EcoRun Moieciu 2019. Coborârile sunt mișto

Un câine lățos și negru mi se pune în cale, dar îl evit în ultima clipă și pășesc pe covorul de finiș, cu gura până la urechi când văd timpul reușit.

O infuzie serioasă de încredere – cu asta am plecat acasă de la EcoRun 2019. Am trăit atâtea emoții și mici victorii la cursa asta, că de-abia aștept următoarea alergare montană!

A fost pentru mine a treia participare la competiția de alergare atât de celebră de la Moieciu, care a sărbătorit anul acesta a zecea ediție. Cu toată că și-a schimbat numele – din EcoMarathon în Salomon EcoRun, atmosfera a rămas la fel de efervescentă.

La start. Bucla 1

Am avut cazare aproape de start, deci trezirea a fost relaxată. Bucurie mare când am văzut că vremea se anunța prietenoasă, cu soare și puțini nori.

În așteptarea startului de la ora 9:00 mi-a fost lene să-mi scot telefonul ca să fac poze, așa că doar am mai vorbit cu unul și cu altul. Pentru prima dată, startul la cros și maraton s-a dat în două valuri, la 9:00 și 9:30, pentru a preveni aglomerația de la începutul traseului. M-am așezat destul de în față, ca să am motivație să trag tare de la început.

Toată lumea e pe poziții și se dă startul.

Alergarea asta de început, pe asfalt apoi pe drumul pietruit, îmi cam dă bătăi de cap picioare. Mi se pare că mă depășește toată lumea, iar eu de-abia mă mișc, fiind atentă să nu mă împiedic. Cine s-a fript cu ciorbă, suflă și-n iaurt, cum se zice.

Pe mine, la Moieciu, mă omoară coborârile de la finalul buclelor 1 și 3. Mă rog, coborârile abrupte în general. Totuși, încerc să nu mă gândesc prea mult la asta, mai ales că de-abia a început cursa și am altceva la care să mă gândesc:

Mai e mult până la pod???”

Știam că acolo am câteva clipe de răgaz, că de obicei se formează coadă. Ei bine, de data asta nu e cazul și sunt nevoită să alerg în continuare, din fericire de-acum prin pădure, pe pământ.

Apare deja primul punct cu apă, mă hidratez un pic și plec mai departe. Mai depășesc ceva lume pe urcări și mă avânt cu încredere pe coborâri, cât încă sunt domoale. Poteca e puțin umedă, exact cum îmi place mie, ca să fie aderentă și să nu se stârnească praf, dar nici noroioasă să nu poți înainta.

Foto: Mihai Benea

Vine într-un târziu și finalul buclei 1, cu poteca șerpuită și abruptă, care WOOOW! nu mi se pare așa tragică. Depun ceva efort să mă mențin în picioare, dar nu mă rostogolesc și reușesc să ajung cu bine jos, unde dau de asfalt. Alerg spre punctul central de alimentare și cronometrare încă nevenindu-mi să cred că am scăpat așa ieftin.

Bucla 2

După ce am înfulecat câte ceva, trag aer în piept și continui pe a doua buclă, care debutează cu o urcare. Nu mă deranjează foarte tare asta, încerc să mențin un ritm susținut, chiar dacă gambele mele antrenate pe plat sunt în agonie. Cine le mai bagă în seamă?

Vremea e tocmai bună de alergat, se adună norii, dar mai mult de câteva picăturele nu reușesc să stoarcă.

Cobor cu grijă la Cheile Grădiștei – Fundata și din nou mă simt în control pe panta abrută, tapetată cu iarbă. De jos se aud încurajări, dar prefer să mă uit la drum, ca să nu mă împrăștii pe-acolo.

Nu am mai văzut la nicio cursă atâția voluntari și susținători pe traseu. Au fost și la edițiile trecute, dar acum parcă i-am simțit mai numeroși și mai entuziasmați ca niciodată.

Foto: Livia Costache (bucla 1)

Un pic de asfalt, apoi iar urcare. De data asta, una din aia care ai senzația că nu se mai termină. Dar hey, totul e trecător, uite că o dau gata și pe ea.

Foto: Bogdan Filipescu

Îmi dau seama că zăbovesc multișor la fiecare punct de alimentare, dar mi-e prea foame ca să trec nepăsătoare. Zic „pas” la cașcaval și aleg curmale, banane, biscuiți. Plus apă și un gel sărat de la mine.

Apoi se întâmplă ceva.

Magic. Ciudat. Fascinant.

