„Nu-i fericire aceea ce n-o poți împărți cu alții.”

Pe vremea când citeam “Povești nemuritoare”, dădusem peste o istorioară despre Floarea de ferigă. În povestea respectivă se spune că floarea de ferigă ar fi adus fericirea celui care ar fi putut s-o culeagă. Un tânăr ambițios reușește să facă acest lucru și îi cere florii tot felul de bogății, servitori și palate. Partea tristă e că nu poate împărți cu nimeni averea sa, pentru că ar însemna să o piardă. Totuși, peste ceva timp i se face dor de familie și merge s-o viziteze, văzând cu această ocazie că părinții și frații săi trăiesc în sărăcie, iar el nu are cum să-i ajute. Într-un final, nu mai suportă remușcările și vrea să dispară de pe fața pământului, iar floarea îi îndeplinește dorința, pierind odată cu el (povestea am găsit-o acum pe net, o puteți citi aici).

Mi-am amintit de povestea asta zilele trecute, în timp ce scriam niște articole despre descoperirea misiunii personale, fericire și sens.

Concluzia la care au ajuns mulți cercetători este, asemenea moralei din “Floarea de ferigă”, că fericirea noastră se leagă de ceilalți, de apartenența la o comunitate și de sentimentul că ne aducem contribuția la un “ceva” mai mare decât noi. De a împărtăși emoții, bucurii, tristeți și de a ne lăsa cumva amprenta în aspecte ale vieții pe care le considerăm importante. 

Evident că e o idee veche, care a circulat și circulă sub forme variate prin scrieri filosofice, proverbe, precepte religioase, studii științifice, clipuri TED, cărți și articole de self-hep. Am ales să scriu despre ea pentru că acum am avut ocazia să o “rumeg” atent și cred tot mai mult că are un mare sâmbure de adevăr. Iar cum goana după sens mă obosește mai tare decât un maraton alergat sub 4 ore, am zis că ar fi interesant să analizez perspectiva asta.

Sunt cercetări care arată că există o legătură directă între bunătate și fericire. Pe scurt, faptele bune ne fac (mai) fericiți și sănătoși. A oferi celorlalți timp, atenție, afecțiune, cunoștințe, zâmbete, a-i ajuta când au nevoie etc. ne aduce și nouă o porție consistentă de fericire – o situație din care toată lumea are de câștigat. Așadar, a-i ajuta pe ceilalți înseamnă să te ajuți pe tine, deoarece gesturile de bunătate și generozitate pot contura viața cu sens la care tânjești.

Discuția poate merge ușor mai departe spre misiunea personală a fiecăruia și cum o conduci spre fericire pur și simplu fiind Bun.

Concret, vezi la ce ești bun și ce îți place să faci, apoi oferă din timpul, abilitățile și/ sau pasiunile tale, punându-le în slujba celorlalți. Nu, nu înseamnă că trebuie să muncești doar pe gratis și să consideri că banii sunt ceva malefic (Please, don’t do that!). Sunt sute, mii, milioane de exemple de gesturi pe care le putem face pentru a asigura celor de lângă noi și, implicit, nouă o viață mai fericită:

Un “Mulțumesc!”, un ajutor dat unui coleg, o ușă ținută celui care vine după noi, o scrisoare sau un bilețel de recunoștință pentru o persoană care ne-a ajutat, voluntariatul pentru o cauză în care credem – ca să dau doar câteva exemple care nu implică partea financiară, pe lângă clasicele donații de bani și produse.

Sigur, mai sunt și acțiuni cu un impact mai puternic: să descoperi un remediu pentru o boală gravă, să organizezi programe eficiente pentru cei defavorizați social, să salvezi pe cineva de la moarte etc. Dar hai până una-alta să pornim de la ce putem face, de la lucrurile mici de fiecare zi.

Let’s start small 🙂

Nu știu dacă ăsta e răspunsul corect la provocarea “Cum să fii fericit” și probabil nimeni nu știe 100%. Cu siguranță sunt și alte modalități de a te bucura de viață, de exemplu a te implica în experiențe și activități noi, inedite, a învăța ceva nou, a călători.  Plus că nu există o rețetă pentru fericire aplicabilă tuturor, așadar rămâne ca fiecare să și-o personalizeze. Totuși, mie mi-e foarte clar că bunătatea e contagioasă și că a face o faptă bună te face cu adevărat să fii mai aproape de floarea asta atât de prețioasă numită fericire.