Trăgând linie după cele 3 zile petrecute la Paris, îmi dau seama că a fost o vacanţă scurtă, dar consistentă, cu o grămadă de imagini şi experienţe de pus în album.

Pentru mine, vacanţele se măsoară în număr de wow-uri, indiferent că e vorba de mâncăruri, atmosferă, clădiri, peisaje sau momente, pur şi simplu. Iar Parisul a obţinut un scor foarte bun. E adevărat, nu atât de bun încât să detroneze Roma din topul oraşelor mele preferate şi nici Varşovia de pe locul 2 (cum ziceam, reperele mele în a aprecia un oraş nu ţin doar de obiectivele turistice „clasice”). Însă au fost atât de multe cadre de vis, încât acest celebru oraş francez s-a strecurat în inima mea, făcându-şi loc printre meleagurile italiene, nebunia Barcelonei şi panoramele pitoreşti din Praga.

Un weekend şi un pic pentru a cunoaşte Parisul înseamnă extrem de puţin. În consecinţă, nu mi-am propus obiective măreţe, ci m-am plimbat cu sau fără scop pe străduţe, atentă ca de obicei la detalii. Am văzut multe dintre clădirile-simbol live, unele doar pe dinafară, altele şi pe dinăuntru. Cu muzeele nu m-am încurcat, la Paris sunt prea multe de văzut sub cerul liber pentru a mă închide între patru pereţi încă de la prima vizită.

Încă de la primul contact cu Parisul, m-a cuprins o senzaţie de „vreau să fotografiez tot” şi am trecut prin stările „încă o poză şi gata!”, „asta chiar e ultima!”. „hai, încă una!”. Mi-au atras atenţia în mod deosebit modelele uşilor, atât de elegante şi variate. Pe bulevardul du Temple m-am oprit cam la fiecare clădire şi am privit vrăjită porţile, alunecând într-o stare de contemplare, urmată, desigur, de cea de fotografiere.

Am admirat clădirile cuminţi, frumos aliniate la bulevardele largi. La un moment dat, marea de obloane devine cam obositoare şi dă un aer de monotonie edificiilor. În schimb, privite de aproape, obloanele sunt adevărate opere de artă, care se încadrează armonios în ansamblul edificiilor.

De data asta m-am cocoţat într-un singur turn, în cel al bisericii Sacre Coeur, de unde întreg Parisul s-a deschis ca un evantai în faţa mea, cu acoperişuri alb-gri, multe hornuri şi promisiunea unei atmosfere chic, întocmai ca-n filme. De departe, turnul Eiffel mi-a făcut cu ochiul. Dar destul cu spoiler-ele, revin cu detalii într-un articol viitor 😀

Cred că vacanţa asta am bătut recordul la numărul de biserici vizitate şi asta pentru că mi-au plăcut mult de tot. Bisericile masive, cu vitralii colorate, gargui şi tot tacâmul, cu interioare impunătoare şi miros de ceară topită, îşi poartă cu demnitate vârsta înaintată, asemenea doamnelor cochete. Cu răbdare, ele găzduiesc rugăciuni şi slujbe în lumina bliţurilor, acompaniate de zumzetul turiştilor curioşi.

Am surprins întâmplător şi ceva artă stradală.

Parisul a fost şi despre… pisici. În cimitir, făcându-şi veacul printre personalităţi celebre care-şi dorm somnul de veci în cavouri impresionante, micile feline ţopăie vesele printre morminte, făcând în ciudă cu cele şapte vieţi. Pândesc atente, camuflându-se tacticos prin cele mai neaşteptate locuri, iar urmărirea lor a fost cu adevărat delicioasă.

Am salivat îndelung la brânzeturile franţuzeşti, ba chiar m-am înfruptat dintr-un ditamai platoul asortat cu dulceaţă şi unt, ca să-mi potolesc pofta pentru cel puţin câteva luni. Macarons-urile doar le-am admirat şi pozat, că nu mă dau pe spate ca gust. Par nişte jucării din plastic, simple, dar drăguţe.

N-au lipsit nici buticurile de poveste, librăriile, statuile, bicicletele şi… cerşetorii (dar pe ei nu i-am pozat).

M-am gândit mult cum să structurez toate senzaţiile şi ideile despre Paris, iar până la urmă am decis să prezint vacanţa în 3 zile, poate mai inspir şi pe alţii aflaţi pentru scurtă vreme în Oraşul Luminilor. Plus, desigur, un articol despre bunătăţi. Asta a fost doar introducerea, deci… to be continued 🙂