Riscurile mâncatului în exces – David A. Kessler (1)

 Nu numai zahăr, grăsimi şi sare. Nu numai multisenzorial. Ci toate acestea şi mult uau alături. Trebuie să iasă în evidenţă. Totul trebuie maximizat. Să fie puternic. Trebuie să construim o văcuţă mov care se va instala în mintea consumatorului.

riscurile_mancatului_in_excesCum se face că, uneori, mâncăm şi simţim că nu ne mai putem opri?
De ce mâncăm mai mult decât avem nevoie?
Ce ne face să ne pierdem controlul asupra hranei şi să consumăm cantităţi tot mai mari de alimente nu tocmai hrănitoare?
Cum se declanşează pofta şi de ce este atât de greu să îi rezistăm?

La toate aceste întrebări răspunde David A. Kessler, medic şi fost comisar al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente. El trage un semnal de alarmă asupra pericolelor supraalimentării, din care societate modernă a făcut o adevărată cultură, susţinută şi întreţinută cu abilitate de industria alimentară. O mare parte din carte este dedicată tehnicilor utilizate de companiile din domeniu pentru a atrage consumatorii şi a-i determina să cumpere cât mai mult.

Mâncarea a devenit mai rapid disponibilă în ani 1970-1980 şi de atunci paradigma alimentaţiei s-a schimbat total: tehnicile moderne de producţie fac mâncarea mai ieftină, mai accesibilă şi mai uniformă. Alimentele rafinate se topesc în gură, consumându-se repede, iar noi nici nu ne dăm seama că mâncăm, înghiţind cantităţi uriaşe de produse care nu ne hrănesc. În plus, a avut loc o prăbuşire în structura meselor, distincţia dintre mese şi gustări a devenit din ce în ce mai neclară; am ajuns să mâncăm tot timpul, indiferent de locul în care ne aflăm. Toate aceste obiceiuri încurajează consumul crescut de alimente şi, ulterior, hiperalimentarea condiţionată.

Mecanismul hiperalimentării funcţionează pe baza recompensei: în trecut am mâncat bomboanele x şi m-am simţi bine, mi-au plăcut. Astfel, când le văd din nou mă simt stimulat, deoarece ştiu că voi fi satisfăcut. Iau o bomboană, o mănânc şi primesc recompensa. Plăcerea ne determină să repetăm acest comportament şi astfel un proces continuu de stimul-dorinţă-recompensă este pus în mişcare şi devine obicei. Industria alimentară încurajează acest proces prin produse apetisante şi reclame care promit nu hrană sau satisfacţie, ci sentimente.

Zahărul, grăsimile şi sarea ne fac să consumăm mai mult zahăr, grăsimi şi sare. Ele amplifică pofta, fac mâncarea apetisantă şi îi măresc valoarea hedonistică. Industria alimentară urmăreşte găsirea echilibrului dintre acestea într-un produs, pentru a oferi plăcerea maximă consumatorului. Nu se mizează pe un singur stimul senzorial, ci pe multiple senzaţii de „uau”, la care contribuie şi substanţele chimice, ce pot substitui aproape orice aromă. Astfel, companiile „adaptează” mâncarea, inclusiv produsele tradiţionale, adăugând un cocktail de sare, zahăr şi grăsimi pentru a ne face să consumăm mai mult. Ca şi consecinţă, cele mai multe dintre alimentele servite în fast food-uri şi restaurante sunt un vehicul pentru cele trei, inclusiv cele care ne fac să credem că mâncăm sănătos, cum ar fi salatele.

Nu doar în fast-food-uri, dar şi în multe restaurante, mâncarea este din ce în ce mai des “asamblată”, în loc să fie gătită. Dispare gătitul adevărat şi creativitatea, iar bucătăriile se trasformă în “şantiere de construcţii”. Acesta este preţul plătit pentru siguranţa gustului. Aşa cum sugerează şi George Ritzer în „Mcdonaldizarea societăţii”, la fast-food mâncarea are acelaşi gust, oferind predictibilitate şi siguranţă într-o lume mereu în schimbare. Gustul hambugerului mâncat ieri la Mc va fi acelaşi cu cel de astăzi şi de mâine, indiferent de locaţia aleasă, de zonă sau chiar ţară.

