Bucureştiul văzut de la înălţime

Având în vedere că sunt mare amatoare de panorame, nu puteam să ratez o privelişte asupra Bucureştiului, mai ales că acum avem un turn de unde capitala poate fi admirată de la înălţime.

Sky-Tower bucurestiSky Tower este cea mai înaltă clădire din Bucureşti şi din România, cu o înălţime de 137 de metri şi 37 de etaje.

În perioada 9 august – 27 septembrie 2013, turnul îşi deschide porţile pentru public în cadrul evenimentului SkyTower Open Doors. Astfel, în fiecare vineri, între orele 17.00 şi 21.00 (iniţial, programul a fost între orele 11.00 şi 18.00) puteţi urca la etajul 34 pentru a vedea Bucureştiul de sus.

După ce am amânat de mai multe ori vizita la Sky Tower, vinerea trecută am reuşit în sfârşit să ajung. A fost o zi tare plăcută, în care soarele a ieşit în faţa norilor şi a transformat după-amiaza într-un cadru perfect pentru relaxare. M-am învârtit un pic până să găsesc intrarea, deşi, după cum bănuiţi, turnul e mai mult decât vizibil :D. Momentan în zonă încă se lucrează, aşa că există un şantier chiar lângă clădire.

Nu am aşteptat foarte mult pentru a urca, fiindcă deja se strânsese lume. Pentru a ajunge la etajul 34 trebuie să vă treceţi numele şi data într-un tabel, la recepţie, şi apoi sunteţi conduşi la lift, alături de alţi vizitatori. Intrarea este liberă, nu se cer alte date personale şi nu e nevoie nici de buletin.

Sus am dat peste o atmosferă foarte plăcută, cu oameni curioşi şi entuzismaţi făcând poze sau pur şi simplu admirând priveliştea. Erau şi mulţi copii care alergau gălăgioşi de colo-colo, dar şi persoane care profitau la maxim de mesele de ping-pong. M-am dus glonţ la ferestrele uriaşe şi am dat câteva ture – turnul oferă o vedere de 360 de grade. Nu am reuşit să văd prea mult la telescoape, aşa că m-am mulţumit cu priveliştea fără zoom.

De sus, Bucureştiul se vede ca un puzzle de stiluri şi forme, destul de anarhic, pestriţ. Blocurile seamănă cu nişte piese de lego fără culoare, străpunse de verdeaţă, case şi turnuri uriaşe. Ici-colo se mai zăresc câteva macarale, iar pe străzile din apropiere maşinile par nişte jucării într-un oraş de carton. E un Bucureşti tăcut, care îşi întinde leneş periferiile şi, în acelaşi timp, vrea să se înalţe tot mai mult spre cer. Priveliştea blocurilor mi s-a părut impresionantă. Nu frumoasă sau urâtă, ci pur şi simplu impresionantă.

priveliste-bucurestiul-vazut-din-Sky-Tower

panorama-bucuresti-din-Sky-Tower

bucurestiul-vazut-de-la-inaltime

case-in-bucuresti

bucurestiul-vazut-din-Sky-Tower

bucurestiul-vazut-din-turnul-Sky-Tower

bucurestiul-din-Sky-Tower

bucuresti-din-Sky-Tower

etajul-34-Sky-Tower

Lângă Sky Tower se află mall-ul Promenada, care va fi deschis în octombrie. Nu ştiu cât succes va avea încă un mall în peisajul şi aşa suprasaturat de centre comerciale, dar sper ca în viitor la turn să fie accesul liber în fiecare zi, permanent – ar fi un bun punct de atracţie turistică.

