Cu străduțele din cartierul armenesc am făcut cunoștință acum mulți ani, datorită ceainăriei La Metoc și curții ei misterioase. Mai târziu, am prins drag de zonă cu ocazia Festivalului Strada Armenească din 2014, când am colindat mai cu atenție străzile și am descoperit o mulțime de clădiri faine. Acum, am mai așezat un strat de simpatie pentru acest cartier participând la Seara armenească din cadrul Tea&Coffee Festival.

Povestea armenească de luni, 24 octombrie, a început în aromă de cafea și coniac, la micul butic Delicatese Florescu. Am aflat cu ocazia asta că mentorul domnului Gheorghe Florescu într-ale cafelei a fost un armean, Avedis Carabelaian; tradiția armenească stă scrisă și pe vitrina magazinului, sub acoperișul cu vitralii colorate, alături de mențiunea “Templul cafelei Avedis”.

Experiența asta a fost din capitolul “Încearcă ceva nou”, pentru că nu sunt băutoare de cafea. Adică… deloc. Nu știu dacă am băut 500 ml de cafea în total, în cei 30 de ani ai mei. 

În fața micului butic cu delicatese se strânsese multă lume, dornică să guste din cafeaua care-și răspândea deja parfumul îmbietor în stradă. Când mi-a venit rândul, am pășit pentru prima dată pragul magazinului de cafea și am dat cu ochii de… ceaiuri :)) și de niște ciocolate apetisante. Am văzut apoi și recipientele cu numeroase sortimente de cafea, așezate frumos alături de mașina de prăjit cafeaua, ce torcea harnică. O mașină foarte performantă, care permite obținerea unei cafele de calitate. Am pozat cafeaua și am gustat, cu ochii la o mâță năzdrăvană aciuată pe lângă magazin. Cafeaua e tare, amară și probabil că face minuni dimineața, pentru oamenii mai puțin matinali.

Când mi-am înmuiat buzele în coniacul Ararat, gândul mi-a zburat din nou la ceai: ar merge de minune combinat cu un ceai negru.

A urmat apoi partea mea preferată a serii: turul ghidat prin cartierul Armenesc, în compania fetelor de la Asociația Cultour. Mi-au plăcut tare mult atât informațiile și întâmplările, cât și stilul foarte relaxat în care au depănat poveștile. Am aflat că Ana Aslan, Spiru Haret, Garabet Ibrăileanu și Emanuel Mârzaian (aka Manuc) aveau origini armene, am explorat case cu elemente arhitecturale superbe, am descoperit semnificația monumentelor din curtea bisericii Armenești și am ascultat istorioare despre strada Franzelarilor, Casa Melik, dar și informații despre controversatul genocid armean.

Petrecerea s-a mutat apoi în Lente Arcului, unde Uniunea Armenilor ne-a făcut cunoștință cu alfabetul armenesc și caligrafia sa deosebită, iar foto-cornerul a stat la dispoziția participanților pentru a se imortaliza cu accesorii tradiționale armenești.

Sus, în mansarda cozy amenajată, am gustat din Tahinov Hatz, un desert armenesc tradițional, simplu și gustos. Este vorba de un fel de pâinici-lipii cu tahini și scorțișoară, ușor dulci. Aluatul se rulează într-o manieră aparte pentru a pune în valoare compoziția. Eu am pornit spre casă înainte de a vedea toată demonstrația realizată de Paul Agopian și proiecția de filme, dar am rămas cu aroma delicateselor armenești și curiozitatea de a mai descoperi și alte lucruri despre lumea lor.