Săptămâna trecută, răsfoind presa online, am dat peste scandalul cu campania la margarina Rama. Din câte ştiu eu, campania circulă pe tv de ani buni, aşa că m-am mirat că de-abia acum se ia atitudine. Publicitatea la tv a fost dublată şi de o campanie într-o şcoala, unde copiii au fost învăţaţi cât de sănătos e să mănânce margarină (!).
Discuţia a pornit după ce Robert Turcescu a postat pe contul său de Facebook un mesaj nu foarte măgulitor la adresa Nadiei Comăneci, imaginea campaniei, în care o acuză ca induce în eroare părinţii şi copiii, promovând consumul de margarină, un aliment destul de controversat.
Vreau să subliniez de la bun început că nu sunt de acord cu jignirile, indiferent de cine le emite şi cui sunt adresate. Fiecare poate să promoveze orice produs consideră de cuviinţă, iar noi avem dreptul să alegem dacă îl credem sau nu. Însa, pe de altă parte, pot să înţeleg un părinte enervat că nici măcar la şcoală copiii nu sunt scutiţi de reclame, care de multe ori nu au nimic de-a face cu sănătatea sau interesele consumatorilor.
Deci ce-i cu margarina asta?
Am citit câteva articole şi impresii despre margarină, care mai mult m-au băgat în ceaţă. Se pare că e nevoie de noţiuni solide de chimie pentru a înţelege ce mănânci. E incredibil cum un lucru atât de simplu, pe care oamenii îl fac dintotdeauna – a mânca – a devenit aşa de complex încât e nevoie de cunoştinţe aprofundate de biologie ca să pricepi ceva.
Margarina a apărut ca un înlocuitor mai ieftin al untului, iar la început se credea că este mai bună decât acesta, deoarece nu conţine grăsimi saturate. Între timp, studiile au arătat ca procedeele prin care e obţinută dau naştere la substanţe nu tocmai sănătoase, chiar mai periculoase decât grăsimile saturate – grăsimi trans. Companiile producătoare susţin că între timp lucrurile s-au mai schimbat, iar margarinele de nouă generaţie nu mai sunt nocive, ba dimpotrivă, conţin acizi graşi omega 3 şi 6 şi alte chestii benefice. Despre margarinele de generaţie nouă, citiţi un articol interesant aici. Este mai lung şi pe alocuri poate părea greoi, dar puteţi afla multe informaţii despre grăsimi şi influenţa lor asupra sănătăţii.
Şi totuşi, cum alegem?
Îmi amintesc că acum ceva vreme, cineva îmi povestea că a fost la o prezentare a unei companii producătoare de margarină, unde cei de acolo au produs margarină la faţa locului, cu ajutorul publicului entusiziasmat, evident. Bineînţeles, concluzia a fost că margarina e sănătoasă şi naturală. Acum, serios, cât de obiectivă ar putea sa fie o astfel de prezentare? Nu mă refer la corectitudinea datelor prezentare, ci strict la obiectivitate. Nu e clar că firma respectivă are interesul să scoată în evidenţă exclusiv părţile favorabile, trecând sub tăcere eventualele aspecte mai puţin bune? E atât de greu să gândim puţin înainte de a lua ca atare orice ni se oferă?
Nu vă bazaţi opţiunea voastră de a mânca sau nu margarină (şi orice aliment, până la urmă) exclusiv pe studii sau evenimente realizate de companiile producătoare, este limpede că vor prezenta doar beneficiile.
În lupta unt vs. margarină, după părerea mea, untul iese câştigător, după cum susţin şi unii nutritionişti. Asta e alegerea mea: prefer untul, pentru că este obţinut printr-un procedeu mai simplu. Desigur, nu în cantităţi mari şi nu consumat foarte des. Din când în când, un răsfăţ cu unt şi puţină pâine nu strică. Nu cred că margarina e diavolul în persoană sau că murim instantaneu dacă se întâmplă să o consumăm. Însă nu aş zice că e o chestie de mâncat ÎN FIECARE ZI, cum se sugerează în reclama cu pricina, mai ales când e vorba de copii.
Margarina este strecurată în multe produse ultra procesate, aşa că deşi avem impresia că nu o cumpărăm şi consumăm ca atare, dacă citim eticheta unor alimente s-ar putea să avem surpriza să o descoperim acolo, printre ingrediente.
Concluzia?
Nu sunt chimist sau medic, aşa că n-o să dau verdicte. Ar fi şi complicat, având în vedere că nici specialiştii nu au o părere unanimă.
