Pentru al treilea an la rând am mers în vizită la Otelec într-o dimineață frumoasă de octombrie… ca să am de unde să mă întorc. La propriu 😀 Asta pentru că am alergat din nou maraton la Timișoara City Marathon, cu startul în comuna Otelec (la o aruncătură de băț de granița cu Serbia), care ne poartă pe pista de biciclete până în Timișoara, cu un mic ocol prin centru, ca să se facă 42 km.

Pentru că tocmai trecusem la ora de iarnă, dimineața era lumină când am ajuns la start. Deși se anunța o zi însorită, mi s-a părut răcoare, dar mi-am zis că o să mă încălzesc pe parcurs. Ce îmi place mult la acest maraton este că nu se face deloc îmbulzeală, nici la start și nici pe traseu, pentru că pista e suficient de lată, raportată la numărul de alergători.

Încurajată de rezultatul de la Liberty, am ridicat un pic ștacheta la viteză și am pornit cu 4:50-4:55, în speranța că o să reușesc să țin cât mai mult acest ritm. Toate bune și frumoase, vreme ideală de alergare, mai ales că primii 30 km sunt în linie dreaptă, aproape fără diferențe de nivel.

După vreo 22 km de sprinteneală, energia mea s-a evaporat ca măgaru-n ceață. Pff, și acum o lună la Liberty la distanța asta de-abia simțeam că a început cursa… Gelurile nu mai intră bine, picioarele obosesc, iar ceasul îmi spune că deja sunt pe la un ritm de 5:00, spre 5:10. Am încetat să mă uit obsesiv la ceas, pentru că simțeam că mă demotivează, iar picioarele atârnă tot mai greu. Deja obiectivul s-a setat pe “Hai să vedem cum ajungem la finiș cu bine.”  În același timp, am simțit multă recunoștință că pot totuși alerga, că sunt acolo într-o zi atât de frumoasă și mă bucur de natură, oraș și oameni.

Că tot veni vorba, în oraș atmosfera s-a animat, mai ales că am întâlnit pe traseu din alergătorii de la 10 și 21 km. A fost reconfortant și să zăresc fețe cunoscute și prietenoase printre voluntari și fotografi, pe toată durata cursei. Vă mulțumesc mult! Fără voi evenimentele sportive nu ar mai fi așa de frumoase!

Am trecut pe sub poarta de finiș din fața Operei în 3:33:11 (pace mediu 5:03/ km), locul 5/ 16 Open Feminin, locul 4/ 5 la categorie de vârstă. Față de 3:30-3:31 cât am mai alergat anul ăsta, nu e cine știe ce. Dar știți care-i ironia? Anul trecut pe vremea asta 3:33 era un rezultat foarte dorit de mine la maraton. Iată că acum sunt nemulțumită de el.

Dar partea cea mai frumoasă a zilei urma să înceapă, dincolo de acești 42 km cam ciufuliți. Pentru că proba de 4 km a avut startul la 13:00 (fără câteva minute, chiar), le-am însoțit pe fetele de la no.mad / co-work group (așa ne zicem noi) pe traseu.

A fost așa plăcut să alergăm lejer, să mai mergem, să ne mai oprim, fără presiune sau vreun barem de timp. Cu ocazia asta mi-am amintit de începuturile mele într-ale alergării și primele crosuri 🙂 Altă doză de recunoștință. Apropo, anul ăsta se fac 10 ani de la primul meu maraton. Bam! Încă o porție de recunoștință.

Am dat o tură și pe (lângă) podium, pentru că la Timișoara City Maraton (42 km) la Open se premiază primele 5 locuri la feminin și masculin. Pe lângă nelipsita sticlă de vin de Petrovaselo, am primit și un tricou tehnic al concursului, pe care de-abia aștept să-l port.

Cu această energie bună, când am ajuns acasă și m-am uitat la timpii pe km, mi s-au părut mult mai rapizi față de cum i-am simțit eu. Hai că n-a fost așa rău!