Siena, sufletul Toscanei

Se ia o colină, se construieşte o cetate înconjurată de ziduri puternice, care rezistă sute de ani, se extinde treptat, se conservă şi se întreţine centrul vechi, iar apoi se întâmpină cu braţele deschise turiştii – cam asta este reţeta câştigătoare pentru multe orăşele din Toscana, adevărate fortăreţe care mişună de oameni din toate colţurile lumii, ca locuitori sau ca vizitatori.

M-am îndrăgostit iremediabil de Siena, un orăşel cocoţat pe un vârf de deal, cu clădiri medievale, străzi pitoreşti şi culoare întunecate, pe care nu cred că m-aş sătura să le explorez.

straduta-in-siena

Trotuarele sunt ceva rar în Siena. Pe străduţele înguste îşi fac loc oameni grăbiţi sau, dimpotrivă, turişti curioşi cu ochii în toate părţile (şi mai ales cu aparatele foto), scutere, maşini, autobuze mici şi chiar câte un biciclist curajos.

Oraşul vechi are multe străzi abrupte, în pantă, numai bune pentru a te menţine în formă după un prânz copios la o osterie sau după o îngheţată delicioasă. Majoritatea clădirilor nu sunt foarte înalte, dar dau impresia de demnitate şi măreţie. Partea bună este că centrul vechi al Sienei nu e inundat de reclame, astfel că îşi păstrează tare bine farmecul medieval. E un oraş plin de viaţă, dinamic, cu mulţi studenţi şi o atmosferă veselă mai tot timpul. Un alt punct în plus este că obiectivele turistice, ce pot fi luate ca puncte de reper, sunt foarte bine semnalizate prin indicatoare, astfel că nu riscaţi să vă pierdeţi.

cladire-in-siena

cladiri-siena

Osteriile şi gelateriile sunt greu de refuzat, la fel ca terasele la stradă sau magazinele cu produse tipice toscane. Eu v-aş recomanda să fiţi totuşi atenţi la etichete când cumpăraţi produse, mai ales din cele scumpe, pentru că s-ar putea să nu fie chiar „tradiţionale”, în adevăratul sens al cuvântului. Magazinele cu suveniruri sunt de asemenea în număr foarte mare, ca în orice oraş turistic.

siena-produse-traditionale-toscana

Principalul punct de atracţie în Siena este Piazza del Campo, o platformă largă, în formă de amfiteatru, unde de două ori pe an are loc Il Palio, celebra cursă de cai. În piaţă veghează cu mândrie Palazzo Publico, cu al său înalt Torre del Mangia, un bun punct pentru a vedea împrejurimile de sus. Piaţa este mai mereu plină de turişti entuziasmaţi, de grupuri de copii sau de studenţi care se odihnesc la soare, direct pe pavaj. Tot în piaţă puteţi admira Fonte Gaia, o fântână discretă, cu sculpturi frumoase.

siena-il-campo-torre-del-mangia

piazza-del-campo-siena

il-campo-siena

O altă privelişte de neratat este Domul, a cărui turlă se vede de departe şi care domină piaţa cu faţada sa impresionantă. La fel ca şi în cazul turnului del Mangia şi aici se poate urca în vârf, tot contra-cost.

il-duomo-siena

siena-il-duomo

Dacă vreţi să admiraţi Siena de la înălţime, mergeţi la Fortezza Medicea şi vedeţi Piazza della Libertà. Aici este zona alergătorilor, iar energia lor vă va molipsi cu siguranţă. Cu puţin noroc, puteţi beneficia şi de un concert gratis, pentru că Fundaţia Siena Jazz îşi are sediul în apropiere.

parc-la-fortezza-medicea

domul-din-siena-vazut-din-fortezza-medicea

Palazzo Salimbeni şi Palazzo Chigi-Saracini dau o lecţie de eleganţă şi distincţie, însă fără a fi excesiv de formale.

piazza-salimbeni-siena

palazzo-chigi-saragini-siena

palazzo-chigi-saragini-detaliu

Un alt loc superb din Siena, peste care am dat din întâmplare, este Orti dei Tolomei, o gradină simplă, de unde puteţi privi oraşul şi împrejurimile. Când am ajuns noi, era aproape de apus, iar parcul era populat de tineri bine-dispuşi.

