Toamna nu e doar despre melancolie, ploi, haine groase și plăcinte cu mere, nuci sau dovleac. Privindu-i silueta și ascultându-i șoaptele, am înțeles că toamna ne predă o lecție valoroasă despre renunțare.

Ne arată cât de frumos și ușor e să renunți, să te desprinzi ca o frunză în vânt, plutind senină, foșnitoare prin aer. Covoarele de frunze care ne impresionează prin culorile calde, pline de viață, ne demonstrează că și renunțările pot naște cadre de vis. Atunci, de ce ne temem de ele și le vedem ca pe ceva tragic?

Prea des ne ținem strâns de lucruri, relații, de joburi, de un anumit mediu. De persoane care nu ne fac bine, dar de a căror prezență suntem dependenți. De obiecte nefolositoare, păstrate doar din obișnuiță. De obiceiuri deranjante, pentru noi și pentru ceilalți, ca scut în fața fricilor. Pe scurt, de confort.

Exercițiul renunțării nu e unul simplu, însă ne poate deschide drumul spre un altfel de confort: confortul eliberării.

Deși dureroasă la început, renunțarea îți dă o libertate fantastică. Te scuturi de regrete și resentimente și ai puterea să fii recunoscător pentru tot ce a fost bine, în loc să te lași cuprins de tristețe că s-a încheiat. Descarci bagajul inutil al trecutului și faci loc unor experiențe și emoții proaspete, noi. Te simți înviorat mai ceva ca după o ceașcă de cafea sau o alergare energică.

Există o eleganță delicată în a te desprinde de ceea ce nu-ți face bine, de a avea curajul să lași lucrurile nepotrivite în urmă pentru a face alegeri mai bune pentru prezent și viitor. Cel mai dificil cred că e să ne desprindem de deciziile nepotrivite din trecut, care la momentul respectiv păreau cea mai naturală și benefică opțiune. Greu, dar nu imposibil.

Să nu credeți că laud renunțarea. Ambiția și determinarea sunt calități care ne ajută să răzbatem în viață; nu ar trebui să încetăm să luptăm pentru ceea ce ne dorim. Doar că se întâmplă ne lăsăm purtați de val, cu privirea țintă spre destinație, și ne punem ochelari de cal. Uităm să dăm din când în când zoom out și să analizăm dacă ne place unde suntem și dacă sufletul încă vibrează mulțumit la drumul ales anterior.

Dacă da, atunci e minunat, să-i dăm înainte cu tot entuziasmul!

Dacă nu, poate ar fi bine să ne lăsăm inspirați de toamnă și să aplicăm lecția renunțării, pentru că și renunțările pot crea peisaje frumoase, asemenea frunzelor desprinse de pe ramuri și luate de vânt.