Priveliște de vis în munții Cernei. Peisaje pictate în culori de toamnă, alintate de soare. Cer albastru. Clătite și gogoși. Așa a fost la Hercules Maraton 2024, ediția norocoasă cu nr. 13. Cel puțin asta mi-au povestit alergătorii cu care am vorbit, eu n-am apucat să admir peisajul, că am fost ocupată să nu-mi rup picioarele printre pietre și pe coborâri abrupte.

Deși prefer asfaltul, îmi mai condimentez weekendurile cu alergări la deal și munte – exclusiv la concursuri. Auzisem numai lucruri bune despre Hercules Maraton, un concurs cu tradiție care se desfășoară în apropiere de Băile Herculane, așa că am decis să mă înscriu, mai ales că nu ajunsesem niciodată în zonă. Cum urmează și alte concursuri toamna asta, m-am rezumat la proba de semimaraton – 21 km.

Am văzut câteva clipuri cu înregistrări de pe traseu, din alți ani, și am înghițit în sec. Cam înguste potecile alea și cam abrupte, dar poate o fi o iluzie optică de la filmare… Am încercat eu să mă încurajez, însă mi-am dat seama că va fi ceva de tras. Descrierea traseului și graficul cu diferența de nivel nu m-au liniștit deloc.

Din fericire, în dimineața cursei se anunța o vreme numai bună de alergare, cu soarele la datorie, însoțit de răcoarea specifică munților.

Startul semimaratonului a fost la ora 9:00, când ne-am avântat cu entuziasm pe poarta de start. Pentru că e un concurs cu mulți participanți, pe prima bucată s-a creat înghesuială, cu toate că unii alergători au țâșnit ca din pușcă.

Kilometrii de început au fost cu provocări pentru mine, din cauza potecii – extrem de îngustă, înclinată, umedă și mărginită în dreapta de un hău unde nu am avut curaj să mă uit. Dacă aș fi fost într-o simplă drumeție, aș fi făcut cale întoarsă; dar așa, fiind în concurs, i-am dat înainte pășind ca o prințesă printre pietre (m-am mai dat într-o parte acolo unde se putea, ca să treacă alergătorii mai curajoși). Am înaintat foarte greu, deși practic era drum drept.

M-am relaxat puțin la prima urcare mai serioasă. Sună ciudată combinația de „relaxare” și „urcare”, însă am simțit că îmi vine sufletul la loc când am scăpat de poteca aia. Mi-am umplut flask-ul cu apă de la o mică cișmea și am început urcarea. Deși nu am antrenament cu diferență de nivel, am fost mai vioaie și chiar am depășit alți participanți. Evident, au urmat coborâri abrupte pe pietre, iar eu am reintrat în setarea “pâș-pâș” și m-am dat la o parte să treacă puhoiul de alergători.

Acum, să nu exagerez! Au fost și coborâri alergabile, unde am prins viteză și m-am simțit excelent. În unele locuri am alergat prin poienițe și pe drumuri mai largi. Însă chiar și așa am stat încordată tot traseul, nu m-am putut relaxa sau admira peisajul. Peisaj care a fost superb, din ce am văzut la final în poze și filmări. Oricum, nu mă plâng, e o cursă montană, deci la ce mă așteptam?? Se simte că în ultimii ani am rărit mult cursele de alergare montane.

Noroc cu fotografii că am mai ridicat capul din pământ și am zâmbit 🙂

La punctul de la Prisăcina mi-am luat doar apă și am tulit-o, pentru că deja mirosul finișului îl acoperea pe cel al gogoșilor :)) Până acolo am servit oricum “desertul”: o coborâre foarte abruptă, cu mini-serpentine și bolovănei ca bonus. Chiar dacă o așteptam, am avut senzația că nu se mai termină. Se tot auzea gălăgia de la finiș, însă nici vorbă să se vadă ceva. Am încetinit foarte mult, au trecut alergători zburând pe lângă mine. Am ezitat să merg pe micul pod și am luat-o pe pietre, prin apă, ca și prima dată.

Am trecut prin poarta de finiș în 2:47:43, cu bucurie multă că gleznele mele au scăpat întregi, nesucite și nu am luat nicio căzătură (asta pentru că eu mă împiedic doar pe poteci drepte, iar aici n-a fost cazul :))

Am fost pe locul 10 din 123 de participante, ceea ce mi s-a părut wow! și locul 6 la categoria de vârstă.

După relaxarea de la final, la întoarcerea spre mașină am mers pe șosea, ocazie cu care în sfârșit m-am relaxat și am putut să admir și eu munții atât de frumoși, decorați din loc în loc cu copaci galbeni și roșcați.

Hercules Maraton mi s-a părut un eveniment de nota 10. Kitul a fost generos, iar tricoul arată superb și e mărimea potrivită, abia aștept să-l port! Voluntarii și organizatorii au făcut o treabă minunată, atât la partea de logistică, dar și la încurajare și atmosferă. Mi-a plăcut masa de alimentare de la finiș, foarte bine aprovizionată, cu gustări dulci și sărate, plus voie-bună. Până la urmă, a fost un weekend tare frumos, cu experiențe noi și adrenalină. Puțină aventură nu strică niciodată 😀