Am intrat în ceainăria SanThe într-o duminică după-amiază cu ploaie. Vremea închisă, supărată, nu m-a intimidat, aşa că mi-am făcut curaj şi i-am păşit curioasă pragul. Mi-a fost greu să-mi opresc privirea asupra unui colţ, căci am fost fermecată de micile detalii delicate ce însufleţesc întreg locul.
SanThe Fitoceainărie se află în centrul vechi al Bucureştiului, însă nu în partea aglomerată, unde se înghesuie terasele, ci în porţiunea mai puţin cunoscută a străzii Lipscani, respectiv cea din spatele bisericii Sf. Gheorghe.
De ce e specială această ceainărie? SanThe este prima structură municipală de economie socială, fiind înfiinţată cu o finanţare din fonduri europene. Angajaţii provin din rândul categoriilor defavorizate, însă serviciul este impecabil, iar gazdele – foarte drăguţe.
Ceainăria seamănă cu o bombonică roz-delicat. Albul camerelor este înviorat de accentele French, cu motive de lavandă, orhidee graţioase la ferestre, pernuţe vesele, cărţi despre ceai şi cupcakes aranjate frumos în rafturi şi tot felul de mini-ornamente şic. Design-ul dulce-feminin, graţios, reuşeşte să descreţească frunţile, printr-o candoare cum nu în multe locuri am văzut.
După primele “wow!”-uri, am făcut un mic tur şi am descoperit camera de la etaj, unde un roz îndrăzneţ face legea. Covorul pufos te invită să-ţi laşi grijile la uşă şi să te destinzi, în timp ce te scufunzi în pufurile rotofeie. Pentru că simţeam nevoia de mai mult aer şi lumină, dar şi din dorinţa de a profita de mirosul proaspăt de ploaie, am ales o masă de la “parter”, aproape de uşa larg deschisă.
Meniul cuprinde multe ceaiuri, foarte variate, ceva cafele, fresh-uri, dar şi bunătăţi dulci şi sărate. Fiecare produs costă 8 lei, un preţ foarte avantajos. În timp ce aşteptam ceaiul, am mai admirat puţin obiectele drăguţe din jur.
SanThe e un loc unde atenţia pentru detalii se vede în orice colţişor, de la lumânărelele sub formă de ceainice, serviciile de ceai în miniatură, până la cutiuţele cu bomboane şi baia cu hârtie igienică mov, în ton cu săculeţele de lavandă.
Ceaiurile au venit în ceainice delicioase, însoţite de chec dulce din partea casei. Au avut parte de o şedinţă foto în toată regula, că prea erau perfecte…
Ceainăria SanThe e numai bună de stat la poveşti între prietene sau de răsfoit o carte cu reţete, în căutare de inspiraţie în bucătărie. Reprezintă locul perfect pentru când vrei să bei un ceai bun în centrul Bucureştiului, departe de agitaţie.
SanThe Fitoceainărie
Adresă: str. Lipscani, nr. 104 (în spatele Bisericii Sfântul Gheorghe, între Unirii şi Universitate)
Program: zilnic, 10:00 – 22:00
E şi pe lista mea cu locuri de văzut. E tare şic! 🙂
Daaa, poate mergem 😉 Mi-aş dori să revin, mi-a plăcut mult atmosfera.