Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când alerg la curse pe distanțe scurte, “se întâmplă” să fiu neantrenată. Așa a fost și la Brașov Running Festival, competiție de alergare cu mai multe probe, pentru adulți și copii, care a strâns la start inclusiv elite ale atletismului mondial.
În premieră, anul acesta a existat și proba de 1 milă, adică 1,609 km, dedicată elitelor.
Continue readingM-am așezat la linia de start a cursei Timișoara 21K fără așteptări, dar încurajată de vremea perfectă, cu soare și răcoare. De mult nu mai văzusem atâția alergători la un loc și a fost tare bine să fac o băiță de entuziasm și energie.
Din Piața Unirii, locul startului, am pornit pe străzile din centru, pe un traseu de 10,6 km, pe care la semimaraton l-am parcurs de 2 ori.
Primii km i-am alergat cu lacrimi în ochi… de la vânt :)) Am pornit destul de tare pentru cum alerg eu de obicei, dar până la urmă asta e fain la concursuri, că sunt și alți oameni în jur care mă motivează. Știam că o să încetinesc la un moment dat, așa că m-am gândit doar să amân cât mai mult momentul. Mi-am zis că sunt doar 21km și benzină e suficientă (un flask cu apă și un gel).
Continue readingAl treilea weekend cu concurs de alergare – ca-n vremurile bune de dinainte de pandemie 🙂 După Petrovaselo și S24H, pe 29 mai am fost la Timotion, la proba de semimaraton.
Organizat de Alergotura și Fundația Comunitară Timișoara, Timotion este o cursă de alergare, dar și un prilej de a face o faptă bună. Asta pentru că fiecare alergător alege către ce proiect din comunitate își donează taxa de înscriere. Mi-a plăcut că proiectele sunt foarte diverse și poți să găsești ceva cu care să rezonezi, indiferent că e vorba de sănătate, educație, mediu, protecția animalelor etc.
Duminică, ziua cursei de 21km, vremea a fost bună de alergare, cu nori, deși în mișcare am simțit un pic de zăpușeală în aer. Zona de start-finiș a fost în Parcul Central Anton Scudier.
Pentru mine a fost prima participare la Timotion și mă bucur că am ales să mă înscriu, deși aveam dubii că o să fiu aptă de așa ceva, la doar o săptămână după S24H. Din acest motiv, nu mi-am stabilit vreun obiectiv, ci mi-am spus că voi alerga pe feeling, în funcție de starea de moment.
Continue readingȘtii cursele alea de alergare când ești obosit, abia aștepți să vină finișul și îți juri că nu mai faci niciodată? Dar apoi, după finiș, te bucuri și uiți de toate? Așa a fost și la mine S24H 2022, din postura de alergătoare + membră în echipa de organizare (mai implicat decât în alți ani).
Am tras mult de timp până să mă apuc să scriu acest articol, pentru că au fost multe emoții de-a valma, care aveau nevoie de timp să se așeze. Și probabil că nici acum nu s-au așezat 🙂
După 2 ani de pauză, iată că a venit timpul să organizăm din nou S24H, de data asta într-o formulă nouă și cu mai puțin oameni în echipă. Pentru cei care nu știu, S24H e o cursă de ultramaraton cu probe de 6, 12 și 24 de ore alergare, iar anul acesta am avut și curse de 50 și 100 km (+ Campionat Național la aceste 5 probe).
Continue readingUltimii kilometri ai unei curse de alergare, când mai ai puțin și ajungi la finiș, sunt cei mai lungi. Cel puțin asta a fost impresia mea, atât la cursele reale de până acum, cât și la cursa virtuală pe care am încheiat-o de curând – Aleargă România.
După luni de zile fără competiții de alergare din cauza pandemiei, au început să se organizeze curse „virtuale”, adică evenimente unde fiecare aleargă pe traseul lui, pe unde preferă, iar apoi trimite organizatorilor dovada kilometrilor parcurși, pentru centralizare.
Câștigător este comentariul cu nr. 12 – Daria. Persoanele care au lăsat primele 5 comentarii vor primi fiecare câte un voucher de reducere. Felicitări și mulțumesc tuturor pentru participare! 🙂
Mă bucur de fiecare dată când aud de o nouă cursă de alergare, cu atât mai mult când se desfășoară aproape de București. Pe 1 octombrie 2017 Asociația Pegas Triatlon Club organizează prima ediție a Semimaratonului Buftea, cu probe de 21 km, 14 km și 7 km.
