Cum să menţii ordinea în lucrurile tale

Care este cel mai eficient mod de a menţine ordinea? Fie că vorbim de birou, camera personală sau spaţiul de lucru, fiecare avem propriile metode de a aranja obiectele din jurul nostru şi a ne construi universul personal. Dacă din diferite motive nu reuşim să fim eficienţi în organizarea lucrurilor noastre, pierdem mult timp când căutăm ceva de care avem nevoie, nu ştim unde este un obiect sau altul sau pur şi simplu uităm că avem deja obiectul pe care tocmai l-am cumpărat.

Câteva idei pentru a utiliza mai bine obiectele din jurul nostru:

magazin-ataellier

  • Aruncă, donează sau vinde lucrurile de care nu ai nevoie şi care nu te reprezintă, pe aceleaşi principii ca cele expuse aici
  • Regula de bază pentru a fi eficient în organizarea obiectelor este „Fiecare lucru la locul lui”. Dacă stabileşti un loc pentru fiecare categorie de obiecte vei şti de unde să le iei când ai nevoie de ele şi vei şti unde să pui lucrurile nou cumpărate pentru a evita harababura
  • Pune în funcţiune un „colector de dezordine”, adică un bol sau o cutie unde să depozitezi temporar obiectele pe care nu ştii încă dacă le vei păstra, care nu au un loc sau pe care nu ai timp pe moment să le pui la locul lor. La sfărşitul săptămânii ocupă-te de ele şi sortează-le.
  • Pentru a depozita diferite categorii de obiecte utilizează pungi de cadouri colorate, cutii de pantofi decorate sau ambalaje de la diverse produse. Pe capac scrie ce conţine cutia respectivă sau o identific-o după culoare. Astfel îţi ordonezi obiectele dar îţi şi personalizezi spaţiul în acelaşi timp. Exemple de categorii: medicamente, obiecte pentru cusut, facturi,  articole de papetărie, accesorii, etc.

organizare-hartie-de-cadouri

  • Păstrează suvenirurile care au doar valoare sentimentală şi pe care nu le foloseşti într-o cutie specială, într-un sertar sau într-un dulap, pentru ca atunci când vei vrea să te scufunzi în amintiri să nu trebuiască să răscoleşti toată casa. Când eşti în vacanţă şi vrei să cumperi ceva, gândeşte-te dacă nu eşti mai câştigat investind în suveniruri utile sau fă mai bine poze. Sunt mai uşor de păstrat, le ţii în calculator sau pe un cd şi le poţi printa ulterior.
  • În ceea ce priveşte facturile şi chitanţele, aranjarea lor îţi permite să-ţi gestionezi mai bine bugetul, pentru că ştii exact cât plăteşti şi unde. Le poţi aranja pe luni sau în funcţi de tipul de utilitate (întreţinere, cablu tv, internet, lumină, etc.), alocând un plic sau o folie pentru fiecare categorie.
  • Pentru a ţine şi mai bine evidenţa bugetului, notează într-un carnet principalele cheltuieli pe luni şi notează data la care le-ai achitat şi eventual suma; aşa ştii exact la sfârşitul lunii ce ai plătit şi ce nu. Dacă mai ai şi alte cheltuieli lunare, gen rate sau abonamente la sală le poţi nota şi pe ele tot aici.
  • Pentru a preveni dezordinea, la sfârşitul fiecărei zile alocă 10 minute pentru a pune lucrurile cât de cât la locul lor. Poţi să faci asta în pauza publicitară de la emisiunea preferată sau când asculţi muzică.

——

articol inspirat din cartea “Organizează-te”, de Donna Smallin

 

17 thoughts on “Cum să menţii ordinea în lucrurile tale

  1. Anne

    Cu evidenta cheltuielilor nu stau bine, si nici eforturile mele de pana acum (similare cu cele sugerate de tine) nu au dat roade.
    De restul nu ma plang: am gasit un sistem foarte eficient si care-mi consuma foarte putin timp, am organizat totul si fac periodic “donatii” (eu ma distrez spunand ca fac niste homeless-i bucurosi, pentru ca pun ceea ce nu-mi trebuie in pungi curate si separat de restul lucrurilor pe care pur si simplu le arunc 😛 ).

    Reply
    1. Andra :)

      Hm, cred ca oricat de rigurosi am fi cu cheltuielile, tot mai e loc de imbunatatit 🙂
      Eficient sistemul tau, nu m-am gandit pana acum ca pot sa las lucrurile de care nu mai am nevoie in fata blocului, de unde se ridica gunoiul. O sa incerc si eu

      Reply
      1. Anne

        Nu aveam cui sa le dau, nu cunosteam pe nimeni care sa aiba nevoie de haine (si nici nu le poti oferi oricui, oamenii o iau personal, ca o ofensa, daca te gandesti ca tu nu ai nevoie de un lucru dar totusi acela nu e de aruncat), asa ca am zis ca le las pentru ca vazusem o familie necajita prin zona, hoinarind.

        Reply
          1. Anne

            Am aruncat un ochi pe articol si mi-am adus aminte ca l-am citit si la momentul publicarii, si mi-a parut rau ca nu locuiam in capitala, ca sa particip si eu. 🙂
            Oricum, e bine de stiut pe viitor. Multumesc ca mi-ai reamintit.

            Reply
  2. Roberts

    offffffffff, Doamne, principiile astea ar trebui sa si le insuseasca si fetitele mele:D in cinci minute pot face casa de nerecunoscut si fara sa-si propuna….pentru ca nu mai fac fata, acum le mai pun si pe ele sa-si stranga jucariile sau hainele. ele fac dar cum se pricep, asa ca de multe ori muncesc dupa ele:)

    Reply
    1. Andra :)

      Macar te asculta si incearca sa faca ordine cum pot ele, e un inceput bun :).

      Eu am devenit mai ordonata de cand m-am mutat de la ai mei, nu-mi place sa vad chestii imprastiate peste tot (am doar o camera…), plus ca ar fi frustrant sa am nevoie de ceva ce am si sa nu gasesc.

      Reply
      1. Roberts

        aaaa, daaaa, cand te muti la casa ta sau pleci de la ai tai, seschimba putin datele problemei! trebuie sa devii mai organizat dar si mai eficient, nu?:)

        Reply
        1. Andra :)

          Pai da, mai ales ca de obicei dezordinea din casa inseamna si dezordine in ganduri, planuri si idei. Nu e o regula, dar am observat asta la unele persoane 🙂

          Reply
    1. Andra :)

      Cu ordinea? Pana te obisnuiesti e mai greu, insa apoi totul vine de la sine 🙂 Bine, nu e ok nici sa cazi in extrema cealalta, sa devii un maniac al ordinii…

      Reply
      1. tudorvisanmiu

        Eu si fratele meu (aveam fiecare cate unul) il foloseam ca obiect decorativ. Dar profesoara de educatie plastica (doamna Claudia Bunea) avea acelasi model de manechin, pe care ni-l dadea drept model pentru desene.

        Reply
  3. Pingback: 10 lucruri de făcut când plouă | Zâmbet şi sănătate

Leave a Reply to Anne Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.