Ca să trăieşti senzaţia unei lumi fantastice poţi să citeşti un roman SF, să mergi la un film sau… să vizitezi Salina Turda. Nu te întâlneşti cu zombi sau extratereştri, însă îţi clăteşti privirea cu un peisaj extraordinar, faci ceva mişcare şi respiri aer curat. Asta a fost concluzia mea după ce am petrecut vreo 2 ore în adâncurile pământului, într-o peşteră de sare impresionantă, unde m-am simţit ca într-o altă dimensiune.

După weekendul petrecut la Cluj, prima destinaţie a fost Salina Turda, despre care aflasem că e o adevărată bijuterie a spaţiului subteran. Văzusem câteva fotografii pe net, dar nu mă documentasem cu atenţie, iar singurul lucru pe care l-am verificat a fost programul, ca să mă asigur că e deschisă luni, când urma s-o vizitez. Aşadar, cu zero aşteptări şi fără mari pretenţii, pe o vreme ploioasă şi întunecată, am intrat în clădirea din sticlă ce părea un mic OZN.

După ce am luat biletul, am coborât scările şi m-am mirat că drumul e liber şi pot intra pur şi simplu, fără ghid sau îndrumare. Am făcut o plimbare prin galeriile răcoroase “tapetate” cu sare, iar până aici nu mi s-a părut nimic spectaculos.

Situaţia s-a schimbat total când am coborât în inima salinei, prin Mina Rudolf, admirând plasele de lumini ca nişte licurici şi spaţiul frumos amenajat de la bază. Desigur, am ales scările 😀 şi nu liftul (păstrând tradiţia ca după maraton să bag nişte trepte, de recuperare). Seria de “wooow-uri” a continuat când am ajuns jos, unde pe un spaţiu cu aspect selenar se odihnesc un magazin cu suveniruri, un mic amfiteatru, bănci şi mese, locuri de joacă, o roată etc.

Au urmat apoi alte trepte, după care m-am găsit într-un loc (şi mai) fantastic, adică Mina Terezia, cu insuliţe asemenea unor arici luminoşi, poduri de lemn şi un lac pe care pluteau agale bărci galbene. Am rămas impresionată de textura pereţilor şi de florile de sare şi, mai ales, de “tavanul” minei. Deşi mi-era cam teamă, am făcut o plimbare cu barca pe lacul subteran, înconjurând insula de sare din centru. Costă 10 lei/20 minute închiriatul unei bărci, dar cum nu era prea multă lume în salină, tipul de acolo a zis că putem să ne plimbăm cât vrem. Am răsuslat uşurată când am păşit din nou pe sare stabilă.

Drumul spre suprafaţă a fost un pic solicitant, căci febra musculară de după maraton s-a făcut simţită, însă tot pe scări am luat-o, mângâind balustradele umede, cu urme de sare.

Preţul pentru un bilet la Salina Turda este de 20 de lei de persoană – unul corect, după părerea mea. Salina poate fi vizitată nu doar în scop turistic, ci şi terapeutic, iar pentru asta există şi diferite abonamente. Toate detaliile despre acces, locaţie, program, istoric etc. le găsiţi pe site-ul salinei: http://salinaturda.eu/

În concluzie, Salina Turda e un exemplu de “AŞA DA” turistic, care merită 100% o vizită 🙂

Articol publicat pe România Pozitivă