Alergarea mea: lecții, plăceri și momente de aha

Primesc deseori întrebarea “De ce alergi?” Cum nu stau prea bine la improvizat răspunsuri elaborate, am zis să scriu un articol despre ce am învățat de la alergare și ce-mi place așa mult la activitatea asta aparent monotonă. Că doar e vorba de a pune un picior în fața celuilalt, nu?

Să ne-nțelegem, alergarea nu e mereu cu inimioare și fluturași. Sunt și momente de oboseală, de “N-am chef…” sau “Cine m-a pus??”. Însă în restul timpului e o chestie foarte tare, iar dacă te prinde, devine o plăcere intensă și chiar un viciu, aș zice. Așadar:

1. Alergarea îmi oferă un răgaz prețios de a fi eu cu mine și cu gândurile mele. Un fel de meditație în mișcare, activă, în care îmi limpezesc mintea, pregătindu-mă pentru o zi cu mai multă energie.

Foto: Cristi Todoran

2. La alergare, ca și în viață, sunt zile mai bune și zile mai puțin bune. Iar asta e ok. Important e să mergi mai departe în ritmul propriu.

3. Deși nu-s de gazelă, picioarele mele merită expuse și nu ascunse sub blugi pe timp de vară.

4. Toaletele ecologice nu-s chiar atât de rele. Mai ales când ai nevoie urgentă să le folosești.

5. Maratonul nu înseamnă doar o distanță de 42 km, ci un carusel de emoții, adrenalină, bucurie, libertate, mândrie, momente de “nu mai fac asta niciodată” (urmate de înscrierea la o nouă cursă). Și ceva durere presărată deasupra, ca lucrurile să fie mai interesante. 

6. Ooo, da, chiar e important să bei apă.

7. E plăcut să alergi alături de cineva în tăcere, respirație la respirație, sau schimbând impresii și povești.

Foto: Cornel Pochiu – fisheye

8. Cursele montane m-au făcut să redescopăr bucuria de a hălădui pe munte, la un ritm alert, și frumusețea peisajelor sălbatice.

9. De multe ori am plecat la alergare supărată și cu nervi și tot de atâtea ori m-am întors plină de bună dispoziție.

10. Cea mai valoroasă lecție: am înțeles puterea consecvenței. Corpul și mintea sunt incredibile, le poți antrena să facă lucruri care la un moment dat păreau imposibile. Cu răbdare și pași mici, parcă nu mai e așa greu să-ți creezi un obicei.

11. Energia pe care mi-o oferă alergarea pe zăpadă sau când plouă e minunată; aleile parcurilor sunt libere, iar dușul de după, cu atât mai reconfortant.

La tine cum e? Ce îți place la alergare?

6 thoughts on “Alergarea mea: lecții, plăceri și momente de aha

  1. Amelie

    Chiar ma uitam dupa ceva motivatie pentru a alerga 🙂 eu am inceput timid sa alerg pe banda Dar inca nu am depasit 10 min 🙂
    Eu inca nu stiu cum sa fac sa nu mi se para plictisitor, pt ca momentan gasesc antrenamentul cu greutati mai variat

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Mi se pare că e o diferență mare între bandă și alergatul prin parc, pe asfalt sau pe munte, pe pământ. Eu am alergat o singură dată pe bandă și a fost oribil :)) Personal, îmi place în parc pentru că mă mai uit la oameni, la păsări, la copaci etc., chiar dacă la mine tura e de 3 km și repet peisajul. Cred că rezistența la monotonie a venit în timp, iar acum sunt ok să fiu doar eu cu gândurile mele.
      Cea mai simplă idee ca să nu te plictisești ar fi să alergi cu cineva sau să asculți muzică.
      Dar e bun și antrenamentul cu greutăți, nu? 🙂

      Reply
  2. Amelie

    Am sa incep sa alerg si eu in Parc, deocamdata ma straduiesc sa îmi imbunatatesc resistenta, pentru ca dupa 5-10 minute sunt deja praf 🙂
    Antrenamentul cu greutati e f bun, fac numai exercitii de grup (body pump daca ai auzit) si mi se par distractive, insa nu imbunatatesc si sanatatea inimii 🙂
    Am sa te anunt când incep sa alerg in parc 🙂

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Păi e simplu, când obosești să alergi, mergi 🙂 Și apoi, când îți recapeți un pic energia, reîncepi să alergi.
      Spooor and have fun!

      Reply
  3. Amelie

    Yey, am reusit! Am alergat un pic in parc astazi dupa sala. A mers OK, nu am rezistat prea mult deocamdata, DAR m-am bucurat de aer fresh si peisaj frumos. Am sa mai incerc, intr-adevar e altceva, muuult mai faina senzatia de alergat afara!

    Reply

Leave a Reply to Andra :) Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.