Tag Archives: mâncare thailandeză

Două locuri cu mâncare delicioasă în Munchen (+ 2 bonusuri)

A treia oară în Munchen a fost cu revederi, alergări și mâncare bună. Am stat doar o zi jumate aici, dar am avut totuși timp de strâns amintiri frumoase în suflet și oameni dragi în brațe.

După o minunată alergare matinală în Olympiapark, unde am explorat mai toate aleile, inclusiv alea în urcare, am pornit cu mare foame spre restaurantul unde urma să luăm prânzul.

Restaurant thailandez Kun-Tuk

Interiorul e destul de întunecat, dar cu lumini elegante care creează o atmosferă plăcută, un mix între rafinat și casual. Am ajuns imediat după ora deschiderii, dar s-a aglomerat repejor. Probabil că mulți erau în pauza de prânz de la lucru (am mers acolo în timpul săptămânii).

Continue reading

2019 în restaurante și bistrouri din București

Pentru mine, ieșitul în oraș la un restaurant bun e una din formele preferate de răsfăț. Și în 2019 am descoperit în București locuri unde am mâncat delicatese de tot felul, dar cum n-am prea mai scris despre ele separat, am zis să le includ acum într-un articol.

Așadar, poftă bună și spor la explorat noi gusturi!

Atelierul de Tarte

O braserie cu multe deserturi savuroase, dar și burgeri, salate, quiche-uri, supe și paste + omlete și ouă pentru micul dejun. Pe partea de băuturi, au sucuri, ceaiuri, cafele și alcoolice pentru toate gusturile. Interiorul este amenajat cosy, în culori neutre, iar pe timp de vară au și câteva mese afară, unde e plăcut să stai seara târziu, când se mai domolește traficul de pe bulevard.

https://www.facebook.com/Atelierul.de.Tarte.Braserie/

Salata Atelierul de Tarte

Bread & Butter

Pe lângă Bread & Butter am trecut de câteva ori, dar mi s-a părut mic și întunecat. Wrong! După ce am văzut câteva fotografii pe net și am fost acolo mi-am dat seama că e de fapt contrariul: un loc aerisit, luminos, cu ferestre mari și decor simplu, dar creativ (inclusiv baia).

Am fost într-o zi de weekend, aproape de prânz, iar fix după ce am făcut poze a început să se aglomereze. După limbile vorbite, am constatat că sunt mulți turiști străini, iar asta se explică și prin locație: pe Calea Victoriei, aproape de Universitate. Este un loc foarte Instagramabil.

https://www.facebook.com/Breadandbutter.Bucharest/

Continue reading

Restaurantul Kunnai: o porție de Thailanda servită în București

Pentru unii, răsfăț înseamnă o vizită la spa, o zi de shopping sau lenevit în pat la un film pe Netflix.

În cazul meu, răsfăț înseamnă, printre altele, o masă bună într-un loc unde pot să încerc gusturi noi și, eventual, preparate mai neobișnuite. Dacă am ocazia să ghicesc anumite ingrediente, cu atât mai bine, pentru că ritualul ăsta mă face să fiu atentă la ce mănânc și prelungește plăcerea gastronomică.

La restaurantul Kunnai fusesem acum mulți ani și încă de atunci am rămas cu un gust plăcut – la propriu și la figurat. Așa că am decis să-mi fac cadou de ziua mea o ieșire cu o prietenă la savurat delicatese thailandeze.

Sâmbătă la prânz, când am ajuns acolo, se auzea deja zumzet plăcut de conversație și muzică și surdină. Pe masă ne-a întâmpinat un mic coșuleț cu scorțișoară, anason și… usturoi. Mi s-a părut foarte amuzantă și îndrăzneață prezența usturoiului printre condimentele exotice, așa că prânzul a început într-o notă veselă.

Continue reading