Puteţi cumpăra cartea “Riscurile mâncatului în exces” de aici.

9 thoughts on “Riscurile mâncatului în exces – David A. Kessler (1)

  1. Annemarie

    Chestia asta cu “acelasi gust in orice Mac” o stiam de la colegi de serviciu din America de Nord care au confirmat cu tarie acest lucru. 🙂
    In rest, cu privire la pofte, nu prea inteleg comportamentul unora de a baga in ei ca intr-un sac fara fund. Si eu sunt pofticioasa, dar nu-mi trebuie cantitati industriale, oricat mi-ar placea un aliment sau un desert. In plus, eu nu prea inteleg placerea de a manca, de a savura; eu ma hranesc pentru a supravietui, nu jonglez cu arome decat atunci cand imi fac mofturi sau cand ma plictisesc de ceva si incerc o reteta noua (de ex).
    Singurele exceptii de la viata mea relativ moderata sunt inghetata si pepenele rosu, din care mananc pana simt ca pocnesc. 😀

    Reply
    1. Andra :)

      Oamenii care mananca in exces fac asta mai mult pentru a-si potoli sentimentele, decat foamea. Iar industria alimentara usureaza procesul asta prin introducerea de ingrediente adictive, mai ales in fast food. E greu sa-ti controlezi poftele cand ceea ce mananci iti creeaza dependenta.

      Sigur ca sunt si persoane care nu au o pasiune nemaipomenita pentru mancare, cum spuneai ca esti si tu, dar cred ca multi cad in capcana consumului in exces tocmai fiindca hrana e un lucru indispensabil si la indemana, deci riscul de a se indopa este foarte mare.

      Reply
    1. Andra :)

      Ingrasatul e doar varful aisbergului, consumul in exces – mai ales de junk food – produce probleme de sanatate mai profunde decat kilogramele in plus. Acuma depinde si ce mananci mult, ca daca e vorba de multe legume, de exemplu, nu cred ca e o problema 🙂

      Reply
  2. Annemarie

    Cred ca fiecare organism e altfel, si nu exista diete perfecte. Insa deasemenea consider ca alimentele trebuie sa fie cat mai naturale; adica: cele neprocesate, cat mai apropiate de varianta “abia cules din copac” sunt perfecte!
    Adica sunt de acord cu tine si cu ideile din articol, dar am vrut sa scot in evidenta si faptul ca nu e vorba doar de indopat (ca nu zice nimeni ca nu-i sanatos sa mananci un kilogram de mere la o gustare) cat de faptul ca nu exista absolut nimic din natura in produsele respective.
    Ma repet, si reformulez ce spui si tu; imi gasesc greu cuvintele in seara asta… Scuza-ma.

    Reply
    1. Andra :)

      E o discutie destul de lunga si complexa asta cu alimentatia 🙂 In general indopatul vine de la chestiile ultra-procesate si nenaturale, de obicei alimentele sanatoase sunt si satioase. Sunt si exceptii, desigur, dar astea tin de personalitatea fiecaruia 😉
      Stai linistita 🙂

      Reply
  3. Anca

    Apropo de mancatul fara limite eu am trait asta in trecut si am aflat ca se numeste mancat compulsiv. Este vorba de mancatul in conditii de stres puternic si da, am avut asemenea perioade la unul dintre joburile mele, perioada care si-a pus amprenta destul de puternic asupra mea. Ce vreau sa spun in plus, este ca mancatul compulsiv, cel care livreaza “sentimente” de liniste, calmare, siguranta se manifesta mai ales in prezenta dulciurilor.

    Reply
    1. Andra :)

      Da, stresul cu siguranta e un factor declansator al mancatului in exces, mai ales cand vine vorba de dulciuri. In plus, cu cat consumam mai mult zahar, cu atat simtim mai acut nevoia de el. Problema e ca dulciurile, mai ales cele de calitate indolielnica, se gasesc pe toate drumurile, la preturi foarte mici, deci e cu atat mai greu sa rezisti tentatiei.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.