Centrul Vechi al Bucureștiului este pentru mine o sursă inepuizabilă de surprize. De la terase și baruri noi care apar ca ciupercile după ploaie (și dispar la fel de repede), până la colțuri cochete, clădiri sau statui roase de vreme și festivaluri stradale.
De curând, mi-a mai servit o experiență inedită, sub forma unui mini-muzeu descoperit fix în mijlocul tumultuosului centru vechi. În gangul care leagă Lipscaniul de str. Blănari am găsit Muzeul Micul Paris, în locul unde se află și FotoCabinet, un studio foto un pic altfel. De fapt, nu am dat peste el întâmplător, ci m-a dus acolo Ioana, într-o seară caldă de weekend.
Am reperat foarte ușor muzeul după pancarta de la intrare și am urcat scările pline de curiozitate, mai ales că citisem că se poate bea și un ceai înăuntru. Când am deschis ușa, am avut senzația că am călătorit cu mașina timpului și am ajuns înapoi în perioada de aur a Bucureștiului.
Muzeul Micul Paris reînvie atmosfera Bucureştiului de la început de secol XX printr-o serie de haine, accesorii, obiecte de mobilier și fotografii, aranjate creativ în mai multe camere tematice: una cu aer francez, alta orientală, alta românească etc.
Practic, fiecare cameră este un univers aparte care așteaptă să fie explorat. Eu am rămas fără cuvinte când am văzut atât de multe detalii și obiecte, uneori în combinații neașteptate. Chiar și baia are o personalitate desprinsă din alte epoci.
Chiar dacă muzeul nu e foarte mare, mi s-a părut fascinantă alăturarea atâtor obiecte frumoase și integrarea lor în decoruri creative. Recunosc, nu sunt genul de interioare în care mi-ar plăcea să locuiesc, însă mi se par perfecte pentru o escapadă din cotidian, din peisajul obișnuitului zilnic. Mai ales că sunt atât de multe lucruri de admirat de aproape.
Salonul meu preferat a fost cel oriental, unde m-au încântat lămpile dantelate atârnate de tavan, într-o armonie perfectă.
Mica terasă am văzut-o doar din interior, însă mi-a plăcut cum arată scaunele galbene pe fundalul albastru al pereților.
Pe pereți sunt expuse numeroase fotografii, unele de epocă, altele făcute în zilele noastre, însă în stilul celor vechi. Probabil știți tipul acela de fotografii alb-negru din albumele găsite pe la bunici, cu o anumită manieră de a poza, coafuri și haine specifice.
Că veni vorba, care-i treaba cu FotoCabinet?
Ei bine, interioarele de la Muzeul Micul Paris se transformă ușor în cadre pentru ședințe foto extravagante, realizate de fotografi profesioniști. Te poți îmbrăca și aranja ca în perioada interbelică, folosind recuzita generoasă pusă la dispoziție la studio și poți pleca acasă cu un portret „de epocă”, în sepia sau colorat manual.
Din păcate, n-am putut să ne răsfățăm și cu ceaiuri, întrucât muzeul era aproape de ora închiderii, însă meniul arăta promițător, iar ceaiurile de diferite tradiții (rusesc, chinezesc, englezesc, japonez etc) sunt însoțite de gustări specifice. Data viitoare!
Pentru vizitarea muzeului este recomandată o donație de 5-10 lei. Prețurile pentru ședințele foto le găsiți pe site: http://www.fotocabinet.ro
Muzeul Micul Paris
Str. Lipscani, nr. 41, București (Centrul Vechi)
https://www.facebook.com/muzeulmiculparis
(Verificați programul pe pagina de Facebook înainte de a merge)
Foarte drăguț, sper să reușesc să-l vizitez în curând. Mă tentează și o sesiune foto ca să am fotografii cu mie în stilul celor vintage 🙂 Mersi pentru recomandare!
Cu mare drag, să ai parte de o experiență faină! 🙂
Draga Andra,
am primit “Muzeul micul Paris” de la un prieten care traieste acum in Canada. ( eu traiesc de la mijlocul anilor 1975 in Germania ). Sintem, impreuna luati, fo 30, care am dat in 1966 bacalaureatul la SpiruHaret,
pe str. Italiana. Toti din grupul nostru au studiat cite ceva, am lucrat cite ceva, si cindva, am apucat sa plecam din Ro. Sintem acum in Germania ( io ), Elvetia, Italia, America, Canada ( nu observa cacofonia ! ), Japonia, America de Sud, Israel (da nu se poate fara ! ). Ne intilnim cam la 5 ani la Spiru, la scoala.
Am copilarit cu totii, nu departe de scoala, in centru. Acum sintem pensionari ( eu am implinit 70 )
Imi place cum scrii si ce scrii, despre Bucuresti. Cind sint(em… cu nevasta-mea) nu apuc(am) niciodata sa stam pe indelete in asa fel incit sa revedem toate locurile pe care vrem sa le revedem, si in nici un caz locurile pe care le descoperi si preziti tu acum ( si noi cu tine, sau le revedem ).
– cind vad Templul Coral imi aduc aminte ca pe cind aveam fo 14 ani ma trimetea maica-mea Joi seara,
la niste prelegeri despre religie, tinute de Rabi Moses Rosen ( seful comunitatii pe vremea aia ).
– cind vad Lipscani, imi aduc aminte de un magazin mic ( in anii 50 mai existau ) in care o ruda mai in virsta, vindea dantele.
– in lacul din Cismigiu ( tu scrii despre alte imprejurimi ) intram cu picioarele, nu stiu daca stii ca apa nu e deloc adinca, si impingeam barcile incolo si incoace, in ciuda pasagerilor care, imbracati elegant, iesiti la plimbare cu “blonda”, nu puteau sa alerge dupa mine. Cind ne fugareau paznicii, n-aveau nici o sansa.
Pe scurt, ma abonez la rindurile tale.
Imi placi ! Pa
Dan