Pentru mine, om care iubește alergările pe distanțe lungi, o cursă de 10 km și un pic nu reprezintă o sursă prea mare de satisfacție. Mai ales că viteza nu e punctul meu forte. Totuși, pentru că în ultimele săptămâni un genunchi mi-a cerut insistent pauză, am fost prudentă și am renunțat la proba de 42 km de la Maratonul 1 Decembrie. N-am rămas pe bară, ci mi-am găsit loc la cursa de 11 km.
Maratonul de 1 Decembrie a devenit o tradiție – e deja al treilea an consecutiv în care particip, pentru că îmi place atmosfera de sărbătoare din IOR, parcul atât de cunoscut și drag mie.
Startul la 11 km a fost tocmai la 11:15, dintr-un loc mai departe de scenă, pe care l-am dibuit luându-mă după ceilalți participanți. Traseul a însemnat 3 ture de lac, cu ceva ocoliri ca să dea la număr, dar în sens invers față de cum alerg de obicei. O binevenită variație. Organizatorii au fost inspirați cu traseul (traseele, mai bine zis), la fel și cu separarea orelor de start, ca să nu fie mare înghesuială pe aleile parcului.
Mi s-a părut cald de geacă, așa că am avut doar două straturi mai subțiri și mi-a fost bine – o bluză cu mânecă lungă + tricou.
După ce în ianuarie-octombrie am alergat în medie, 330 km/ lună, în noiembrie am reușit performanța de… 57 km :)), din cauza genunchiului, așa că mi-era poftă de un ritm susținut, energizată de atmosfera de cursă. Așteptând să iau startul, mă uitam un pic invidioasă la cei de la maraton și semi care treceau pe lângă noi… Oricum, nu regret decizia luată, prefer să fiu extra-prevăzătoare decât să-mi pară rău apoi.
Când s-a dat startul, eram așa dornică să alerg, că m-am trezit driblând oamenii la greu, cu „pardon!”-uri în stânga și-n dreapta ca să-mi fac loc, plină de nerăbdare. N-a fost prea frumos din partea mea, recunosc 😀
Mi-am dat seama că am prins un ritm mai rapid decât la alergările-melc din ultima perioadă, însă n-am simțit nicio durere pe nicăieri, așa că am continuat, concentrându-mă pe respirație. Am fost cu ochii-n 14 să nu cad, pentru că pe anumite porțiuni era foarte alunecos. La a doua și a treia tură am urcat și trepte (ca să fie antrenamentul complet), însă parcă nu mi-am pierdut suflul. Mi-am gestionat bine energia pe durata cursei.
Masa de revitalizare de pe traseu a fost aprovizitionată generos, din ce am tras cu ochiul, la fel și cea de la finiș, unde am făcut ravagii la portocale și mere. Mi-am luat apoi porția de sarmale și m-am îndreptat spre casă, că deja mi se făcuse frig. A urmat cursa-de-alergat-cu-sarmalele-n-mână, la al cărei finiș – acasă – am ajuns cu bine.
Vestea grozavă? N-am simțit nici cel mai mic disconfort la genunchi, deși am alergat mai tare decât în ultimele săptămâni. De data asta mi-am contorizat alergarea cu Endomondo și statistica a arătat cum se vede mai jos. Plus locul 5 la categoria de vârstă.
Ce mi-a plăcut la Maratonul 1 Decembrie de anul ăsta? Tricourile cu mânecă lungă au avut un design drăguț, modern, mai inspirat decât în anii precedenți și un material de o calitate mai bună. A fost binevenit și buff-ul în culorile tricolorului (2017 a fost anul buff-urilor, am primit vreo 3 de la diferite curse :))
Ca sugestii de îmbunătățire, ar fi prins bine ceva muzică și o sonorizare mai bună la startul de 11 km. Ah, și mai puține hârtii în kit-uri 😀
În altă ordine de idei, ne vedem anul viitor, când sper să fac și maratonul. Nu de alta, dar în IOR n-am făcut niciodată un 42 complet.
the knee…aceeasi belea, l-am sucit la Zarnesti Challenge – o cursa cum nu am mai vazut, noroi pana deasupra gleznelor, paraie umflate si reci, o multitudine de urcari si coborari rapide, dovada si timpul , putin peste 3 ore, Palici ne-a batut din mers, Mariana Nenu la fel – asa ca am fost mai slab cu 30-40 km in ultimele 3 saptamani. Felicitari! Si, vb reclamei, ne vedem la Cluj!La Maraton, the first!
Pana atunci carari cu zapada, sa amortizam the knee si La Multi Ani!
felicitari si mult succes la viitoarele competitii