Ce locuri am mai descoperit în București (august 2021)

Chiar dacă m-am mutat la Timișoara, mai vin în vizită prin București să-mi revăd prietenii și să gust din atmosfera orașului care mi-a fost casă pentru 15 ani. Vara asta am avut parte de câteva experiențe gastronomice și vizuale interesante, așa că am zis să povestesc pe scurt despre ele.

Priveliște de pe Arcul de Triumf

Am aflat prin vară că Arcul de Triumf se poate vizita gratuit, în fiecare weekend și în zilele de sărbători legale, în perioada 5 iunie – 17 octombrie 2021, între orele 11:00 – 22:00. Așadar, n-am stat multe pe gânduri și am urcat într-o după-amiază foarte călduroasă de weekend, curioasă de priveliște.

După multe trepte, am ajuns sus, de unde Bucureștiul apare ca o oază de verdeață. Asta pentru că se vede Parcul Herăstrău din apropiere (pardon, Parcul Regele Mihai I) în toată splendoarea sa și copacii de pe Kiseleff și bulevardele vecine. De-abia mai departe se întrezăresc clădirile de birouri, blocurile cenușii și noua catedrală, care cred că deja a devenit cea mai vizibilă construcție din oraș.

Cu ajutorul binoclurilor mari de pe Arc am putut trage cu ochiul la balcoanele și terasele din jur, care însă erau pustii. Am fost uimită cât de liniștit era orașul la acea oră, moleșit parcă de căldură și probabil părăsit de locuitorii risipiți prin vacanțe.

Plimbare pe Calea Victoriei pietonală

Am nimerit într-un weekend pe Calea Victoriei închisă traficului și mi s-a părut fascinantă atmosfera. Lumina apusului mângâia clădirile înalte, pe un fundal albastru senin de poveste, iar lumea se plimba agale, pe lângă bicicletele și trotinerele mergând în viteză.

Am observat că au apărut multe gelaterii cochete, iar la unele se formase o coadă imensă. Nu știu cât de bună e înghețata de acolo, mănânc destul de rar, însă un așa rând uriaș nu mai văzusem nicăieri.

EverAfter

Am aflat de la o prietenă despre un loc deschis de curând chiar în Piața Amzei, la parterul unei clădiri noi de birouri. Am luat prânzul acolo și am revenit în altă zi pentru cină.

EverAfter mi s-a părut un loc drăguț, cu o mică terasă îmbrăcată de vegetație, care mai îndulcește din betoanele și sticla dimprejur. Mi-a plăcut mult ce am mâncat (meniul e ca o poveste – una structurată pe feluri de mâncare și surse de inspirație) și m-am simțit bine acolo, iar partea faină e că se află în centru (deci ușor accesibil), dar ferit de agitația străzii. E din aceeași familie cu Gram Bistro de la Victoriei.

Bineînțeles că nu am pierdut ocazia să mai dau o tură prin Ototo, magazinul vecin, cu branduri îndrăznețe, locale și internaționale, plus o mini-cafenea cosy. Au produse bio și mai naturale, atât alimentare, cât și cosmetice, de îngrijire, pentru curățenie, lumânări parfumate etc. Am adulmecat multe bunătăți, dar am plecat fără să cumpăr nimic, până la urmă.

Avocadoo

Îmi place mult avocadoul în salate, așa că nu am ezitat când a venit vorba de o vizită la Avocadoo, un restaurant mic și cochet pe str. Postelnicului, nr. 12 (Mai are o locație în Băneasa Shopping City și, din ce am văzut, urmează AFI Cotroceni).

Am servit acolo prânzul; mi-a plăcut interiorul, cu mult lemn și materiale naturale, dar și terasa-amfiteatru – o soluție ingenioasă pentru spațiul micuț. Mi-am luat o bunătate de bowl cu orez negru, cartofi dulci, sfeclă coaptă, brânză, castraveți, humus cu sfeclă și, desigur, avocado, care mi-a dat papilele peste cap de plăcere. Pare ușor de compus și acasă, dar să vedem când mă mobilizez.

Samsara

Fusesem la Samsara în Cluj-Napoca (vechea locație), așa că m-am entuziasmat când am auzit că s-a deschis una și în București. Mâncarea a fost bună și aromată, iar combinațiile – inedite, însă eu aveam alte impresie despre loc. Mă gândeam că o să găsesc un restaurant cosy, însă mi s-a părut că e prea multă formalitate în comparație cu așteptările mele. Totuși, nu am avut de ce ne plânge: gazdele au fost prietenoase, servirea, promptă, chelnerul a știut să facă recomandări excelente și, cum am zis, mâncarea mi-a plăcut.


Am mai mâncat la noua Băcănia Veche din Piața Romană, unde terasa este absolut superbă și plină de verdeață. Meniul este scurtuț, dar mi-au plăcut bucatele alese.

În Lente și la Grădina Verona am combinat ieșirile cu sesiuni de lucru la laptop. Nu înțeleg cum lucrează unii comod de la terase, mie îmi dă dureri de spate poziția aplecată deasupra mesei (masă evident creată pentru a mânca la ea, nu pentru a lucra). Cei drept, nu am un suport din acela care înalță laptopul, mă gândesc că face diferența.

Grădina Verona
Lente – Arcului

*Per ansamblu, la mai toate restaurantele prețurile mi s-au părut foarte mari față de acum 1-2 ani și nu mă refer aici la cele cu mâncăruri mai deosebite, ci la preparatele clasice + limonade și alte băuturi. Nu știu dacă e din cauza pandemiei sau pur și simplu n-am mai ieșit așa des ca în alți ani.

Desigur, au rămas ca de fiecare dată locuri unde mi-ar fi plăcut să merg, dar n-am reușit, deocamdată. Inclusiv o plimbare cu metroul pe linia nouă și la o vizită la serele din Parcul Drumul Taberei. Rămân pentru data viitoare 🙂

4 thoughts on “Ce locuri am mai descoperit în București (august 2021)

  1. Madalina Melinte

    Ce fain ca te intorci sa vizitezi Bucurestiul! Serele merita o plimbare, sunt foarte bine intretinute, metroul nou e inca pe lista mea.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Abia aștept să le văd data viitoare când vin! Am văzut că au un program destul de scurtuț, dar o să-mi fac timp 🙂

      Reply

Leave a Reply to Andra :) Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.