Deși e dimineață, arșița s-a așezat confortabil pe străzile pietruite ale Zemunului, iar bărcuțele și apa sclipitoare a Dunării par de neclintit. Câteva terase dormitează pe faleză, așteptând, probabil, ora prânzului, când mușteriii vor umple mesele, în căutare de ceva bun și răcoritor. Dar deocamdată e liniște.

Am făcut o plimbare agale pe malul apei, iar acum stau cu harta în mână în mijlocul drumului, căutând din priviri o cale de acces spre turnul brun-roșcat, zărit deasupra caselor din Zemun, dincolo de turla aurită a unei biserici. În jur e praf și prea multă lumină pentru ochii mei, dar măcar am noroc cu parfumul de tei care plutește prin tot Belgradul în această perioadă. Dau să intru pe o străduță, când aud un mormăit în spate. Continue reading →