Pentru mine, yoga este o activitate a extremelor. Sunt unele poziții atât de confortabile, încât mă destind imediat și mușchii mei se simt fericiți. La polul opus, sunt poziții care mă chinuie într-atât încât uit să și respir.

Aceste sentimente contradictorii nu m-au împiedicat să particip la Spring Yoga Festival, un eveniment care a umplut cu relaxare, conștientizare, conectare și salteluțe colorate câteva săli din Palatul Universul. Au fost multe și variate atelierele dintre care participanții au putut alege, inclusiv pentru copii și părinți. Eu am avut ocazia să iau parte la trei sesiuni, care au venit la pachet cu ceva provocări.

Photo credits: Spring Yoga Festival

Am apreciat locul unde s-au întâmplat sesiunile: am făcut yoga într-o sală micuță, cozy, dar și într-una foarte luminoasă, amplă, cu tavan înalt și un pian într-un colț. Ca de obicei cu ochii după panorame, am descoperit de la o fereastră chiar Palatul Parlamentului.

Sesiunea de sâmbătă la care am luat parte a fost despre relaxare, prin eliberarea tensiunii și respirație conștientă și mi s-a părut cât de cât lejeră, în sensul că nu m-am resimțit fizic după.

În schimb, duminică, două sesiuni de yoga una după alta a fost un pic cam mult pentru mine, începătoare și neflexibilă, mai ales că au venit după 22 km alergați de dimineață. M-au trecut transpirațiile încercând să ajung în anumite poziții sau să-mi păstrez echilibrul, timp în care prin cap mi-au circulat tot felul de gânduri, numai zen nu. Iar a doua zi m-am trezit cu un pui de febră musculară de toată frumusețea.

Dar care ar mai fi fost provocarea dacă era simplu? Aș fi plecat cum am venit, fără să-mi antrenez rezistența și fără să iau mare lucru din experiența asta. În schimb, așa mi-am descoperit mușchi de a căror existență nu știam și am tatonat stadiul actual al elasticității mele (inexistente).

Chiar dacă, evident, au existat poziții comune în sesiunile la care am luat parte, am apreciat stilurile per ansamblu diferite ale acestora, toate scufundate într-o atmosferă caldă. Am participat și la o sesiune de Body Art, care îmbină yoga cu gimanstică medicală și alte forme de mișcare inspirate din diferite practici – un mix interesant.

Mi-am dat seama că a sta cu spatele drept și picioarele încrucișate e mult, mult mai solicitant decât pare la prima vedere, iar unele sucesiuni au fost rapide și amețitoare pentru mine. Însă ce mi-a plăcut a fost că persoanele care au ghidat practica au pus accentul pe a-ți asculta corpul și a-i accepta limitele, fără să impună anumite mișcări.

La sesiuni s-a pus accent pe respirație, pe respirația profundă, din abdomen. Asta chiar a prins la mine, pentru că în zilele următoare cine inspira profund în avion și pe terasa Domului din Milano? Da, eu! 🙂 Când mă așteptam mai puțin, mi-am amintit să respir conștient și să-mi simt abdomenul cum se umflă și apoi se destinde, ca o metodă de a mă concentra mai mult pe momentul prezent și de a mă calma.

Personal, nu am ajuns acolo încât să mă pot relaxa cu adevărat la o sesiune de yoga. Încă mi se pare dificil de „simțit” corpul, mai ales când mantra mea „Oare fac bine ce fac?” îmi vuiește prin minte în 80% din timpul sesiunilor. Ce-i drept, nici nu am experiența unei practici constante care să-mi antreneze corpul și mintea. Și cred că yoga are impact practicată zi de zi; bănuiesc că e motivant să vezi cum, cu fiecare sesiune, devii mai flexibil și la un moment dat ajungi să faci ceea ce la început părea imposibil, indiferent de formele corpului tău. Evoluția e un lucru care ține de exercițiu, până la urmă.

Informații despre sesiuni de yoga, la fel de variate, găsiți pe pagina https://www.facebook.com/MikaZenYoga/