Ce e de mâncat bun prin Lisabona?
În timpul celor patru zile petrecute acolo, am încercat să testez câteva din preparatele locale, însă, ca de obicei, m-am lins pe degete mâncând și bunătăți netradiționale. Despre toate cele vă povestesc în rândurile următoare.
TIME OUT MARKET
Cea mai neașteptat de faină experiență culinară din Lisabona a fost Time Out Market sau Mercado da Ribeira, aflată în zona Cais do Sodre. Este vorba despre o veche piață revitalizată de echipa Time Out Portugalia și transformată într-un paradis al amatorilor de mâncare și băutură bună, cu 24 de restaurante, 8 baruri și alte câteva magazine, care te îmbie cu o varietate de specialități locale, dar și sushi, pizza, hamburgeri etc.
Intrând pe ușa Time Out Market vei descoperi o hală modernizată, cu tavan înalt și decoruri ce combină metalul și lemnul, într-un stil lejer. Este amenajată foarte plăcut și deși design-ul localurilor este unitar, conceptele diferă. Le găsiți pe toate aici.
Am ajuns la Time Out Market chiar la ora prânzului, când era nebunie mare și am căutat mult până să găsim loc liber la mesele mari. Însă a meritat. Am savurat o supă-cremă de legume și un fel doi pe bază de pește, ambele foarte bune, perfecte pentru a sărbători semimaratonul alergat cu câteva ore mai devreme. Prețul a fost undeva la 10-11 euro/persoană, pentru supă + fel principal.
SANTA CLARA
Dacă tot suntem la capitolul “piețe”, un alt prânz l-am luat la Santa Clara, chiar lângă Feira da Ladra, celebrul târg de vechituri al orașului. Nu-mi amintesc când și dacă am așteptat vreodată atât de mult pentru o porție de mâncare… O singură persoană servea preparatele și băuturile, încasa banii, pregătea limonada și între timp mai scotea câte ceva din cuptor. Mai avea una sau două ajutoare, care însă la momentele de maximă coadă se evaporaseră 😀
Totuși, nimeni n-a reclamat mocăiala, deși câțiva turiști începuseră să glumească pe seama lentorii, spunând că e very, very slow food. În fine. Când mi-a venit rândul, mi-era așa de foame că am ales mâncarea după aspect; habar n-aveam ce era chestia aia maro – carne am presupus eu, dar s-a dovedit a fi ficat. Cu multă ceapă, salată și o porție zdravănă de orez, a venit la fix în pre-ziua alergării. Porția mea a costat 7 euro, dacă-mi amintesc bine, și a fost foarte consistentă.
Partenerii mei de vacanță și-au luat Bacalhau à Brás, o specialitate foarte populară în Lisabona, de obicei preparată din bucăți de cod sărat, ceapă, cartofi tăiați mărunt și prăjiți plus ouă omletă, măsline și pătrunjel. Am înțeles mai bine care e treaba cu mâncarea asta la un restaurănțel din Belem, unde am primit o super-porție de așa ceva, de nu mi-a mai trebuit nimic după.
O variație de Bacalhau à Brás am mai mâncat fix la sosire, la singurul restaurant găsit deschis în centru pe la 1 noaptea. Și nu oricum, ci cu năut – preferatul meu, așa că l-am dat gata dintr-o suflare, de nici n-am apucat să-l pozez :))
DESPRE RESTAURANTE…
În Lisabona am remarcat cu simpatie restaurantele de cartier, destul de întunecate, cu fețe de masă mai vechi, dar și localurile moderne, pline după 9 seara, când oamenii ies să ia cina și să se bucure de un vin alături de prieteni. Chiar și privind de afară, am simțit atmosfera animată și vocile entuziasmate, de parcă toți clienții din restaurant se cunosc și participă la o petrecere grozavă. Eu am nimerit și în locuri mai turistice, însă mâncarea a fost ok. Singurul meu regret e că n-am profitat de abundența de fructe de mare, însă m-am revanșat cu mult pește.
Dacă tot am amintiti de restaurante, am observat că și aici se servesc niște antreuri, contra-cost, cum e coperta la italieni, însă în Lisabona se pare că nu se pun la notă dacă nu consumi nimic (spre deosebire de Italia, unde nu doar că se pune automat la plată, dar uneori nici nu primești nimic, plătești doar locul la masă :)).
TACOS
Într-o seară, s-a întâmplat să ieșim prea devreme pentru cină, iar restaurantele la care ne doream noi să mergem picoteau încă, goale, așteptând mult mai târziu oaspeții. Așa că a trebuit să ne mulțumim cu niște tacos, într-un local unde se încinsese deja petrecerea, dar se mergea mai mult pe băutură. Ah, iar la ușă deja se făcuse coadă, în așteptarea unor locuri libere în interior, bărulețul respectiv fiind destul de mic.
STREET FOOD
Într-una din piețele centrale am prins un târg cu tot felul de produse portugheze, unde am servit o gustare cu niște felii de prosciutto crudo și o sangria.
O experiență similară am avut-o și la Muzeul de Artă Modernă și Contemporană din Belem, în curtea căruia am dat din întâmplare peste un târg cu homamade goodies – mâncare, haine, accesorii, de nu-mi mai venea să plec de-acolo. De la unul din standuri am luat un sandviș cu mix de cârnați și brânză de capră, așezați într-o pâinică sub formă de inimioară – ce poate fi mai romantic decât atât? :))
Acum, să trecem la DESEEEERT!
