Din capitolul “pentru prima dată”, am așezat Deva pe harta locurilor de curând explorate, în mini-turul din luna aprilie prin Transilvania. De fapt, mai corect ar fi să spun Cetatea Deva, pentru că prin oraș nu m-am oprit deloc, ci am mers glonț la fortăreața cocoțată pe deal, ce se detașează mândră în peisajul locului.

Am găsit cu ușurință drumul spre telecabină; platoul din față era aproape pustiu, dar nu m-am mirat deloc ținând cont că era o zi obișnuită din săptămână. Am luat un bilet doar pentru urcare, pe care am dat 6 lei (un drum dus-întors costă 10 lei), în ideea că voi coborî pe jos, prin Parcul Cetății, pentru a mai admira o bucată de oraș mai de aproape.

Deși nu mai erau și alți turiști, telecabina a luat-o imediat din loc și a început să urce lin dealul.

Ajunsă sus, abia m-am putut opri din făcut poze, pentru că în fața mea s-a deschis generoasă o super-panoramă asupra orașului și a împrejurimilor, spre satele și dealurile din apropiere. Multe blocuri comuniste, câteva acoperișuri roșcate, pomișori, străzi și bulervarde într-o îmbrățișare mută…

Dealurile de lângă Deva, pline de verdeață și alintate de soare, mi-au apărut ca într-un peisaj idilic, unde sunt excluse concepte ca agitație, termene limită sau îngrijorare.

După clătit privirea cu panorama, am înconjurat zidurile de piatră, mergând pe schelele special amenajate. Ce mi s-a părut incredibil a fost lipsa mâzgălelilor de orice fel de pe pereți. Zona cetății e foarte curată și îngrijită, iar din loc în loc sunt băncuțe cochete.

Despre cetatea Deva citisem că a fost redeschisă în aprilie 2016, după ani de renovări și reabilitări, majoritatea lucrărilor fiind finanțare cu fonduri europene. Mai sunt încă lucruri de făcut, dar per total locul arată bine și are potențial turistic. Să sperăm că va fi și fructificat. Îmi imaginez că e minunat să privești apusul de aici, să iei un brunch sau să asculți un concert având în fața ochilor priveliștea asupra orașului. Plus tolba plină de legende și povești despre acest loc…

Am coborât apoi pe scările dinspre parc, trecând printr-o mini-pădurice și mi-am continuat drumul pe străzile micuțe, cu case și curți înguste. Cam asta a fost întâlnirea mea cu Deva. Scurtă, dar revigorantă 🙂

Articol publicat pe România Pozitivă