Prind o energie incredibilă și cobor în viteză pantele, fie ele și abrupte. Potecile înguste, împletite cu crengi și pietre nu mă sperie și am senzația că plutesc, cu mintea limpede care-mi spune rapid unde să pun piciorul pentru următorul pas. Nu ezit deloc și alerg tot mai repede, tot mai sigură. Depun efort, dar picioarele au putere să se ducă, în pași mari sau mărunți. Așa o senzație de libertate și forță nu știu să mai fi avut vreodată. Mai e doar un alergător în spatele meu, care mă încurajează (Mulțumesc!), în rest suntem eu și pădurea. Îmi mențin ca prin farmec echilibrul și nu cad, deși mai patinez pe conuri sau pietre.

Nu știu dacă boost-ul ăsta a fost de la biscuiții mega-dulci mâncați la ultimul punct de alimentare sau de la vreun spirit al pădurii care a intrat în mine. Însă așa bine m-am simțit pe porțiunea asta, alergând în viteză, că nu mai contează.

Îmi trece deodată prin minte că poate n-o să mai am energie pentru ultima buclă. Dar chiar și așa, sunt prea încântată de coborârea mea în forță și îmi zic că pur și simplu voi încetini pasul și gata.

Bucla 3

Cu picioarele un pic “gelatinoase” cobor în Moieciu și mă opresc la punctul de alimentare tremurând.

Mănânc, mă încurajez și pornesc pe ultima buclă, care, desigur, începe și ea cu o urcare de toată frumusețea. Peisajul e superb în jur – mult verde liniștitor, iar încurajatorii sunt prezenți la datorie. Mă concentrez doar pe următorul pas, cu gândul că o să urmeze o coborâre și o să-mi pot relaxa mușchii.

Deja au început să mă entuziasmeze coborârile și viteza, așa că-i dau înainte cu tupeu. Vine drumul forestier pietruit, însă nu mai am putere să-l alerg, deși e un fals plat destul de accesibil. Merg susținut până ajung la punctul de alimentare care marchează începutul urcării.

Foto: Cristina Donciu

Pe urcarea spre Guțanu mă mișc cu încetinitorul. Las totuși în urmă vreo câțiva alergători cu bețe, în timp ce molfăi bucățele de mere luate de la punctul de alimentare.

Într-un final vine și Poiana Guțanu, iar de aici mă mir că nu mă lasă picioarele pe coborârea care urmează. Alerg cu încredere și continui așa o bună bucată de traseu, sprintând pe coborâri de nu mă recunosc.

Brusc mă trezesc înconjurată de câțiva alergători fit cu care simt nevoia să păstrez ritmul. Așa, din orgoliu feminin :)) Se duc și ei, mă duc și eu, îmi dau silința să nu încetinesc prea mult pe micile urcări unde gambele îmi țipă. Mă las dusă de val, practic, spunându-mi că mai e puțin până la finiș.

Foto: Lucian Liteanu

În fața mea e un alergător care nu coboară foarte repede, dar o face cu stil 🙂 și mi-e ușor să mă țin după el, fiind atentă la ultima coborâre. Ta-daaaa, nici asta nu mi se pare de speriat. Am avut mici ezitări, dar n-am mai încetinit până la oprire, cum am făcut anii trecuți.

După ce trec podețul și dau de asfalt, mă simt în al nouălea cer. Pe parcursul traseului am văzut pe ceas fiecare kilometru parcurs, însă nu am știut timpii intermediari de la fiecare buclă. Așa că nu-mi vine să cred când zăresc timpul final pe cronometrul oficial:

5:35

Mă așteptam să fie sub 6 ore, dar în niciun caz așa de bine. Cu aproape 40 de minute mai rapid decât anul trecut.

  • 2017 – 6 ore 24 min
  • 2018 – 6 ore 14 min
  • 2019 – 5 ore 35 min

(Elitele nu au mai intrat și la clasamentul de Categorie, așa se explică locul 4 😀)

Concluzia

Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt care să descrie experiența mea la maratonul EcoRun 2019, acela ar fi FLOW. Sau flux, pentru cei care preferă româna.

Mi s-a reconfirmat că bucuria alergării este nu (doar) despre timpul obținut sau poziția în clasament, ci mai ales despre micile victorii pe care le obții cu tine pe parcursul cursei. Despre adrenalină, senzația de plutire, despre încurajările care vin fix când ai nevoie de ele și despre câtă putere ai, de fapt, în tine. Pentru mine, Moieciu 2019 o să rămână cursa la care am îmblânzit coborârile.

