Indiferent de destinaţie, călătoriile mele sunt întotdeauna condimentate cu multe plimbări şi rătăciri pe străduţe sau poteci înguste, în căutare de imagini armonioase pe care să le absorb şi să le păstrez întipărite pe retina memoriei.
Un drum bătătorit de lume nu îmi prea trezeşte interesul şi mă entuziasmez mai greu în faţa obiectivelor ultra-cunoscute, admirate de toţi turiştii. Întotdeauna mi-e foame de noi peisaje şi de-asta mă aventurez pe drumuri misterioase, fără vreo direcţie anume, doar cu ochii în patru şi aparatul de fotografiat pregătit să imortalizeze simplitatea, formele extravagante sau inedite.
Îmi place să mă rătăcesc în oraşe pentru că aşa am un motiv să mă întreb care e drumul bun. În vacanţă, dar şi în viaţă. Mai ales intersecţiile sunt o adevărată provocare, în special atunci când nu ai o ţintă şi vrei doar să te plimbi şi să te bucuri de fiecare colţişor descoperit şi fiecare tablou ad-hoc care se construieşte în faţa ta, în orice moment.
Şi cam la fel e şi în viaţa de zi cu zi. Mi-am dat seama că uneori e bine să te opreşti, să te uiţi la intersecţia de drumuri din faţa ta şi să-ţi pui întrebări.
Unde vreau să ajung? Care e drumul? Să o iau pe scurtătură sau calea ocolitoare îmi oferă surprize mai frumoase? Să mă ghidez după o hartă, să întreb pe cineva? Să-mi las paşii să mă poarte singuri într-o direcţie necunoscută, iar sufletul să fie uimit de noutate? Sau să-mi setez GPS-ul şi să ajung la destinaţie în cel mai scurt timp? Să-mi fac un plan?
La multe dintre acestea nu am găsit (încă) un răspuns. Aşa că m-am decis să iau loc la o cafenea, ca să-mi trag sufletul şi să savurez un ceai. La urma-urmei, sunt turist. În vacanţe, dar şi în viaţă.
—
Articol publicat pe România Pozitivă
Eh, Roma, toate drumurile duc la Roma!
Da si mie imi place sa ma pierd prin vacante dar rareori intreb care-i drumul cel bun, mai repede scot harta (mai ales fiinca deseori localnicii m-au directionat gresit, mi-am pierdut increderea)
Uneori e nevoie şi de repere sigure, aşa-i 🙂
Nu doar că toate drumurile duc la Roma, dar toate drumurile din Roma, cel puţin în centru, duc în locuri faine :))
Eu vreau sa vad acele locuri care au impresionat lumea si au devenit celebre, doar ca si drumul pana acolo mi se pare interesant. In plus, imi aleg mai multe obiective si daca ajung sa le vad, bine, daca nu, poate voi avea alta ocazie. Cred ca si in viata este la fel. Nu sunt genul sa-mi construiesc planurile cu foarte mult timp inainte, dar am niste obiective la care as vrea sa ajung, atata timp cat si drumul imi place.
Şi eu sunt cam la fel. Partea bună e că uneori sunt mai multe drumuri pentru a ajunge la destinaţie şi avem libertatea de a alege pe care să o luăm 🙂 Iar drumul e parte din experienţă şi poate fi chiar mai amazing decât destinaţia.
Obiective ultracunoscute… poate doar un pic, din curiozitate. Imi place sa descopar eu ceva, nu sa ma iau dupa altii. Asta in legatura cu orasele.
Cat despre traseele de munte. imi plac cele nestiute de cei multi, insa pe acolo risti sa intalnesti salbaticiuni. Logic, in salbaticie – salbaticiuni.
Draguta metafora ta cu viata, drumul, turistul…
Dacă în oraşe îmi place să mă rătăcesc, la munte prefer să merg pe trasee marcate 😀
Vacanţele sunt întotdeauna o sursă de inspiraţie, thanks! 🙂