Despre mâncatul sănătos, numai de bine

Zeci de minute au trecut pe nesimțite tot răsfoind Instagram-ul. Mare parte din timp am admirat farfurii cu mâncare bună și colorată. Printre ele mai apar și citate anti-dieting, care încurajează iubirea de sine în detrimentul restricțiilor alimentare. Și din nou mi-a apărut în minte sintagma “mâncatul sănătos”.

Ce înseamnă a mânca sănătos? Dincolo de articole, clipuri, tutoriale, emisiuni, recomandări de la „specialiștii” de pe rețelele sociale, diete keto, fără gluten, low fat, low carb, low brain, mi se pare un concept tot mai abstract. Da, știu, l-am folosit și eu de muuulte ori pe acest blog 🙂

degusteria francesca platou piemontez si salata

Când aud “sănătos”, pot să pariez că majoritatea oamenilor se gândesc la o salată. La cea mai plictisitoare salată, fără gust sau imaginație, de obicei formată din combinația “clasică”: frunze, roșii, ardei și castraveți. În realitate, există o grămadă de rețete cu salate de-ți lasă gura apă, din ingrediente gustoase, hrănitoare și arătoase, însă noi ne cramponăm de o prejudecată: aceea că „sănătos” înseamnă musai fad.

Tot mai des îmi place să mă gândesc la mâncatul sănătos ca la mâncatul cu bucurie, știind că ceea ce ai ales ți se potrivește și îți face bine, indiferent că e quinoa cu kale și germeni, o prăjitură ciocolătoasă cu unt de arahide sau mai multe felii de pizza în aceeași seară, deși nu te pregătești de niciun maraton. Pentru că toate sunt la fel de “legitime” într-un stil de viață sănătos. 

Cred că e greu să găsești un echilibru între a trăi sănătos (fizic și mental) și a nu face din asta o obsesie (aka ortorexie, compulsia de a mânca mereu “corect”). Între a-ți accepta micile imperfecțiuni ale corpului și a învăța să le iubești vs. a cultiva o preocupare constantă pentru orice rid sau kilogram depus. Între a te aprecia așa cum ești vs. a dezvolta probleme de sănătate din cauza greutății în exces.

Însă ce mi se pare evident e că nu putem să ne controlăm mereu alimentația și nici nu ar fi ok să facem asta. Hai mai bine să lăsăm deoparte ideea asta de perfecțiune, de a mânca întotdeauna sănătos. E suficient dacă alegem în cea mai mare parte a timpului alimente hrănitoare/ mai puțin procesate, nu e musai să facem din asta scopul vieții noastre. Și ar fi drăguț dacă nu i-am mai judeca pe ceilalți în funcție de ce aleg să-și pună în farfurie la un moment dat.

mancare acuarela bufet

Număratul caloriilor sau excluderea unor categorii alimentare considerate “periculoase” e doar o metodă prin care ne amăgim că avem controlul asupra noastră. De fapt, când vine vorba de corpul nostru, lucrul ăsta e departe de a fi adevărat. Nu suntem doar un metabolism, ci și un mix de emoții. Cărăm după noi nu doar carne și sânge (mă scuzați dacă am fost prea explicită), ci și temeri, frustrări, speranțe, visuri, pasiuni. Iar a controla în fiecare moment 100% un astfel de mecanism raportându-l doar la mâncare mi se pare de domeniul fantasy.

Poate că în loc să vorbim de alimente sănătoase, mai bine ne-am referi la viață sănătoasă, care nu e întotdeauna perfectă, dar e trăită cu autenticitate.

Ce voiam să zic e că fericirea nu se contabilizează în kilograme sau centimetri pierduți și alte de-astea. Însă la fel cum banii nu aduc fericirea, ci doar o ajută, cam la fel face uneori o ciocolată bună. Sau orice altceva vrei tu 🙂

2 thoughts on “Despre mâncatul sănătos, numai de bine

  1. Camelia

    Dupa parerea mea, ca practicant al stilului de viata echilibrat, cu tot ce presupune el, a manca sanatos inseamna a manca echilibrat si variat. Surpinzator, nu aduce beneficii sa mananci de dimineata pana seara doar legume si fructe proaspete, din contra, in functie de anumite predispozitii genetice, iti poate aduce deservicii, printrun aport foarte mare de anumiti nutrienti. Ce-i mult strica, chiar daca e bun. In lumea buna din afara, este cunoscut principiul 5-a-day. Sunt voci care sustin ca a fost demonstrat stiintific ca un stil de viata 5-a-day este mai benefic decat unul 100% raw natural, deoarece in anumite circumstante, un aport prea mare de minerale si vitamnie poate fi daunatoar.
    Sa mananci sanatos inseamna sa adaugi legume si fructe la masa ta, zilnic. Nu are legatura cu prajitura pe care o adaugi langa leguma, sau cu punga de chips plina de e-uri daunatoare pe care o mananci din cand in cand.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.