Despre organizare

  • Mi-a plăcut că am putut să ne ridicăm kit-urile încă din București (oare și-o fi uitat cineva acasă nr. de concurs? :D) Eu am prins tricou (nici nu mai știam pentru ce produs optasem la înscriere), unul foarte fain. Deși nu arată a tricou de alergare, e chiar din material tehnic. Thumbs up pentru buff-ul vesel primit la finiș, făcut din plastic reciclat!
  • La punctele de alimentare am găsit suficiente provizii și apă, la unele erau chiar mese puse pe două rânduri, ca să nu se aglomereze prea tare. Am apreciat că organizatorii au încercat să colecteze selectiv deșeurile, în coșuri diferite. Nu știu cât le-a și ieșit, aici cred că mai e de lucru și la noi, alergătorii.
  • Am zis deja de voluntarii inimoși, care au făcut efortul mai suportabil.
  • A fost inspirată zona de chill în aer liber de la Vlahia Inn, cu relaxare, mâncare și produse sport.

Mulțumesc mult pentru încă o experiență minunată de alergare!

14 thoughts on “EcoRun Moieciu 2019. Coborârile sunt mișto

  1. Feli

    Desi nu alerg ma incanta foarte tare articolele astea. Ceea ce ai descris e valabil si in viata de zi cu zi. Felicitari pentru reusita si mult suces in continuare!

    Reply
  2. Silviu

    Te-am incetinit pe coborare dar macar am fost “stilat” :)) Cand ai aparut in spatele meu putin mai sus am zis un mare WOW in mintea mea. Felicitari pentru timp!

    Reply
  3. radu

    Felicitari, eu am fost la cros, am luat startul un pic in spatele tau, dar am accelarat pe asfalt…degeaba, imbulzeala de pe poteca iadului a fost maxima.
    Personal, consider ca ar trebui diferentiat startul, adica lasati maratonistii sa plece primii, iar la cross trebuie 3 valuri, au fost 1100 de oameni! Pana cand nu rezolva asta, nu voi reveni.
    Overall a fost ok, dar lipsa arbitrilor de pe traseu a dat idei unor “destepti” sa taie serpentinele, sa arunce ambalaje -bleah! – si sa impinga alergatorii mai lenti, fara avertisment si chiar cu rautate; era cat pe ce eu si vreo cativa sa il violentam pe unul care a impins pe un domn ce putea sa ii fie bunic din poteca, l-am prins spre final si l-am depasit, dar a disparut ca magaru in ceata…sincer, ce o fi fost in capul lui nu stiu, ca nu se batea cu Palici si ala nu il lasa sa treaca.
    Faza hilara: niste neni nici macar nu isi luasera kitul si deja vindeau pe net rucsacul-vesta de alergare!!

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Păi poți să le transmiți organizatorilor feedback-ul tău, cred că sunt deschiși să îmbunătățească evenimentul.
      Nu mi se pare nimic nepotrivit să vinzi rucsacul sau tricoul sau altceva de la o cursă, ai plătit pentru ele, deci sunt ale tale și poți să faci ce dorești cu ele. Am văzut și pe Facebook discuții, n-am înțeles de ce atâta agitație :))

      Reply
      1. radu

        Bine, inteleg s=ca sunt ale mele, dar unii vindeau ce inca nu aveau…I mean, wtf?…am scris organizatorilor, sezi blanda, dar cred ca de parerea mea si a altora nu se va tine cont…e o atitudine foarte bascalioasa, ca sa nu zic cuvinte mai dure, din partea organizatorilor de curse din Ro, ceva de genul sa ziceti mersi ca aveti unde alerga samd…pana cand nu se va trece la start diferentiat pe probe eu la Eco Run nu mai merg…Maraton Apuseni au inteles si au 3 starturi separate, la fel BHM si MIB, numai altii sa fie cu mot, si stim cine e cu mot…
        Uitasem de pahare, de prea multe masini si atv-uri…geu al naibii sa ne spui sa ne aducem de acasa bidon si greu sa opresti traficul 6 ore si greu e sa pui la dispozitie, din banii adunati, un autobuz-doua sa nu mai venim cu masina…la UrmepePlay cine a adus bilet autobuz folosit a primit un headband…aia atitudine Eco, sa incurajezi transportul cu autobuz pana la competitie.
        O zi placuta!

        Reply
  4. Alin

    Nimic legat de imbulzeala de la final? Cel putin cei care au terminat dupa 6 ore pur si simplu nu au avut loc pe unde sa treaca. Stiu ca 2-3 minute sunt probabil irelevante pentru cei mai inceti dintre noi dar mie unul nu mi-a placut deloc.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Eu când am ajuns nu era cine știe ce îmbulzeală și nici trafic, dar îmi imaginez că apoi s-a aglomerat și da, înțeleg că e neplăcut. E o cursă foarte apreciată, sunt mulți oameni, e cam greu să nu fie îmbulzeală 🙂

      Reply
  5. Dorothea

    Felicitări pentru timp! Tot respectul pentru ambiția de a parcurge trasee atât de lungi! 🙂

    Reply

Leave a Reply to Feli Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.