Adresă Sky Tower: Calea Floreasca, nr. 246 C

Cum ieşiţi de la staţia de metrou Aurel Vlaicu faceţi dreapta, mergeţi paralel cu podul, iar la a doua intersecţie o luaţi iar la dreapta. Mai mergeţi un pic şi aţi ajuns 🙂

19 thoughts on “Bucureştiul văzut de la înălţime

  1. iulian

    Da? Chiar s-a modificat vineri programul? Se vizează dupa masa? Eu cand am fost era de dimineață mi-ar plăcea sa vad orasul de sus noaptea.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      De pe pagina de Facebook a evenimentului – https://www.facebook.com/events/552955694753033/ :
      “Incepand cu 6 Septembrie 2013 si pana pe 27 Septembrie, te asteptam in fiecare zi de vineri, intre orele 17.00-21.00 si poti avea sansa sa urci la etajul 34 al celei mai inalte cladiri din Romania.”

      Cred că noaptea e o privelişte şi mai impresionantă! Eu nu ştiu dacă mai ajung şi în “tura de seară”, dar chiar aş fi curioasă să văd nişte poze 🙂

      Reply
  2. Silving

    Nici n-am stiut ca e asa un turn in Bucuresti! Statia Aurel Vlaicu… parca era cam departe de centru. Probabil ca nu voi ajunge pe acolo, asa ca e bine de vazut in fotografiile tale 🙂

    Reply
    1. Andra :) Post author

      A fost inaugurat relativ recent turnul. Nu e central, însă zona de nord a Bucureştiului s-a dezvoltat destul de mult în ultimii ani, s-au construit blocuri şi multe clădiri de birouri pe-acolo. Pentru o privelişte mai centrală cred că poţi încerca de la Intercontinental 😀

      Reply
  3. Anne

    Ce frumos se vede!!! Trebuie sa ajung si eu. Numai ca eu ma urnesc mai greu din loc (duc lipsa de initiativa in ultima vreme), si, in plus, e deschis publicului doar vinerea.
    Dar poate pana se inchide fereasta oportunitatii… 🙂

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Am amânat vreo 3 vineri până să ajung :)) Iar în ultimul timp şi eu parcă mă mobilizez mai greu, dar ne revenim noi 😉 Acum e program de seară, deci probabil e şi mai spectaculoasă priveliştea.

      Reply
    1. Andra :) Post author

      Păi grăbeşte-te, nu se ştie sigur dacă după terminarea evenimentului Open Doors o să mai fie accesul liber pentru toată lumea 😉

      Reply
  4. Mira

    Ştiam de turnul ăsta, dar nu m-a tentat să merg să văd panorame bucureştene. Oricum, am privit Bucureştiul şi din avion, atunci când am făcut skydiving, :D, dar sincer nu m-a uimit, habar nu am de ce, era acolo jos o mare imagine în gri. Dar poate din turn se vede mai frumos… 🙂 Aşa că, poate o să merg şi eu într-o seară. Seara cred că e mai interesantă priveliştea.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Spre unele zone e o privelişte mai comunistă, cu mult blocuri aliniate – de acolo griul. Mie mi s-a părut interesantă, dar da, probabil nu e pe gustul tuturor. Plus că lipsesc clădirile cu acoperişuri roşii, în stil medieval 😀
      Seara îmi imaginez că se vede o mare de luminiţe, deci mai puţin cenuşiu 🙂

      Reply
  5. O.

    Nu știu cât de curând voi ajunge eu în București, dar sper ca atunci când o voi face, să pot să admir și eu orașul de sus 😀

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Mai sunt câteva locuri de unde se poate vedea Capitala de la înălţime, în afară de turnul ăsta, majoritatea restaurante sau baruri. Mi-ar plăcea să ajung la 18 Lounge, un restaurant situat la înălţime. Se află în Piaţa Presei, aproape de Herăstrău, deci bănuiesc că are o vedere frumoasă spre parc 🙂

      Reply
  6. Pingback: Cum se vede Bucureştiul de la etajul 18 | Zâmbet şi sănătate

  7. Pingback: Parcul Urban Văcăreşti: natura (re)cucereşte Bucureştiul | Zâmbet şi sănătate

Leave a Reply to Silving Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.