orti-dei-tolomei-siena

vedere-din-orti-dei-tolomei

siena-imprejurimi

În Siena bisercile sunt la tot pasul, unele masive, iar altele micuţe, înglobate în şirul de clădiri, încât de-abia se observă. Biserica San Francesco domină piaţa largă, liniştită, iar într-un colţ, aproape, se află o bibliotecă a Universităţii din Siena. Basilica San Domenico este o altă biserică impunătoare; coborâţi prin spatele ei şi veţi descoperi alte străduţe de-o şchioapă, plus o privelişte magică, mai ales la apus.

basilica-san-francesco-siena

basilica-san-domenico-siena

siena-la-apus

Prin tot oraşul sunt o grămadă de statui reprezentând Lupa Capitolina – lupoaica alături de Remus şi Romulus – în diferite variante. Am aflat într-un final şi motivul unui număr atât de mare de statui: lupoaica este simbolul oraşului.

Siena are şi multe muzee; dacă sunteţi amatori de astfel de locuri, o listă cu muzeele şi programul lor găsiţi aici sau aici

La Piazza Matteotti vă aşteaptă un magazin Chocostore, cu tot felul de dulciuri, dar şi paste, suverniruri, gadgeturi şi alte obiecte cu tema „ciocolată”.

Dacă vreţi să vă deplasaţi prin regiune, staţia de autobuze este la Piazza Gramsci, aflată spre nordul centrului vechi al oraşului. De exemplu, la Florenţa  se ajunge cel mai uşor cu autobuzul, costul unui bilet fiind de 7,8 euro, iar durata, de o oră-o oră jumate, în funcţie de cât de multe staţii are autobuzul ales. Biletele se cumpără de la ghişeul din pasajul subteran.

Gara se află la poalele dealului, în afara centrului vechi, dar se poate ajunge foarte uşor pe scurtătură, printr-un tunel cu scări rulante. Gara are şi un ghişeu cu informaţii turistice, unde un nene italian cunoscător al zonei vă va da informaţii cu mare entuziasm 🙂 Un alt punct de informare turistică se găseşte şi în Piazza del Campo.

Oricum, cea mai bună variantă pentru a vedea împrejurimile este să închiriaţi o maşină sau un scuter. Cu autobuzul sau trenul e mai greu, pentru că nu există legături chiar pentru toate localităţile sau sunt foarte puţine şi la ore nu foarte convenabile.

În concluzie, vă recomand cu mare drag Siena 🙂

Până una-alta, puteţi intra în atmosferă cu un tur virtual

12 thoughts on “Siena, sufletul Toscanei

  1. delicii

    Ce prezentare complexa … Mi-e asa dor de Siena, de stradutele inguste, de ribollita Toscana si de peisaj pur si simplu ! Multumesc si te invit sa citești un articol pe care tocmai l-am scris despre piemonte ! Seara buna!

    Reply
    1. Andra :)

      Şi mie deja mi-e dor de ea! 🙂
      În Piemonte n-am ajuns încă, din ce văd în pozele tale au nişte peisaje tare frumoase. Se pare că vinul e şi acolo la loc de cinste 🙂 Nu m-aş fi gândit că undeva în lumea asta există şi Muzeul tirbuşoanelor :))

      Reply
      1. delicii

        Exista exista … Sunt tirbusoane care costa si 2000 euro , evident vechi si de colectie! Oricum piemonte nu este foarte comercial ca Toscana insa ai parte de peisaje si gastronomie la puterea a 10-a:))))! O seara buna Ciao Ciao

        Reply
        1. Andra :)

          Dacă stau să mă gândesc mai bine, până acum în Italia am fost doar în locuri turistice… Poate e cazul să merg şi în zone mai liniştite 🙂
          Seară frumoasă şi ţie! 🙂

          Reply
  2. Bia

    Numai bine m-a luat iar un dor de nestăvilit 😀 Offf…. cât de tare mă emoționez de fiecare dată când văd o colină toscană și niște străduțe medievale 🙂 Le ador! :*

    Reply
    1. Andra :)

      Şi eu iubesc misterul străduţelor înguste mărginite de clădiri vechi, cu greu m-aş plictisi să mă plimb înr-un astfel de loc 🙂

      Reply
  3. Pingback: Cu gandul la Italia | Cupcake

  4. Pingback: Ravenna, ceaiul şi cartea cu pisici | Zâmbet şi sănătate

Leave a Reply to Andra :) Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.