpături triste pe ziduri. Funicularul care trece pe deasupra pieței centrale, folosit altă dată pentru a transporta calcar, mi s-a părut apăsător. Am citit că se dorește transformarea sa într-o atracție turistică și loc de agrement.

Ascunsă în spatele blocurilor, am zărit prima frumusețe din galeria de artă stradală a Reșiței (cred că adresa e Piața 1 Decembrie 1918).

Au urmat apoi alte minunate descoperiri întâmplătoare. Pe unele le știam din poze, dar habar n-aveam de adresă, așa că m-am bucurat să dau peste ele pur și simplu.

Realizat de Paola Delfin
Realizat de Alex Baciu

Pe strada Bielefeld citisem că mai e o pictură interesantă, așa că am pornit într-acolo. Alături de strada principală am întrezărit un mini-cartier de case, tot vechi, dar mai îngrijite. Am găsit ușor pictura murală dedicată muzicianului Teo Milea, realizată de Marian Truțulescu.

Strada arăta foarte bine și avea inclusiv containere de colectare selectivă. Am mers pe ea în continuare, pentru că în capăt erau niște rânduri de scări care parcă se cereau urcate.

Surpriză, am dat apoi peste Colegiul Național ”Traian Lalescu”, renovat, cu terenuri de sport, panouri solare și doi pereți mari acoperiți de picturi colorate. Pare din cu totul altă epocă decât restul orașului.

Am rătăcit puțin pe străduțe, într-o zonă drăguță, cu case simple și multă liniște. Din nou…

Se făcuse deja frig, așa că ne-am întors la mașină și am mers spre Muzeul de Locomotive cu Aburi. Am remarcat că pe margine, pe Calea Timișoarei, este un trotuar bine amenajat și există inclusiv o pistă de biciclete.

Pe drum, am mai făcut o pauză pe str. Sportului, la Colegiul Tehnic Reșița (cred că așa se numește).

Mozaic de Sever Frentiu

Muzeul Locomotivelor cu Aburi este o expoziție gratuită în aer liber cu locomotive produse în trecut la Reșița, alături de câteva din alte țări. Mi-a plăcut această colecție, plus că zona e îngrijită și sunt tăblițe cu explicații la fiecare locomotivă. Cum pe mine chestiile tehnice și mecanice mă depășesc, recunosc că mi s-au părut cam la fel, mai ales că toate sunt vopsite în roșu și negru (deși se vede clar că diferă ca mărime).

Am încheiat vizita la Reșița cu o oprire scurtă la Bazinul Olimpic, unde e pictată înotătoarea Luminiţa Dobrescu.

Pentru o viitoare vizită la Reșița

Știu că mai sunt și alte picturi murale prin oraș (de exemplu, pe fațada sălii de sport a Colegiului Economic al Banatului Montan). Rămâne să le descopăr la următoarea vizită, când vremea va fi mai bună și plănuiesc să urc și pe dealul Golului, la stemă, de unde se vede și o panoramă asupra orașului.

Că veni vorba de natură, mi-a plăcea să particip și la concursul de alergare AlerGând la Pădure, despre care am auzit numai de bine. E de trail, cu ceva diferență de nivel și are startul chiar în centrul orașului.

Nu știu cum mi-a scăpat Muzeul Cineastului Amator, despre care am citit apoi că e o experiență faină datorită ghidului. Se poate vizita doar cu programare. Mai este și Muzeul Banatului Montan, cu colecții de arheologie, numismatică, artă, etnografie etc.

Concluzia mea

Este de apreciat inițiativa Primăriei de a susține arta urbană pentru a înviora orașul. Sper să fie dublată de o preocupare pentru infrastructură și problemele de fond ale zonei.

Chiar dacă Reșița încă e un oraș cenușiu per ansamblu, mie această plimbare mi-a înseninat weekendul. Mi-era dor să mă plimb într-un loc nou și să privesc cu atenție în jur, în căutarea unor detalii interesante de capturat prin camera foto. O vânătoare de comori arhitecturale e mai palpitantă și provocatoare într-un oraș micuț, în comparație cu marile orașe unde s-a făcut mai mult în materie de renovare și sunt o grămadă de clădiri care-ți iau ochii.

4 thoughts on “De văzut în Reșița: picturi murale pline de culoare

  1. Bia

    Foarte frumos! Am ramas impresionata si nici prin cap nu mi-a trecut ca asa arata Resita. Nu am fost niciodata si nici nu-mi pare accesibil acum, dar vreau sa fac recomandarea spre prietenii din Timisoara, care sunt sigura ca n-au habar ce pot vedea la Resita.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Și pentru mine a fost prima dată în Reșița. Probabil că dacă nu aflam de ele, n-aș fi mers 🙂
      Sper să renoveze mai mult prin oraș, acum e foarte trist și cenușiu, cu excepția picturilor colorate. Dar da, din Timișoara merită clar o vizită de o zi.
      Mulțumesc :*

      Reply
  2. ika

    Multumesc de postare, mi-am făcut notițe și voi merge și eu la vânătoare de graffiti 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.