Se spune că “Viața bate filmul” și cu siguranță că dacă ne uităm în jurul nostru găsim povești care mai de care mai impresionante. Am fost curioasă cum arată povestea unui om care se ocupă, la propriu, de zâmbetele oamenilor – un medic stomatolog. În urma conversației, am plecat cu 3 idei despre viață care m-au inspirat și pe care le împărtășesc azi cu voi.
Am mers la clinica de implantologie Dr. Nassar ca să stau de vorbă cu doamna doctor Lorelei Nassar într-o frumoasă după-amiază de luni. Când trec pragul clinicii, mulți spun că se simt ca la un salon de beauty, datorită ambianței relaxate și a locului luminos, amenajat în culori calde. Eu am avut senzația că sunt într-o vizită acasă la cineva. Spun asta pentru că de la intrare m-au întâmpinat mini-tablouri cu aer de vacanță, iar pereții sunt îmbrăcați în nuanțe vii-vii. Ah, și nu miroase a stomatolog 🙂
Am vorbit cu doamna doctor despre prime dăți, provocări, hobby-uri și profesia de stomatolog, practicată cu pasiune de mai bine de 24 de ani. Iată care au fost concluziile mele:
1. Explorează cu mai multă deschidere ce-ți oferă viața. S-ar putea să găsești ceea ce te împlinește.
“Mi-am petrecut o mare parte din copilăria mică la bunici, iar bunicul meu era un autodidact. Chiar dacă locuia la țară, avea o bibliotecă foarte mare, îi plăcea foarte mult să citească. Făcuse o grămadă de fete și și-a dorit ca măcar una dintre ele să fie medic. Însă n-a avut noroc, au ales alte profesii. Totuși, eu m-am lăsat convinsă. De-abia după ce am intrat la facultate și aflat ce înseamnă această meserie am descoperit cât de mult îmi plăcea. După ce am terminat facultatea și am plecat din țară, în Israel, învățând acolo o altă metodologie și lucrând direct cu pacienții, mi-a plăcut și mai mult. Și acum sunt la fel de pasionată de ceea ce fac. Sunt încărcată pozitiv și mă simt foarte bine când interacționez cu pacienții, când operez.”
Uneori, pasiunea/ profesia ne alege pe noi și nu invers. Dacă dăm o șansă ofertelor vieții, dincolo de ce par ele la prima vedere, s-ar putea să avem surpriza de a descoperi ceva pe sufletul nostru. Coincidență sau nu, dacă rămânem în mișcare, conectați la viață și suntem pregătiți să (ne) adaptăm (la) ceea ce găsim, împlinirea se dovedește a fi mai aproape decât am fi crezut.
2. Fii prezent în ceea ce faci și nu-ți pune potențialul sub semnul întrebării.
După terminarea facultății, doamna doctor a plecat în Israel, unde a stat 15 ani și s-a format profesional ca medic chirurg specializat în implantologie. Ulterior, a revenit în țară alături de copiii săi și, treptat, a pus bazele clinicii de implantologie Dr. Nassar. Am vrut să aflu cum a reușit să se adapteze și să facă față acestor schimbări majore (eu mă panichez la chestii muuult mai mărunte).
“Eram foarte tânără și motivată când am ajuns în Israel, așa că n-am stat pe gânduri nicio secundă să mă întreb dacă mă voi acomoda sau nu. Pur și simplu am fost acolo. M-a ajutat că știam limba arabă, apoi am învățat ebraică și am făcut cursuri profesionale.”
De multe ori când încep un proiect nou, mă gândesc dacă mă voi descurca și dacă voi reuși să mă adaptez la cerințe. În loc să ne facem griji aiurea și să țesem în mintea noastră scenarii îngrozitoare bazate pe… nimic, hai să ne concentrăm pe ceea ce facem și să dăm ce avem mai bun! În loc de “Oare pot…?” mai bine mă întreb “CUM pot să fac asta?”, adică un focus pe soluții, nu pe lamentări.
3. Păstrează-ți flexibilitatea, privește dincolo de domeniul tău.
“Pacientul vine la medic OM, nu boală.” Mi-a plăcut această idee a doamnei doctor și abordarea pacientului ca persoană, nu doar din perspectivă pur biologică. Ar fi bine să ne ținem mereu curiozitatea în priză și să rămînem deschiși la soluții alternative (păstrându-ne simțul critic, desigur). Până la urmă, din cele mai inedite asocieri pot apărea idei noi sau rezolvări eficiente, chiar și în domenii mai puțin creative.
“Profesional, mă perfecționez, aplic noi metode (de exemplu, hipnoza medicală), dar mizez foarte mult pe partea umană. Ca medic, aduci ce ești și ce simți în relația ta cu pacientul, nu poți să fii altfel. E un schimb de energie când ajuți pe cineva și din asta creștem; nu numai omul căruia îi oferi un ajutor primește, ci și noi ne îmbogățim.”
“De câțiva ani încoace citesc multe cărți despre neuroplasticitate – capacitatea creierului de a se reinventa tot timpul și de capacitatea neuronilor de crește în urma oricărui proces de învățare.
Datorită studiilor mele de psihologie, reușesc să-mi înțeleg mai bine pacienții, să-i tratez cu blândețe și empatie. Faptul că pacientul vine aici și are încredere în mine, poate să-mi spună deschis despre ce-l preocupă la afecțiunea sa, ușurează mult actul medical.”
Foto: Clinica de implantologie Dr. Nassar