Lisabona e plină de tot felul de patiserii, de ți se ridică glicemia doar plimbându-te prin fața vitrinelor apetisante.
Desigur, auzisem despre PASTEIS DE NATA și despre coada care se formează în fața magazinului din Belem renumit pentru acest desert. Nu am avut răbdare să stau la rând, așa că am luat o prăjiturică de la o altă patiserie, tot din Belem, ca să văd ce gust are. Nimic extra-ultra-hiper, aș putea zice, a fost gustoasă, dar atât.
Am mai încercat și PÃO DE DEUS, un fel de chiflă-cozonac cu cocos deasupra – simplă, dar interesantă.
Totuși, mai mult mi-a plăcut înghețata de la AMORINO, în special cea de fistic, cremoasă și bună.
Pe faleza din Belem am luat un shot de GINJA (sau Ginjinha), un lichior de vișine tradițional, dar fără o personalitate puternică (la gust). Mi-a plăcut că era servit într-un cup de ciocolată.
Și pentru că nu se putea o vacanță măcar fără o ceașcă de ceai, am petrecut ultima seară în Lisabona la PAVILIONUL CHINEZESC, o ceainărie amenajată foarte fantezist, cu mii de figurine, bibelouri și oglinzi, ca un muzeu în toată regula. În ceainărie domnește o atmosferă misterioasă, poate chiar un pic scarry, mai ales în camerele din spate, pe care le-am descoperit mai târziu. 5 euro pentru un ceai mi s-a părut cam mult, iar Lung-Ching-ul comandat nu a fost cine știe ce, dar probabil costul e influențat de design-ul neobișnuit.
Bun, acum că am terminat de scris articolul, mi-am dat seama că mi s-a făcut foame :))
Ce-am mancat si mi-a placut: mult peste (in special cod, dar mai ales sardine la gratar), multi creveti si caracatita, vin de Porto si vinho verde (ambele o revelatie pentru nebautoarea din mine). Dulciurile nu m-au impresionat peste masura, mi s-a parut ca sunt de fapt multa coca goala.
Mi-ar fi plăcut să mănânc fructe de mare, dar am gustat doar pește, așa că m-am întors cu o poftă maximă de niște caracatiță la grătar :)) Yummmm!
Vinul de Porto e dulce, de desert? Gen Vinsanto de Toscana? Acum îmi dau seama că am cam neglijat băuturile locale 😀
Oai, inghit in sec aici! Asa o abundenta de cuvinte despre mancare n-am mai citit de mult! 😛
Si eu sunt innebunita dupa mercados, au aparut si pe aici, de fapt, eu chiar lucrez intr-o astfel de piata 😛 S-a deschis totusi una in weekend, Mercado, in Antwerp, in genul celor din Spania & Portugalia, am de gand sa ma imbrac acusi si sa ma indrept spre locatie, sa vad despre ce-i vorba, dar din fotografii si interviuri e identica cu cea intalnita de tine in Lisabona, doar o idee mai mica. Unde lucrez eu avem de fapt ingrediente proaspete ca la piata, de calitate mult superioara (top, cum ii spunem noi), dar pe care le poti manca doar acasa, cu exceptia patiseriilor care-s coapte si bune de mancat pe loc (me lucky!). Daaaar celelalte doua piete CRU, din Gent si din Overijse (in apropiere de Bruxelles) au si restaurant “Cuit”, unde iti alegi ingredientele de la piata si in restaurant ti le prepara pe loc in ce vrei tu sa mananci 😀
Oah, pasteisssss, nici mie nu mi s-au parut cine stie ce la inceput, dar cand am comparat calitatea si am simtit diferenta am fost pe val! E un desert simplu, o forma mica imbracata in foietaj si umpluta cu o crema in genul celei de patiserie, doar ca asta-i cu mai multa smantana, pentru cremozitate si zahar deasupra pentru caramelizare. Cealalta, painea lui Dumnezeu, cum cred eu ca se traduce, ce chestie, cu aluat de brioche pufos, eu l-as manca gol-gol, atat de mult imi place. Mai vad intr-o vitrina si gogosi facute din acelasi aluat pufos, doar umplute cu crema, din acelea ai incercat? Poate ti-ar fi placut mai mult decat painica simpla.
Hm, da, ceainaria aceea arata cam creepy, dar poate-i asa din cauza luminii scazute.. of, deci portughezii nu-s prea innebuniti dupa ceai 🙁
Si ca sa inchei, mai vreau! Ma incarc cu energie si pofta de umblat dupa o asemenea lectura! 😀
Lucky you 🙂
Cât de tare să alegi tu ingredientele din piață și ei să le pregătească! Cred că e un sistem foarte fain!
Nu mănânc prea multe chestii de patiserie, deci nu am experiență cu foietaje și aluaturi, mi se par cam la fel peste tot :))
Hm… e interesant cu ceaiul. Nu prea am văzut ceainării, deși în magazinele cu suveniruri au câteva ceaiuri. Șiii, nu știu dacă ai auzit, dar portughezii au chiar plantații de ceai, în insulele Azore 😉 O să scriu și despre asta curând, până atunci… http://doro-tea.ro/blog/plantatii-de-ceai-in-europa-da-exista/