Alergătorii de la probele de 21 și, respectiv, de 14 kilometri vor puncta în clasamentele probelor inferioare. Astfel, un sportiv înscris la cursa de 21 de kilometri, poate puncta și la probele de 7 și 14 kilometri (o buclă are 7 km, cei de la semi urmând s-o parcurgă de 3 ori). Alte detalii despre Semimaraton Buftea se găsesc pe www.buftea21km.ro (inclusiv harta traseului) și pe pagina de Facebook.
Eu am alergat deja o dată la Buftea, la proba de ștafetă de la Duatlon și mi-a plăcut atmosfera, ba am ajuns și pe podium :D. Poți citi articolul aici.
La semimaraton n-o să pot participa, pentru că în acea zi voi fi la altă competiție, însă alături de organizatori am pus de-un CONCURS 🙂
PREMIUL este o participare gratuită la una dintre cele 3 probe de la Semimaraton Buftea, la alegere.
Îmi plac alergările pe distanțe lungi, așa că un shot de 7,5 km nu m-ar fi făcut să mă mobilizez la Duatlon Buftea dacă n-aș fi primit propunerea să fiu jumătatea unei ștafete mixte. M-am bucurat să schimb un pic peisajul, mai ales că locația era aproape de București, iar în Buftea nu mai fusesem (poate doar în trecere).
Duatlonul Buftea a constat dintr-un “sandviș” cu 5 km alergare + 20 km pedalat + 2,5 km alergare, servit în mare parte pe asfalt. O parte a traseului de alergare a trecut prin parcul de pe domeniul Știrbey, unde am dat și de un pic de noroi – trebuie să aibă și sandvișul un sos, nu? 🙂
Foto: Radu Cristi
Startul la ștafete s-a dat tocmai la ora 12:00, pe malul lacului Buftea, însă a trebuit să venim mai devreme de 9:30 ca să lăsăm bicicleta la rastel. Mai o vorbă, mai o poză, mai un pahar cu apă, iar cele 2 ore și jumătate au trecut mai repede decât m-aș fi așteptat. Între timp am văzut startul cadeților și cel al elitelor, ocazie să căscăm ochii cu admirație la corpurile bine lucrate care alergau și se aruncau în șa cu cea mai mare eleganță. Continue reading
Neverbalizate, evident 🙂
Foto: Maratonul Brașov
Băi, ce gambe are tipul ăsta!
Avem nevoie de siguranţă, pe care o obţinem deseori prin identificarea cu nişte norme stabilite de societate şi considerate a fi optime. Pentru asta trebuie să avem un pic de spirit de turmă şi să ne orientăm după ceilalţi pentru a ne încadra în standardele pe care majoritatea le vede ca acceptabile.
Dorinţa de a fi asemenea altora ne poate însă împiedica să fim “noi“, să ne scoatem la iveală potenţialul propriu, autenticitatea. Pentru că fiecare are visele, preferinţele şi talentele personale.
Sunt atâtea situaţii şi ipostaze care încurajează competiţia şi o ridică la rang de artă, încât ne vine greu să privim în faţă şi să ne vedem de drumul nostru. Suntem încurajaţi de mici să fim competitivi, să fim mai buni decât ceilalţi, pentru că altfel ni se spune că nu am fi valoroşi. Cele mai multe sisteme educaţionale încurajează întrecerea în funcţie de un număr de materii, considerate esenţiale pentru un adult în devenire ţi impuse ca fiind cele mai bune.
Ce se întâmplă însă cu cei care nu au nicio aptitudine pentru aceste domenii, dar excelează în altele, nu atât de bine văzute, de populare? De multe ori sunt tentaţi să renunţe la ceea ce se pricep şi să se adapteze cerinţelor “standard”. Fără succes, din păcate.
Toate aceste situaţii insistă să ne facă să credem că oamenii pot fi ierarhizaţi în funcţie de anumite competenţe-cheie, iar cei care nu le au nu sunt buni de nimic. Aşa că oamenii respectivi nu se simt motivaţi să persevereze în ceea ce le place şi ştiu să facă, ci doresc să fie o copie (chiar şi nereuşită) a „omului mediu”.