Grăsimile sunt necesare pentru buna funcţionare a organismului, asta e clar. Privind situaţia în ansamblu, aş spune că discuţia nu trebuie să se reducă la unt vs. margarină. Exista o grămadă de alternative sănătoase: ulei de masline, de in, peşte gras, avocado, nuci, seminţe de tot felul şi alte produse care au grăsimi bune şi asupra cărora nu planează suspiciuni. De ce să nu le consumăm pe acestea? E posibil ca unele dintre ele să fie mai scumpe, dar calitativ sunt mai bune. Şi aşa am rezolvat dilema 😀
—-
Foto: freedigitalphotos.net
Bravo ca ai abordat acest subiect. Se poate face unt in casa dintr-un lapte gras de la tara. Se ia grasimea de la laptele acrit si se bate in recipient, poate fi si de plastic (ca nu crapam) pana se obtine untul.In general e vorba de separarea apei (zeama) de grasimea efectiva.Iar untul din magazine are multa apa.Cand scrie pe ambalaj 60%grasime , inseamna ca restul e reprezentat de apa si diverse emulsii, conversanti variati, etc. Intotdeauna cumpar cea mai grasa smantana si cel mai gras unt. Ma gandesc ca a fost mai putin procesat.Dar prefer sa iau de la tarani, din piata decat din magazine. Poate cine va care cunoaste mai multa chimie citeste aici si ne da mai multe informatii corecte.
Interesant! Nu am încercat, dar îmi imaginez că se prepară destul de uşor, iar rezultatul este mai sănătos decât margarina, fie ea şi de nouă generaţie 🙂 Am mai văzut pe net variante în care se foloseşte smântână, bănuiesc că cel mai important e să aibă cât mai multă grăsime.
FIX inainte sa inceapa scandalul asta cu margarina, mi-am cumparat o cutie, eram curioasa ce gust are, fiindca sunt multi ani de zile de cand nu am mai mancat. Cutia este sigilata si acum, in frigider. Poate o voi folosi vreodata sa ung o tava de prajituri, sau poate ca voi face un act de curaj si-mi voi intinde putina pe o felie de paine. 🙂
Normal ca fiecare are dreptul sa promoveze ce produs doreste, dar faptul ca Nadia a mers prin scoli si a recomandat margarina pentru consum zilnic mi se pare, totusi, un lucru nu tocmai pozitiv. O respect, pentru ca este un om care merita asta din plin, si inteleg ca reclama este o afacere pentru ambele parti, dar promovarea activa nu mi se pare ok.
Sunt perfect de acord cu ce zici in ultimul paragraf – cu atatea alternative, de ce ne mai certam de la margarina? Eu nu ii simt lipsa, nu o folosesc, incerc pe cat posibil sa-mi cumpar alimente care n-o contin, si ma delectez cu unt oricand am pofta, pentru ca il consider sanatos, chiar daca e gras. Organismul are nevoie si de asa ceva, desigur, in cantitati moderate.
Margarină n-am mai cumpărat de ceva ani, să tot fie vreo 3-4, dar nici eu nu-i duc deloc lipsa. Îmi place mult de tot uleiul de măsline şi folosesc des mixurile de seminţe ca surse pentru grăsimi bune, cred că sunt alternative mult mai sănătoase. Cu unt mă delectez de obicei la unele restaurante unde se aduce la început din partea casei – e exact o porţie şi e tocmai cât trebuie pentru un mic capriciu 🙂
Nadia merită respect pentru performanţele în sport, nu pentru cele în nutriţie 😀
eu n-am de gand sa le dau copiilor mei margarina, sub nici o forma. sunt prea multe discutii care-mi dau de gandit. prefer sa cumpar unt si sa le dau in cantitati moderate decat sa fac experimente pe copiii mei. referitor la conflictul turcescu-nadia comaneci, nu sunt de acord cu jignirile dar mi-e foarte greu sa cred ca vestita nadia si-a crescut unicul copil cu margarina. la cati bani are sunt sigura ca consuma numai alimente organice, asa ca reclama e cel putin deplasata. cred ca nu trebuia sa se implice intr-o astfel de campanie dar probabil ca a fost tentata de bani, saraca de ea….
Nu îmi dau seama ce motivaţii pot avea unele persoane publice când acceptă să facă parte dintr-o astfel de campanie, în afară de cele financiare. Mă întreb întotdeauna când văd o astfel de reclamă dacă protagonistul chiar crede ce spune sau pur şi simplu nu-l interesează.
Pingback: Un nou sistem de etichetare pentru alimente mai sănătoase: CEFF | Zâmbet şi sănătate
Si totusi cum testam daca ceea ce am cumparat e unt sau margarina? Am luat vrac din piata de la hala de lactate unt. Sa am curaj sa ii dau si copilului? poate cineva sa vanda margarina drept unt?
E mai greu de verificat când produsul este vrac, deşi bănuiesc că producătorii sunt obligaţi să aibă un document cu ingredientele. Nu cred că e o tragedie să mănânci o dată margarină, ideea e să nu fie un consum regulat şi în cantităţi mari 🙂