Plimbare la Cetatea Șoimoș, Mănăstirea Maria Radna, Restaurant Roca Brună (județul Arad)

Când dorul de plecat hai-hui trebuie să se adapteze la condițiile actuale, pot ieși totuși experiențe minunate. Asta a fost mantra mea weekendul trecut, la o ieșire în câteva locuri din județul Arad, la aproximativ o oră de mers cu mașina de Timișoara.

Surpriza a fost cu atât mai plăcută cu cât nu sunt neapărat obiective turistice foarte cunoscute (cel puțin nu erau pentru mine, locuind mulți ani în alt capăt de țară).

Cetatea Șoimoș

Aproape de orașul Lipova, pe un deal mândru, Cetatea Șoimoș își flutură tricolorul nou-nouț, în contrast cu zidurile zbârcite, arse de timp.

Urcarea pe pietre spre ruinele cetății m-a făcut să-mi fie dor de concursurile de alergare montană. Urcușul este destul de abrupt, dar scurt, așa că n-am apucat să transpir prea tare că am și ajuns sus. Încă de pe urcare se vede tare frumos Mureșul, iar priveliștea a fost completată de lumina primăvăratică.

Din secolul al XIII-lea, de când i-au fost puse bazele, cetatea a trecut prin multe lupte și cuceriri. Judecând după focul care fumega într-una din zone, pare că și acum e sub asediu. Sau poate doar gata de un grătar? Lăsând gluma la o parte, era ceva lume la cetate, admirând turnurile și căutând cel mai bun loc pentru poze.

Am explorat puțin zidurile și împrejurimile, inclusiv pajiștea din apropiere, deja verde și ne-am făcut plinul de vitamina D.

Mănăstirea Sf. Maria Radna

În drum spre Cetatea Șoimoș am văzut o mândrețe de biserică, la care am revenit apoi pentru vizită. Apropiindu-mă, am văzut că este de fapt o mănăstire: Sf. Maria Radna. În față se află o parcare și un spațiu cu bănci, semn că renovarea a fost făcută cu grijă și gândită inclusiv în scop turistic (există un punct de informare și un magazin de suveniruri).

Scările care urcă până la biserică dau un aer regal ansamblului, mai ales în comparație cu micile case din jur. Liniște în jur și nici țipenie de om, dar ușa bisericii era deschisă, așa că am intrat.

E ceva de vis clădirea asta, iar interiorul nu se lasă mai prejos, cu picturi și elemente decorative care-ți iau ochii, plus o orgă maiestuoasă.

Am aruncat un ochi în curtea mănăstirii, pe care am găsit-o de asemenea îngrijită și curată. Muzeul părea închis, așa că am plănuit o altă vizită, în vremuri mai primitoare.

Restaurant Roca Brună

Și pentru că o ieșire în aer liber parcă e incompletă fără o masă bună, am cinat la un restaurant dichisit, și el aflat la înălțime: Roca Brună.

(Inițial am greșit destinația și am luat-o cu mașina pe o potecă apropiată, paralelă, la capătul căruia ne aștepta… o casă dărăpănată. Așa că aveți grijă pe unde mergeți :D. La intrarea pe drumul bun e un indicator cu numele restaurantului.)

Roca Brună are avantajul unei locații liniștite, ferită de șosea, direct în brațele naturii. Când totul este înverzit, îmi imaginez că e un colț de rai. Nu că acum n-ar fi fost.

Domeniul arată foarte bine și este amenajat cu bun gust, cu o arhitectură potrivită zonei. M-am simțit ca în vacanță de cum am urcat șirul de trepte care duce la restaurant. Am stat într-un iglu, pe terasă, însă și interiorul, și terasa acoperită arătau superb.

Clădirea în care se află Roca Brună se mândrește cu un trecut aristocrat, la origini fiind conacul de vânătoare al unui nobil.

N-am ezitat în fața meniului, deși mi-au făcut cu ochiul mai multe feluri de mâncare. Am ales porc (pentru că nu mâncasem de o grămadă de vreme), alături de chutney de gutui, piure de țelină, păstârnac copt și măr. Mă așteptam la o carne fără grăsime, dar din fericire am avut cui să pasez bucata cu pricina 🙂 Am gustat și din rața cu piure de dovleac, sfeclă coaptă și merișoare.

Cu muzica în surdină și alături de o limonadă cu ghimbir și mentă proaspătă, am savurat combinațiile inspirate de ingrediente.

Untul cu ierburi aromatizate (n-am mai prins pozatul) a venit pe ceea ce părea a fi o… rocă brună. A fost și el gustos.

Cu siguranță e un loc de revenit – poate mai la vară, pentru priveliștea verde. PS: au și pizza.

Ziua s-a încheiat ca la carte, pentru că pe drumul de întoarcere am admirat apusul colorat, dar care n-a vrut să se lase surprins în toată splendoarea cu camera foto.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.