Fumuri…

i give smokers a discount„I give smokers a discount because there’s not as much to tell…”

Nu am nimic cu fumătorii. Pentru că, până la urmă, e problema lor, chiar dacă deciziile pe care ei le iau ne afectează (in)direct pe toţi. Unii se aruncă în faţa metroului, alţii se spânzură, iar alţii fumează. Eu îi respect pe fumători, dar mă aştept ca şi ei să respecte decizia mea de a nu fuma. Asta înseamnă că nu vreau să fiu obligată să devin fumător pasiv.

Dacă cineva de lângă mine fumează, cel mai probabil n-o să-i atrag atenţia, ci o să mă mut pur şi simplu în alt loc, astfel încât fumul să nu-mi mai agreseze simţurile. Pentru că, da, chiar mă incomodează şi nu înţeleg reacţiile ostile ale celor care se simt lezaţi că mă dau la o parte „doar” pentru atâta lucru. Aş aprecia enorm dacă fumătorii ar avea respect pentru cei care nu le împărtăşesc viciul pasiunea şi ar încerca, pe cât posibil, să nu-i afume prea tare. Repet, nu mă deranjează fumătorii, ci fumătorii bădărani.

Nu ţin să determin pe nimeni să de lase de fumat, pentru că nu mi se pare prea eficient să strângi cu uşa oamenii, în speranţa că făcându-i să se simtă prost se vor schimba. Schimbarea este o chestiune pur personală, iar cei din jur pot doar să influenţeze, să susţină, dar nu pot lua ei decizia în locul fumătorului.

Am tot văzut campanii pentru renunţarea la fumat care mizează pe efectele nocive ale tutunului, desigur, fără prea mari rezultate. Recent, am observat şi o campanie de descurajare a contrabandei, care îndeamnă fumătorii să nu cumpere ţigări contrafăcute, pentru că „pot conţine orice”. Acum, sincer, la câte prostii conţine o ţigară, mai contează că are şi aromă de şobolan???

PS: Pentru cei care vor să se lase de fumat, câteva sugestii aici

———–

Sursă imagine

0 thoughts on “Fumuri…

  1. cristinaralu

    Off cata dreptate ai. Degeaba tinem noi la sanatatea noastra, si nu fumam tigari and other stuff :)) ,ca vrem nu vrem suntem totusi fumatori pasivi cam pe oriunde am merge. La mine la facultate cel putin se fumeaza ca la turci, haremul le mai trebuie. Pur si simplu intrii pe coridoare si e ceata…ceata de fum de tigara, n-ai unde sa te duci. Desi pe pereti scrie clar ca in institutie nu se fumoaza ci se fumeaza in locul special amenajat. Aiurea. Pacat ca suntem viitori medici si se pretind lucruri marete de la noi. Si partea si mai proasta e ca fumatul pasiv e mult mai daunator decat fumatul in sine, pe ei ii protejeaza cat de cat ffiltrul, pe noi cine ne protejeaza???? Trist, foarte trist! Ca multe alte subiecte din Romanica noastra …

    Reply
    1. Andra :)

      Cred ca fumatul e cumva o problema internationala 😀 Ar fi binevenite niste reglementari mai stricte cu privire la fumatul in spatiul public. Primii pasi s-au facut deja, poate in curand o sa respiram si mai bine

      Reply
    1. Andra :)

      Din punctul asta de vedere pot sa zic ca sunt cat de cat norocoasa, majoritatea prietenilor mei nu fumeaza. Problema e cand iesim in oras si localurile nu au spatiul bine delimitat intre fumatori si nefumatori. Deci toata lumea se afuma, vrand-nevrand…

      Reply

Leave a Reply to Oana S. Cancel reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.