Amintirea mea marcantă de la cursa Cozia – ediția 2016 a fost porțiunea de final, când eu credeam că se termină și m-am trezit cu ditamai urcarea în față.

Cu gândul la urcarea asta m-am înscris iar la Cozia Mountain Run, tot la proba de 30km.

Ia să vedem: cum o să mi se pară traseul, după 3 ani?

În 2016, Cozia a fost printre primele mele curse montane; acum am mai acumulat experiență pe munte (chiar dacă ea se reduce, în mare parte, la competiții de alergare, nu și la antrenamente sau trasee, din păcate).

În dimineața cursei m-am trezit liniștită, ca și cum nu urma o alergare, ci leneveală toată ziua. Deși erau doar 30km, iar pe cer nu se vedea niciun nor, mi-am luat totuși rucsac cu bidon de apă, geacă, folie de supraviețurie etc., ca să fiu sigură că nu-mi lipsește nimic.

Am ajuns în zona de start puțin după ora 8, dar acolo am găsit deja animație, multă culoare și veselie. După clasicul drum la toaletă (cât încă nu e coadă), plus câteva vorbe schimbate cu alergători cunoscuți și necunoscuți, vine momentul startului.

Continue reading →

Alergările montane au intrat în viața mea din curiozitate, pentru că îmi doream să schimb peisajul și să variez asfaltul atât de familiar. După un semi la Cindrel în 2015 și un maraton la Sinaia anul acesta, de curând am bifat o distanță intermediară, tot la înălțime: traseul de 30 km la Cozia Mountain Run.

Nu pot să zic că sunt fan alergări la munte, pentru că nu mă împac prea bine cu pantele. De fapt, antrenamentele de acest tip lipsesc cu desăvârșire din alergările mele urbane, desfășurate exclusiv pe plat. Totuși, asta nu m-a împiedicat să mă înscriu la traseul Cozia, de 30 km, diferență de nivel 1.750 m, despre care organizatorii spuneau: <<Treci prin “iad” dincolo de Mănăstirea Stănișoara pentru a descoperi “raiul” de pe Vârful Cozia>>. Habar n-am cum se calculează diferențele astea de nivel și cum se traduc ele în efort fizic, așa că nu mi-am bătut prea mult capul cu profilul traseului, care părea destul de abrupt. Nu-i problemă, am aflat mai târziu!

Ups and downs…

Dimineața cursei a fost una cu soare, dar nu în exces – o zi numai bună de alergat. Startul s-a dat din campingul Mănăstirii Turnu, înviorat de echipamente colorate și zâmbete. Ne-am îndreptat spre pădure, iar după câteva sute de metri ne-am mai răsfirat și a început și urcarea, despre care am avut impresia că nu se mai termină. Căutând acum în memorie, îmi dau seama că nu îmi amintesc mare lucru despre traseu, ci doar câteva bucăți mai… tragice :)) Însă ce știu cu siguranță e că muuulte porțiuni din cursă mi-au părut endless.  Continue reading →