Ador să mă plimb prin grădini botanice, deşi nu mă pricep deloc la plante, ba dimpotrivă. Dacă nimeresc pe mâna mea, există riscuri foarte mari să se usuce. Nu-mi place să primesc flori (mi se par cel mai banal şi lipsit de inspiraţie cadou), însă iubesc să le admir în natură, la ferestrele caselor sau chiar în vazele altora. Pasiunea mea pentru grădinile botanice s-a născut în urma vizitei la Barcelona, unde am explorat nişte spaţii fanstastice, cu plante spectaculoase. Bonus, un superb apus şi un curcubeu uriaş. De atunci, când ajung într-un oraş mai mare, întotdeauna încerc să fac o vizită la grădina botanică, iar Munchen nu a făcut excepţie.

Am auzit că Grădina Botanică de pe domeniul Palatului Nymphenburg este o adevărată bijuterie, aşa că mi-am notat-o pe listuţa de dorinţe cu locuri de văzut. După o lungă plimbare pe aleile din parcul palatului, m-am îndreptat spre grădină, fără să mă tem de norii cenuşii care îşi cam făceau de cap deasupra mea.

Nu ştiam prea multe despre ce se află exact aici, aşa că am fost uimită să descopăr o mulţime de plante, flori obişnuite, dar şi specii exotice, răsărind printre micile construcţii. Din păcate, nu recunosc prea multe plante sau copaci, iar uneori am dificultăţi în a identifica ierburi comune. Însă mă atrage tocmai varietatea grădinilor botanice şi faptul că vizitându-le e ca şi cum aş călători în deşert, în savană sau într-o pădure ecuatorială. Spre deosebire de parcuri, aici pot să întâlnesc specii bizare, care îmi smulg expresii de uimire, repulsie sau teamă, îmi provoacă imaginaţia, însă în niciun caz nu mă lasă indiferentă.

La un moment dat, văzând că mă plimb agale printre straturi, un domn grădinar a încercat să-mi explice, într-o engleză aproximativă, câteva detalii despre familiile de plante, cu entuziasmul omului pasionat de ceea ce face. L-am ascultat cu zâmbetul pe buze, dar evident că tot ce mi-a spus a trecut pe lângă urechile mele. Fiind mult prea nerăbdătoare să explorez fiecare centimetru pătrat al grădinii, o lecţie de botanică nu era cel mai potrivit lucru la acel moment.

Am rătăcit mai bine de o oră prin grădina îmbrăcată în haine de toamnă, accesorizate cu nuanţe vesele de roşu, galben şi arămiu. Ce mai, am avut parte de o adevărată prezentare de modă! Dacă stau să mă gândesc mai bine, cred că grădina botanică din Munchen poate fi descrisă pe scurt ca un show fashion spectaculos, cu haine pret-a-porter, dar şi haute couture. Inclusiv toaleta era în ton, mândrindu-se cu o mantie de plante 🙂

În grădină se află şi câteva pavilioane, o cafenea şi o clădire ce găzduieşte Institutul Botanic, a cărui arhitectură este superbă, încadrată de tot felul de plante. În ciuda celor câteva statui sub formă de papagali, incredibil de kitsch, spaţiul din faţa Institutului părea desprins din basme. Iar atmosfera de toamnă făcea ca totul să fie şi mai misterios, ca într-un film de suspans.

Locul magic al grădinii aveam să-l descopăr mai târziu. E vorba de serele uriaşe, împărţite pe mai multe camere, care recreează habitate din lumi îndepărtate: palmieri, cactuşi, plante carnivore, flori neobişnuite şi câte şi mai câte… Nu am fost niciodată într-o pădure ecuatorială sau tropicală, aşa că plantele de un verde puternic, cu frunze netede sau, dimpotrivă, acoperite de ţepi, mi s-au părut ca venite din alt univers. În unele camere am fost izbită de aburul cald, ca de saună, care se ridica printre perdeaua de plante adăpostind şiruri de broaşte ţestoase. Oare cum or reuşi să fie atât de calme? Deşi mă aflam la câţiva centimetri de ele, şedeau pur şi simplu încremenite, cu capetele îmbătrânite, fără să schiţeze niciun gest. Am stat multă vreme să le privesc, dar nu s-au speriat şi au rămas la fel de nemişcate.

E greu de descris în cuvinte senzaţiile pe care le ai în preajma acestor plante. Eu, cel puţin, am fost copleşită de vegetaţia luxuriantă, de solemnitatea ei, chiar şi între pereţii serelor. Aşa că dacă aveţi ocazia, vizitaţi Grădina Botanică din Munchen şi pentru câteva momente veţi uita de locul în care vă aflaţi, păşind direct în mijlocul naturii sălbatice.